Campania de curăţenie generală a Timişoarei s-a finalizat. Peste 3.200 de tone de deşeuri au colectat angajaţii firmei Retim. Timișorenii riscă amenzi, dacă vor mai scoate gunoaiele în stradă.
În timpul campaniei de curățenie de primăvară, timişorenii au aruncat 3.201,49 tone de deşeuri, în mare parte obiecte de uz casnic şi gospodăresc sau deşeuri vegetale. Din această cantitate, 45,38 tone au fost deşeuri recuperabile, adică plastic, metal sau anvelope, iar 4,2 tone, deşeuri elctrice, electronice şi electrocasnice.
Reprezentanţii Retim anunţă că timişorenii care vor mai depune deşeuri pe domeniul public vor fi amendaţi. „Orice depuneri de deșeuri pe domeniul public vor fi considerate ilegale, iar cei care vor fi depistați ca fiind vinovați, conform legislației în vigoare, vor fi pasibili să primească amenzi. Sancțiunile vor fi aplicate de organele abilitate în acest sens, respectiv Poliția Locală și Garda de Mediu”, spun reprezentanţii societății de salubrizare. Timişoreni care au totuşi astfel de deşeuri sunt rugați să apeleze la serviciul containere al Retim, oferit contra cost pe tot parcursul anului.
Comentarii prin facebook