O mulțime de timişeni au ajuns, și în acest an, la urgențe, în preajma sărbătorilor, din cauza exceselor alimentare sau a consumului exagerat de alcool. Numărul apelurilor la 112 este așteptat să crească pe măsură ce se apropie Revelionul.
Cei mai afectați de „dezlegarea” la cârnați, maioneză, sarmale și fripturi sunt cei care au ţinut post o lungă perioadă de timp înaintea Sfintelor Sărbători. Revenirea la o alimentaţie bogată în proteine şi lipide, dar şi consumul de alcool duc la dereglări ale organismului sau intoxicaţii alimentare. Din acest motiv, multe persoane se confruntă cu probleme de sănătate, lucru observat şi din numărul crescut de solicitări venite la 112 după masa de Crăciun. „Carnea trebuie combinată cu legume şi salate de crudităţi, mai puţin cu cartofi, orez, pâine. Indigestia este în această perioadă cea mai des întâlnită afecţiune, dar se poate vorbi şi despre afecţiuni mai grave, cum ar fi colica biliară, gastrita, pancreatita”, explică dr. Anca Păunescu. Medicii se aşteaptă ca numărul apelurilor la 112 să crească şi mai mult în preajma Anului Nou, când foarte multe persoane ajung la camerele de gardă cu răni provocate de petarde sau artificii, din cauza consumului exagerat de alcool sau din cauza altor incidente neplăcute.
Comentarii prin facebook