Patriarhul a cerut 200.000 de lei si de la Primaria Timisoara, Robu zice pas

Rusine acestuoi om care ne ingroapa. Paisie bani pentru antim Ivireanu, moastele ca or venit bani, bani, bani, credinta nu mai conteaza. dumnezeu sa-l odihneaca in pace pe Teoctist patriarhul

asa-i, de asta si-a pierdut biserica increderea in randul populatiei ! biserica e o afacere 🙁 Matei 21:13

Uite ca am ajuns s-o zic si pe asta: Respect, Robu!

Ceea ce face BOR in vremurile acestea, cand a reinceput vechea practica medievala a vanzarilor de indulgente (o asazisa iertare a pacatelor in schimbul unei sume de bani) se numeste SIMONIE si era condamnata de biserica straveche, originara, fiind pedepsita cu excomunicarea (caterisirea). Acea practica a deteminat aparitia unor miscari reformatoare precum albigenzii, patarinii ori catarii („purii”), care vedeau opunandu-se in Univers Binele si Raul, doua principii egale si esentiale, aflate in lupta constanta. Biserica, traind in coruptie si bogatie, era o intruchipare a Raului, care trebuie inlaturat. Tot atunci apar si tezele lui John Wycliff, profesor la Oxford, adept al intoarcerii la „sacra pagina”: viata credinciosului trebuie sa se bazeze pe Biblie si nu pe ce stabileste Biserica. Pe acestea s-a bazat si teoria lui Jan Hus, iar adeptii acesteia, husitii, au fost izgoniti din Boemia (Cehia de azi) si au fost primiti de voievodul Alexandru I al Moldovei (acest fapt conferindu-i acestuia epitetul „cel Bun”), care a infiintat cu aceasta ocazie localitatea Husi. Pentru Daniel Ciobotea insa Biserica reprezinta o „masina de spalat constiinte” in schimbul unor sume considerabile, o „afacere” (mai pe romaneste „bisnita”) care nu are nimic in comun cu esenta doctrinei crestine: puritatea sufleteasca.

Interesantă discuția despre alocarea fondurilor, mai ales în contextul cererii Patriarhului. Mi se pare că primarul Robu ridică o problemă de fond – dacă e un proiect național, de ce să fie finanțat doar de primării? Ar fi interesant de văzut cum se pot echilibra aceste nevoi, mai ales când vine vorba de edificii cu o semnificație culturală sau religioasă. Pe de altă parte, gestionarea banilor publici este mereu un subiect sensibil.

Mă face să mă gândesc la discuțiile despre cum ar trebui să fie alocate fondurile, mai ales când vine vorba de proiecte mari. E interesant cum fiecare primărie sau administrație locală are propriile priorități și criterii. Asta ridică și întrebarea cum se iau deciziile în astfel de cazuri, cine stabilește ce este prioritar. Pare un echilibru delicat între nevoile locale și proiectele de anvergură națională.