Un timisorean la Paris: Nicolae Hategan, student la UVT si tenor in corul Radio France

Universitatea de Vest din Timișoara se poate lăuda cu încă o performanță națională! Nicolae Hațegan, student la Facultatea de Muzică a UVT, este primul român care a reușit să câștige concursul corului Radio France – Paris.

nicolae hategan2

Nicolae Hațegan a avut concurență serioasă: pentru cele patru posture în partida de tenor s-au luptat 41 de participanți din țări precum Franța Canada, Columbia sau Germania. În cadrul competiției juriul a fost și el unul pe măsură, fiind alcătuit din 15 personalități marcante din lumea muzicii. Concursul a constat în trei etape prin care candidații au fost succesiv eliminați. La ultima probă au rămas doar opt concurenți, printre care s-a numărat și Nicolae Hațegan, student în anul IV Canto la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT. Acesta a cântat „Crizanteme”, de Sabin Drăgoi, reprezentând excelent creația muzicală românească. Pe lângă faptul că este primul român care a câștigat acest concurs, Nicolae Hațegan a realizat și un alt record: la 28 de ani, a fost cel mai tânăr participant la concursul organizat de Radio France.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

aeroportul-timisoara-700x280-01

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara țintește victoria în meciul cu Steaua

Ultimul meci de campionat pe care SCM Timișoara îl dispută în faţa propriilor suporteri în 2019 este programat mâine, cu începere de la ora 18 (Digi Sport 4), la sala „Constantin Jude”. Adversara „leilor” din Banat în etapa a 10-a a Ligii Naţionale de baschet masculin este Steaua Bucureşti, formaţie pe care elevii lui Dragan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara țintește victoria în meciul cu Steaua
iulius-mall-timisoara-craciun_728x90

Social vezi arhiva Social

Accident violent la intrare în Timișoara

Un accident a avut loc în această după-amiază, pe DN 6, între localitățile Remetea Mare și Timișoara (pe direcția de mers Remetea Mare-Timișoara), în care au fost implicate un autobuz și un autoturism. În accident au fost implicate un autobuz și un autoturism. Șoferul din autoturism a rămas blocat. A fost extras și predat echipajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident violent la intrare în Timișoara