Scoala Eurotraining, succes maxim pe piata muncii

Șase firme nou deschise, 25 de persoane angajate, peste 250 de oameni instruiți într-o nouă meserie, peste 400 informați și consiliați pentru găsirea unui job. Acestea sunt rezultatele unui proiect derulat de Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining Timișoara, în parteneriat cu Asociația ADL Progres.

La doi ani de la debutul proiectului „Servicii Integrate de Ocupare în Muncă în Regiunea Vest”, finanțat prin POSDRU (axa prioritară 5, proiect cu un buget de aproape două milioane de lei), cei doi parteneri raportează realizări care depășesc pe mai toate segmentele 100%. Cu alte cuvinte, pe lângă persoanele estimate că vor găsi atractivă inițiativa, au venit și altele interesate, care au beneficiat de ajutor.

Câteva sute de persoane fără loc de muncă au reușit să vadă „luminița” de la capătul tunelului: fie au învățat o nouă meserie, mai căutată pe piața muncii, fie au fost ajutați să ajungă din nou la un serviciu. „E important să realizezei că resursele tale te pot ajuta să te dezvolți independent și să nu depinzi neapărat de un angajator. Aceasta a fost una din ideile lansate în timpul programului”, arată Maria Talpă, coorganizator, din partea ADL Progres.

În timpul programului au fost organizate mai multe cursuri, toate cu autorizare CNFPA, recunoscute național și european. Pentru dezvoltarea de activități antreprenoriale au avut loc două cursuri, iar absolvenții, toți din Caraș-Severin, au primit în continuare consultanță și asistență, astfel încât își înființează mici firme, pentru a-și asigura resursele necesare traiului de zi cu zi.

„Acest tip de proiect a avut o receptivitate foarte mare din partea beneficiarilor. Programul de dezvoltare al resursei umane e foarte necesar pentru România și e important să continue”, a declarat Stelian Cirț, directorul Centrului de Afaceri și Meserii Eurotraining din Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund

La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei
Între 11 și 20 septembrie, capitala Banatului a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de street football, baschet 3×3, fotbal pe nisip, volei pe nisip, handbal pe nisip și rugby pe nisip, desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a găzduit cu succes, în organizarea UVT, primul festival multisport organizat în regiunea de vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business
Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Cu doar cinci zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că proiectele demarate vor fi continuate şi duse la bun sfârşit de echipa sa. El adaugă că în această toamnă se vor deschide noi şantiere, printre care şi cel al primului pod construit peste Bega după 1989. Dominic Fritz afirmă că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu cinci zile înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că echipa sa va finaliza proiectele demarate
Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.