Viitorul nu suna deloc bine pentru ACS Poli

Doar un egal acasă, după trei eșecuri la rând. Atât a putut, vineri seară, ASC Poli, pe teren propriu, în fața Viitorului Constanța, echipă care n-a reușit încă nicio victorie în actuala ediție a Ligii I. Lipsurile formației timișorene încep să se simtă tot mai pregnant.

acs poli - viitorul

Vali Velcea a început meciul în formula Nuno Claro, Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovi, Petre, Bărbuţ, Trandu, Boldea, Popovici, Szekely. Timișorenii veneau după trei înfrângeri consecutive, care au urmat unui început senzațional de campionat. Viitorul Constanța părea victimă sigură, în condițiile în care „mânjii” lui Gheorghe Hagi nu reușiseră nicio victorie în Liga I.

Meciul, desfășurat în prezența unui public foarte puțin numeros, îndepărtat probabil de stadion și de vremea rece, a fost absolut anost și lipsit de orice strălucire. Prima repriză a trecut fără nicio ocazie notabilă, ambele echipe mulțumindu-se să plimbe efectiv mingea pe teren. La reluare, Velcea a fost nevoit să facă foarte repede prima schimbare, trimițându-l în teren pe Furtado, în locul lui Szekely. Mutarea n-a adus însă niciun beneficiu în jocul timișorenilor, la fel cum n-a ajutat nici intrarea lui Keita în locul lui Boldea. Keita a avut totuși singura ocazie notabilă a gazdelor în partea secundă și doar intervenția lui Nuno Claro din prelungiri a făcut ca tabela să rămână neschimbată. ACS Poli nu se regăsește, după un început de sezon spectaculos, iar lucrurile încep să devină foarte serioase la Timișoara.

„A fost unul dintre cele mai slabe meciuri din acest campionat. În ultimele trei partide am jucat bine şi am pierdut. Acum am jucat prost şi am obţinut un punct. Asta e valoarea echipei în acest moment. Rămân la aceeaşi concluzie, avem multe lipsuri, încercăm să acoperim cu ce avem la dispoziţie”, a declarat, la finalul meciului, Vali Velcea. Antrenorul timișorenilor a recunoscut că nu are soluții în atac și spune că, în momentul de față, atât se poate. „A fost cel mai prost joc al nostru. Cu cine să joc în atac? O să întrebe lumea de ce n-am transferat, pentru că n-am bani! Furtado n-are ritm, e un jucător de forţă, dar care, în ultimele opt luni, nu a jucat”, a mai spus Velcea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

manzul Dica a spus: (septembrie 21st, 2013 at 09:13 )

manzul Dica?

birlic a spus: (septembrie 21st, 2013 at 10:00 )

frizura lu Robu purtata de Velcea nui mai poarta noroc

Costa a spus: (septembrie 21st, 2013 at 10:40 )

Nu se mai sparge odata buboiul asta numit usl? Ca m-am saturat de bataia asta de joc … Numai promisiuni, circ, palmieri si cancer de la Continental.

druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 11:05 )

Spuneam ca ACS nu va mai bate pe n\meni cel putin 5 etape . Patru au trecut si dupa cum joaca pot sa spun cu certitudine ca nu va bate inca 5 .
Aroganta ,trufia si ingamfarea se pedepsesc uneori .
De asemenea si incompetenta conducatorilor .

ino the perfect spirit a spus: (septembrie 21st, 2013 at 12:04 )

MECI SUB ORICE CRITICĂ!!EU ZIC CĂ A FOST BLAT ALTFEL! ??ROBU SE IMPUN MĂSURI IMPORTANTE ȘI IMEDIATE DE LUAT LA ECHIPĂ!VICTORIE CU BIHORUL ȘI STEAUA ALTFEL POLI TIMIȘOARA VA PIERDE SPECTATORI ȘI ASTA CONTEAZĂ ROBU!?? TU CE CREZI!!???

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

@druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 13:36 )

parca ziceai ca nu face nici un punct! acum ai schimbat, ca nici o victorie nu mai facem? esti un nostradamus de kkt, ghiceste pt. asu gottlob, poate acolo nimeresti!

debanat.ro a spus: (septembrie 21st, 2013 at 13:39 )

Of Doamne, ce-mi faceti mai baieti? Mi-am programat concediul inca de la promovare astfel incat sa pot sarbatori titlul alaturi de cei 60.000 de suporteri de pe Paltinisanu.
Va rog reveniti-va, am pariat 1000 de euro pe voi etapa viitoare. Nu ma lasati, va rog frumos.

emilian a spus: (septembrie 21st, 2013 at 16:17 )

v-am avertizat in legatura cu papagalul velcea ,.in A e bun la carat mingi sau in civilie mapa unui pdl-ist

@@druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 16:33 )

Ai dreptate papagalule,am gresit cu un punct . ACS a facut 1 punct din 12 si ala cu cea mai slaba echipa . Dar ce zici de predictiile voastre de cupe europene (dupa primele etape) !?!
Ha ha ha ha ha !
Punem pariu ca , cu conducerea asta si cu antrenorul asta ACS va retrograda ?Mai invata fotbal , apoi discutam .

@druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 17:18 )

daca tot o arzi pe aici ca te pricepi la fotbal, atunci poate iti amintesti de vicierea de rezultat de la brasov, care a dus la infrangerea lui acs poli. plus jocul cu botosaniul in care poli merita un punct. cu doua puncte in plus, poli avea acum 13. asta cu mai invata fotbal, apoi discutam pare din putul gandirii unui guster care parleste despre fotbal la colt de strada.

druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 18:13 )

Nu mai vorbi despre ACS numind-o Poli ,echipa asta joaca pe certificatul fiscal al Recasului, are ca si culori oficiale alb- negru ,e infintata de nu an deci NU are cum sa fie Poli .
Vezi ca nu ai nici o treaba cu fotbalul , papagalule ?

@druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 18:23 )

vad ca la tine vestile sosesc prin intermediul telegrafului, ceea ce denota ca esti inapoiat rau. in primul rand nu am spus poli, ci acs poli, asa cum e in acte, papagal cu pene viu colorate. poate ca nu stiai, dar universitatea politehnica e asociata cu cjt si clt la echipa asta.

@druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 18:34 )

bey, kknare,POLI chiar si in alb a adus 20.000 pe EL MONUMENTAL, care toti strigau POLI – POLI si vi tu – proasta targului sa dai lectii? bine, am inteles ca la nivelul tau de IQ nu sti ce-i aia rusine, ti-ai vinde si mama si neva o anume terasa! dar nu poate scapa Timisoara de cainii vagabonzi, dar mai de cei ca tine!

mai3 a spus: (septembrie 21st, 2013 at 20:03 )

0 fotbal 0 spectatori 0 suporteri nevirtuali, 0 palmares , culori alb-negru-galben…da’ va numiti Poli…sacrilegiu!!!

druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 20:35 )

Nu ai de unde sa sti ca asta NU e Poli pt ca tu ai sosit recent in Banat de undeva din Moldova sau din Oltenia , ca emigrant .
Ha ha ha ha !

Nuca a spus: (septembrie 21st, 2013 at 22:02 )

Cu Steaua luati papagalilor 10!!!Niste puturosi,numai la lovere va ganditil!!Tampitilor!!!

druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 22:18 )

Papagalule , cei 20.000 de spectatori au fost sa-i vada pe Dinamo nu ACS-ul , media de spectatori la celelalte meciuri e ca aseara 98 de spectatori platitori din care 6 in galerie .
HA HA HA HA !!!

@druker a spus: (septembrie 21st, 2013 at 23:12 )

tu nu cred ca esti banatean! imposibil ca un banatean sa fie chiar asa de prost! precis te-au mintit parintii! cautati mai atent urmasii sa vezi ce surprize-surprize vei avea!

Agent 7 a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 06:54 )

Atentie conducerea Poli,declaratiile antrenorului Velcea nu sint demne de cineva care sa conduca si sa motiveze aceasta echipa.Eu personal cred ca ,capitanul si-a abandonat nava,care se reflecta in jocul pe care il presteaza echipa.Daca as fi unul din jucatori nu as mai juca pentru acest antrenor care nu isi asuma resposibilitatea pentru rezultatele slabe in ultimele meciuri,jocul din teren foarte dezorientat,schimbarile pripite,arata lipsa de experienta a antrenorului.
Un adevarat lider nu face declaratii de genul acesta ,mai ales in public.Una din atributiile unui bun conducator este sa scoata cei mai bun de la aceia pe care ii conduce si vor da performanta maxima.Vezi Sir Alex Ferguson [Mu}care a dezvolat si condus acest club pe culmile cele mai inalte. Pina si Mou si-a asumat raspunderea pentru esecul Bassel.Ha!
Pace ,Hai Poli

druker a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 10:30 )

Esti prost fraere , sunt ungur din Banat ,nu ca tine tigan emigraznt .Sa ma pis pe natia ta de sub-specii de acolo de dupa Orsova de unde nu mai incetati sa veniti in Banat .

@druker a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 15:28 )

prietene, banatenii sunt civilizati. tu, prin comportamentul tau, nu lasi sa se intrevada ca esti banatean. in plus, banatenii sunt toleranti, calitate pe care nu o vad la tine. cat despre poli, daca nu ai fi partizan cu o alta poli decat asta pe care o hulesti, as incerca sa te inteleg. inca o chestie… tu nu ai niciun prieten cu radacini in oltenia sau moldova? sau poate imi spui de ce un ardelean nu e vinitura? sau un banatean venit din belint la timisoara nu e tot vinitura?

druker a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 16:26 )

Banatenii sunt civilizati cu cei care ii respecta,nu poti sa vii in casa mea (Banatul meu) si sa ma jignesti asa ca hai sa incheiem o data ,adu-o pe mamica ta sa o frecam in fundulet asa sa-i planga „pasarica” de ciuda si apoi in gurita ,poate o sa-i placa si nu va mai ramane gravida sa nasca avortoni ca tine.

@druker a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 16:40 )

prietene, esti de compatimit. ti-o spun in calitatea mea de banatean/timisorean. tu chiar nu ai cum sa fii banatean, cand pui astfel problema. iti doresc insanatosire grabnica si sa gasesti pastila care te-ar putea ajuta in problemele tale psihice, desi nu cred ca s-a nascut inca psihiatrul care sa poata trata indivizi ca tine. bag mana in foc ca parintii tai nu sunt banateni, ceea ce nu e grav, dar tu dejectezi toate frustrarile din perioada in care te chinuiau alti psihopati ca tine in spatele blocului in care ai stat. indivizi ca tine, presupusi bipezi, nu au fost, nu snt si nu vor fi niciodata banateni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.