Paris – feerie la inceput de vara / FOTO

Oraşul luminilor, oraşul dragostei, sau oraşul copilăriei – sunt doar trei definiţii în care Parisul, capitala Franţei, se regăseşte deplin. Pe bună dreptate, nu există călător din lumea aceasta care să nu treacă în destinaţiile sale de top „oraşul luminilor”, nu există îndrăgostit care să nu îşi planifice măcar o scurtă escapadă în „oraşul dragostei” alături de persoana dragă şi nu există copil care să nu îşi dorească să ajungă cel puţin o data în tărâmul basmelor din „oraşul copilăriei”, Disneyland.

În prag de vară şi în luna dedicată copiilor, Agenţia de turism Ultramarin vine cu o ofertă care îmbină toate cele trei senzaţii într-o excursie feerică în capitala Franţei. Parisul, oraşul care nu doarme niciodată, nu este încă extrem de aglomerat în luna iunie, aşa că vizitatorii se pot bucura din plin de măreţia şi splendoarea metropolei despre care se spune că este cea mai frumoasă din lume.

Cu o arhitectură impresionantă, cu bulevarde imense străjuite de clădiri maiestuoase cu acoperişuri suflate în aur, Parisul te copleşeşte: fie că este vorba despre o plimbare pe cel mai faimos bulevard din lume – Champs Elysee, de vizitarea unora dintre cele mai impunătoare clădiri (catedralele Notre Dame de Paris şi Sacre Coeur, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor, unde este înmormântat Napoleon Bonaparte, Muzeul Louvru sau Musee d’Orsay, Palatul Versailles, Centrul Pompidou şi Arcul de Triumf), fie că este vorba de o plimbare romantică prin alte vremuri în Grădinile Tuilleries sau prin Piaţa Concorde.

Iar într-un oraş de poveste nu se poate să nu doreşti, indiferent de vârstă, să te întorci în lumea copilăriei. Ultramarin a pregătit o excursie la Parcul de distracţii Disneyland, unde cinci ţinuturi de poveste îi aşteaptă deopotrivă pe cei mici şi pe cei mari. Mainstreet USA vă întâmpină cu farmecul şi calda ospitalitate a unui mic oraş american din anii 1900, exact ca în vremurile copilăriei lui Walt Disney… Fantasyland este cel mai fericit ţinut al parcului, unde personajele din poveştile ce l-au inspirat pe Walt Disney prind viaţă: Peter Pan, căpitanul Hook, labirintul lui Alice din Ţara Minunilor, castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, cupele gigantice de ceai ale lui Mad Hatter, Dumbo, elefantul zburător, sau Pinnochio sunt doar câteva surprize de neuitat.

Frontierland reconstituie atmosfera Vestului Sălbatic. Aici puteţi călători cu piroga sau cu trenul în căutarea aurului, străbătând Big Thunder Mountain sau puteţi cânta în satul indian al lui Pocahontas. Adventureland a fost creat pentru iubitorii de aventură. Călătoriţi prin ţinutul lui Indiana Jones, sau urcaţi pe corabia piraţilor pentru a ajunge pe Insula Aventurilor sau pe Insula lui Robinson Crusoe. Iar Discoveryland vă oferă o adevărată călătorie prin spaţiu şi timp, într-o călătorie intergalactică cu nava spaţială Starspeeder 3000.

Parisul are un strop de lumină, de frumuseţe şi de magie pentru oricine şi se spune că măcar o dată în viaţă trebuie să ajungi acolo. Într-o variantă confortabilă, cu zbor direct din Timişoara, Parisul poate fi (re)descoperit la orice vârstă şi poate fi o surpriză minunată pentru fiecare dintre noi, pentru cei dragi sau pentru copii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe un greu teren Știința, Gloria Bistrița, în ultimul joc al sezonului regular. A ieșit un meci spectaculos, în condițiile date, cu faze frumose, goluri speciale, șuturi multe, dar și greșeli, ca așa e în fotbal. După 90 de minute de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.