Opt timiseni vor primi cate 8.000 de euro, pentru ca nu s-a aflat adevarul despre Revolutie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat, din nou, o sentință împotriva statului român, din cauza Revoluției din 1989. Opt timișeni, victime ale Revoluției sau oameni care și-au pierdut rudele în decembrie 1989, vor fi despăgubiți cu câte 8.000 de euro.

revolutie timisoara1

Petre Dobre, Stela Ioțcovici, Victoria Balogh, Ioan Tomesc, Virgil Prodan, Daniela-Oxana Radu și Vasile-Adrian Drăgulescu, din Timișoara, dar și Radoica Iezdici, din Variaș, au reclamat la CEDO faptul că autoritățile române nu au făcut o anchetă eficientă asupra evenimentelor din decembrie 1989. Mai exact, patru persoane s-au plâns de faptul că au pierdut rude în timpul evenimentelor din 1989, iar celelalte patru au fost supuse unor rele tratamente, fiindu-le pusă viata in pericol. CEDO a constatat că a fost încălcat articolul 2, referitor la dreptul la viață, din Convenția europeană a drepturilor omului și a decis despăgubirea fiecăruia din cei opt cu câte 8.000 de euro, bani pe care va trebui să-i plătească statul român.

Decizia luată marți de CEDO nu este singura în urma căreia România a fost sancționată de instanța europeană, notează stirileprotv.ro. Pe 27 ianuarie 2015, România a fost condamnată să plătească 832.500 de euro către 81 de persoane, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestațiilor din decembrie 1989 . Pe 5 noiembrie 2014, statul român a fost obligat să achite 45.900 de euro pentru 34 de foști revoluționari, cărora nu le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil. În martie 2013, 72 de victime ale Revoluției de la Timișoara au primit despăgubiri de 350.000 de euro. Prima sentință dată de CEDO contra statului român în „dosarul Revoluției” datează din decembrie 2009, când timișorenii Horia Teodor Șandru, Ștefan Răducan, Silvia Benea și Daniela Grama au primit câte 5.000 de euro, după ce au reclamat încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil.În timpul Revoluției din decembrie 1989 au murit 1.142 de persoane, alte 3.138 au fost rănite, iar 760 au fost reținute. Mii de plângeri au rămas nesoluționate și acum.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici

CSC Ghiroda a obținut o victorie prețioasă în etapa a 13-a, la Cugir și revine în Top 4. Șagul a obținut un punct muncit în fața unei echipe foarte bune, la Deva, în timp ce Poli II a mai dezamăgit o dată, la debutul lui Latovlevici, doar egal acasă contra unei echipe de bătut, Pecica....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.