Sute de persoane nevoiase, ajutate de voluntarii United Way. Poti sa te implici si tu!

În Timișoara există sute de persoane nevoiașe care au nevoie de ajutor, iar United Way este una dintre organizațiile care și-au propus să le facă acestor oameni viața puțin mai frumoasă. Voluntarii asociației au reușit să îmbunătățească traiul a nu mai puțin de 800 de copii, bătrâni și adulți aflați în dificultate.

united

Voluntarii United Way au avut un 2014 plin. Ei s-au ocupat, la Timișoara, de 100 de copii care au beneficiat de masă caldă. De asemenea, 40 de tineri au beneficiat de cursuri de formare profesională, iar 200 de copii și tineri bolnavi de cancer au participat la activități zilnice de sport. Nici vârstnicii nu au fost neglijați, iar 200 de bătrâni au făcut fizioterapie și gimnastică medicală. United Way s-a ocupat și de 250 de persoane fără adăpost care au fost asistați psiho-social. Persoanele au beneficiat de ajutor în cadrul mai multor proiecte printre care se numără „Învață pentru a reuși”, „Perfuzia zilnică de speranță, distracție și reintegrare pentru copiii și tinerii afectați de cancer” sau „Sănătate pentru toți”. United Way este o fundație independentă din România, care lucrează alături de zeci de companii, 3.000 de donatori și 950 de voluntari. Dacă vrei să susții United Way, poți să te implici și tu! Află mai multe informații aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan exclude varianta Călin Georgescu premier, dar şi un guvern de uniune națională

Președintele Nicușor Dan exclude constituirea unui guvern de uniune națională, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR va avea mâine succes. Nicuşor Dan spune că se bazează pe o susţinere parlamentară pro-occidentală pentru o formulă de guvern majoritar sau minoritar. El exclude varianta Călin Georgescu premier. Nicușor Dan a declarat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan exclude varianta Călin Georgescu premier, dar şi un guvern de uniune națională
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reabilitare a drumului național dintre Cruceni și Deta avansează semnificativ/Foto

Constructorii înaintează semnificativ cu lucrările de reabilitare pe DN 58B, pe porțiunea dintre Deta și Cruceni, prin Livezile. Șantierul este împărțit pe două tronsoane. În această perioadă, în Timiș se desfășoară cele mai importante lucrări de reabilitare a unui drum național din ultima perioadă pe DN 58B, de la kilometrul 44 până la kilometrul 75,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a drumului național dintre Cruceni și Deta avansează semnificativ/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicușor Dan exclude constituirea unui guvern de uniune națională, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR va avea mâine succes. Nicuşor Dan spune că se bazează pe o susţinere parlamentară pro-occidentală pentru o formulă de guvern majoritar sau minoritar. El exclude varianta Călin Georgescu premier. Nicușor Dan a declarat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan exclude varianta Călin Georgescu premier, dar şi un guvern de uniune națională
Parcul de pe strada Orșova din Timișoara a intrat în reabilitare. Lucrările sunt incluse în cadrul unui nou acord-cadru semnat de municipalitatea timișoreană pentru spații verzi, unul în care printre executanți se numără și societatea de spații verzi a Primăriei Arad. În prezent, zona parcului amintit este transformată într-un spațiu sigur și atractiv pentru copiii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcul de pe strada Orșova a intrat în reabilitare
Preşedintele USR, Dominic Fritz, susţine că la votul pentru moţiunea de cenzură parlamentarii vor avea de ales între ordinul șefului de partid şi responsabilitate. Prima opţiune, votarea moţiunii, înseamnă că românii vor rămâne cu mai puțini bani în buzunare, iar a doua reprezintă calea unei Românii moderne și prospere, a precizat Fritz. Orice se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre moţiunea de cenzură: parlamentarii vor avea de ales între ordinul șefului de partid şi responsabilitate
Un bărbat din Reşiţa  a fost sancționat de Poliţia Locală cu 30.000 de lei pentru că a abandonat 25 de saci cu deșeuri pe Strada Platanilor din Timişoara. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare duminică după-amiază, în jurul orei 17.30, pe Str. Platanilor, au observat un bărbat care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un reşiţean a abandonat 25 de saci cu deșeuri pe domeniul public din Timişoara. Nota de plată, 30.000 de lei
De la începutul acestei luni, actorul Ion Rizea, director general adjunct al teatrului de aproape 20 de ani, a preluat atribuțiile de conducere și reprezentare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara, într-un mandat interimar ce vine ca urmare a preluării funcției de manager al Teatrului Național din București de către Ada Hausvater, cea care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actorul Ioan Rizea, noul manager interimar al Teatrului Național Timișoara
Problema energetică este una cu care țara noastră se confruntă din plin, însă sunt speranțe că această ecuație să fie rezolvată. UPT vine cu propuneri și soluții în acest sens. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, avertizează că lipsa unor direcții strategice clar definite și asumate în energie blochează investițiile pe termen lung și lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Energia, marea problemă care se poate rezolva doar asumată politic. Ce propune rectorul UPT, Florin Drăgan
Prima etapă din returul play-off-ului din Grupa a 4-a a Ligii a III-a a fost excepțională pentru Politehnica. Trupa viola și-a învins adversarul direct la prima poziție, chiar în deplasare, 1-0 la Cluj cu Sănătatea Cluj, iar Unirea Alba Iulia, contracandidata din sezonul regulat, a obținut doar o remiză la Baia Mare. Acestea fiind spuse,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a intrat în săptămâna în care își poate asigura matematic promovarea! Câte puncte mai are nevoie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.