Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie, în această săptămână, la prima sesiune a bacalaureatului. Anul trecut, numai 42% din candidați au reușit să promoveze examenul de prima dată. Pentru cea de-a doua sesiune, înscrierile se fac în perioada 15-19 iulie.
Luni, 27 mai, a început înscrierea candidaţilor la examenul de bacalaureat. Prima fază a înscrierilor durează până vineri, 31 mai. Bac-ul începe în 10 iunie, cu examenul oral de limba română. A doua probă, examenul oral al limba maternă, se desfăşoară în perioada 12-14 iunie. Cea de-a treia probă va fi evaluarea competenţelor digitale, între 17 şi 21 iunie. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se desfăşoară între 25 şi 28 iunie.
Probele scrise începe la 1 iulie, cu limba şi literatura română. În 2 iulie urmează proba scrisă la limba maternă, iar în 3 iulie, proba obligatorie a profilului. Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării va fi în 5 iulie. În 8 iulie vor fi afişate rezultatele şi tot în aceeaşi zi vor putea fi făcute contestaţii. Înscrierea la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului se va desfăşura în perioada 15-19 iulie. La cum au stat lucrurile în ultimii doi în materie de promovare a examenului de maturitate, probabil în vară va fi mare înghesuială.
Comentarii prin facebook