Festivalul de la Garana, lasat fara bani pe motiv de Patapievici

Gărâna Jazz Festival

Gărâna Jazz Festival

Institutul Cultural Român refuză să-şi achite datoriile către Festivalul de Jazz de la Gărâna, cel mai mare eveniment de acest gen, organizat în aer liber din România. Andrei Marga, președintele ICR, a decis să nu plătească banii din contractele angajate în mandatul lui H.R. Patapievici.

Decizia ICR e ciudată, în condițiile în care evenimentul are tradiție, este cunoscut în lumea muzicală, iar printre participanți s-au numărat, de-a lungul anilor, unii dintre cei mai cunoscuți jazzmani din lume. ICR ar trebui să achite către Fundația Jazz Banat suma de 6.000 de euro. Banii ar urma să ajungă în contul unei formații din care fac parte artiști români și străini, care a urcat pe scenă la ultima ediție a evenimentului.

Oficial, organizatorii festivalului sunt amânaţi de la o zi la alta de Departamentul financiar al ICR, pe motiv că, la rectificarea bugetară din vară, guvernul Victor Ponta a tăiat 30% din bugetul institului. În aceeași situație sunt și alți organizatori de evenimente, atât din Timișoara, cât și din țară, care refuză însă să vorbească, în speranța că, dacă păstrează tăcerea, până la urmă vor primi banii.

Marius Giura, organizatorul festivalului de la Gărâna, e nevoit să facă adevărate scamatorii financiare, pentru a fi cu plățile la zi. „ICR nu e singura instituție care ne face dificultăți. Sper ca până la urmă lucrurile să se rezolve. Întârzierile și mai ales anularea finanțărilor viitoare ne creează mari probleme.

Gărâna e un festival foarte greu de organizat. Ne întindem cu cheltuielile în funcție de contractele de finanțare încheiate. Orice sincopă ne duce la imposibilitatea de a face plăți și, implicit, de a a aduce artiști mari ca și până acum. Consider că Festivalul de Jazz de la Gărâna nu merita un asemenea tratament. Pot înțelege situațiile dificile din punct de vedere financiar, pe care le traversează o instituție, nu însă și explicațiile de genul ‘mâine’, ‘săptămâna viitoare’, ‘până în decembrie’ și, cea mai surprinzătoare dintre ele, ‘nu vă găsim contractul’”, ne-a declarat Giura.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anna a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 16:35 )

e regretabil ce se intampla iar viitorul nu se anunta deloc mai senin. ne intoarcem la vechile practici care au scos oamenii in strada acum doua decenii. pacat.

inna a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 10:55 )

fanii lui marga asta, cred ca jubileaza ca idolul lor a ajuns mare sef! dar pt. Romanica v-a fi PRAPAD!

Mandy a spus: (ianuarie 13th, 2013 at 11:58 )

Era de asteptat ca boul boilor, Andrei Marga, sa procedeze asa. Adcest individ, „espert” in calorifere si turnatorii la Securitate, nici nu poate mai mult. Corupt pana-n maduva oaselor, a umplut ICR-ul de rubedenii si prieteni. Ca sa potoleasca foamea clientelei de partid, a infiintat si birouri ICR prin orasele Romaniei. Ma intreb cand, din aceleasi motive, regimul actual va deschide o ambasada a Romaniei la Bucuresti si consulate romanesti in toate municipiile din tara. Haideti, se poate!

radu a spus: (ianuarie 15th, 2013 at 13:13 )

A mai ramas ceva de distrus in tara asta?festivalul de la garana,of course!Asa ca,USL-isti,dati-i bataie! Da urgent!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că legea promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind combaterea evaziunii fiscale, este o invitaţie la furt din banii publici. Potrivit legii, evazioniștii care plătesc prejudiciul și 15% în plus scapă de închisoare. Cu această lege, Klaus Iohannis îl întrece chiar şi pe Liviu Dragnea, afirmă Trifan. “Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, despre legea combaterii evaziunii fiscale: “Pe lângă Iohannis, Dragnea era un amator”
Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Top