Moaștele Sfinților Împăraţi Constantin şi Elena, de la catedrala patriarhală din Bucureşti, vor fi aduse la Timişoara, la acest sfârșit de săptămână. Bănățenii se vor putea ruga în fața sfintei racle duminică și luni.
Duminică, 8 decembrie, de la ora 18, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor ajunge la Catedrala Mitropolitană, unde vor fi întâmpinate de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În continuare va fi oficiată Slujba Vecerniei cu Litie. De la ora 22 se va săvârşi Slujba Utreniei, iar de la miezul nopții, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Luni, de la ora 8, va fi oficiat Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, iar apoi Sfânta Liturghie. După-amiază, de la ora 16,30, are loc Slujba Vecerniei, urmată de un concert de colinde, susținut de corala „Epifania”, a Arhiepiscopiei Timişoarei. În cele două zile, bănățenii sunt așteptați să se închine la sfintele moaște.
Comentarii prin facebook