Un bărbat de 60 de ani din Lovrin a fost găsit mort în casă, cu lovituri în zona capului. Polițiștii fac acum cercetări, pentru a vedea dacă victima a căzut sau a fost bătută până a murit.
Bărbatul de 60 de ani a fost găsit în casă chiar de fiul lui, care a anunțat poliția. Tânărul de 31 de ani a declarat că a fost plecat până la o vecină, pentru a da un telefon la Timișoara, și când a revenit și-a găsit tatăl mort. „Polițiștii au fost anunțați că, pe raza localității Lovrin, se află o persoană care prezintă urme de violență. La fața locului s-a constatat decesul acesteia, în zona capului fiind observate mai multe echimoze. Se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs acest deces”, a declarat Ionuț Bocancea, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
În sat se știe că bărbații se certau foarte des. Fiul nu lucra niciunde, astfel că singurul venit era pensia tatălui său. Acesta nu voia să-i dea tânărului bani pentru băutură. Fiul victimei a fost dus la audieri, iar polițiștii încearcă să afle dacă victima a fost omorâtă în bătaie sau a căzut în casă. Trupul neînsuflețit a fost dus la morgă, pentru necropsie.
Comentarii prin facebook