E dificil de vorbit despre Autómata fără să pomenești de „I, Robot”, de „Blade Runner”, de cele trei legi ale roboticii, inventate de Isaac Asimov, sau fără să te gândești la Hal 9000 cu al său ochi roșu și vorbă sintetizată. Sunt convins că regizorul spaniol Gabe Ibáñez a fost pe deplin conștient de viitoarele comparații așa că nu le voi mai face și eu. Cine a văzut filmele sau a citit romanele va observa imediat asemănările și deosebirile.
Și atunci ce e cu acest film, ce a dorit să transmită Ibáñez? Fundalul filmului este o lume postapocaliptică, distopică, în care omenirea, redusă numeric la doar 21 de milioane, își trăiește ultima parte din istorie. Ca și în prezent, deși capabilă de invenții incredibile, cu o tehnologie ce depășește imaginația predecesorilor, este în continuare segregată, violentă și, pe alocuri, inumană. Calități ce ar fi trebuit să ne definească ca oameni: compasiunea, solidaritatea, iubirea sunt tot mai rare într-o societate aflată la limite subzistenței, pentru o specie aflată la capătul evoluției.
Jacq Vaucan (Antonio Banderas), agent de asigurări pentru compania producătoare de roboți ROC, este un individ chinuit de amintiri și frustrări. În relația cu oamenii este cinic și dezamăgit. Nici nu acordă prea mult credit, nici nu se așteaptă la ceva bun. Mai multe informații despre el nu se oferă. Se poate observa că are un job bun, o locuință frumoasă, o soție superbă și așteaptă un copil. Nu este în situația de a deveni rebel și în nici un caz erou! Și totuși, sub presiunea unor fapte inexplicabile, este forțat să ia atitudine. Inamicii lui sunt o adunătură de corporatiști și oameni ai legii cu mari probleme: drogați, psihopați, ucigași. Punctul comun al tuturor este spaima de roboți, iar justificarea pentru violența manifestată, nu doar împotriva roboților, este ironic, salvarea umanității.
Finalul filmului lasă o șansă coabitării celor două specii: oameni și roboți, prin nou născuții lor. Și poate că mesajul filmului tocmai în această înțelegere constă: respect între cei ce au fost și cei ce urmează, între creatori și creați. Când Cleo își dă jos masca, partea de sus formează o aoreolă. Hm, nu-i așa?
Cu adevărat interesant în film sunt momentele în care Jacq Vaucan interacționează cu roboții. Secvența în care agentul o învață pe Clare, un robot modificat (oare care este femininul de la robot?) să danseze este deosebită, la fel discuția purtată cu șeful roboților și multe altele.
Autómata se încadrează într-o lungă serie de filme în care roboții cu inteligență artificială sunt prezentați, în multe situații, mai buni și mai evoluați decât oamenii. În care roboții își depășesc statutul de mașini, de sclavi ai oamenilor, devenind altceva. Mai buni sau mai răi, dar diferiți de oameni și totuși asemănători lor. Amintesc filmele: „Blade Runner”, „I, Robot”, „Doomsday Book”, „The Machine”, „Terminator”, „Chappie”, „Ex Machina” sau serialul „Extant” cu al său Ethan.
Ca gen SF este, în primul rând, postapocaliptic, încadrabil și subgenului climate-fiction, dar și cyberpunk cu o omenire într-un viitor distopic trăind în mizerie, dominată de companii gigantice, în pragul extincției și încercând să înțeleagă o inteligență artificială.
O mulțime de ingrediente picante într-un singur film. Eu îl recomand pentru minim două vizionări 🙂
Vezi galerie foto aici.
Comentarii prin facebook