Teatru si Subcarpati, la Festivalul Dramaturgiei Romanesti / PROGRAM

Singurul festival din România dedicat dramaturgiei românești începe la Timișoara în mai puțin de două săptămâni. E doar prima parte a FEST-FDR, care programează mai multe spectacole unul și unul și se va încheia într-un mod inedit, cu un concert Subcarpați+Orchestra, pe scena Teatrului Național.

viza de clown 4

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești este organizat de Teatrul Naţional, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Municipiului Timişoara și al Institutului Cultural Român. „FDR se construiește ca o adevărată platformă a spectacolului de teatru pe text românesc. Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival este un eveniment cu miză dublă: modulul de spectacol reunește cele cinci coproducții europene realizate în cadrul «The Art of Ageing», proiect dezvoltat de European Theatre Convention cu sprijinul Comisiei Europene – Programul Cultura, iar cel teoretic se concentrează, la rândul său, asupra unei teme europene de cea mai mare însemnătate: impactul îmbătrânirii populației. Secțiunea FEST, care va avea loc în iunie, aduce spectacole în aer liber, performance-uri și spectacole de teatru-dans”, susțin cei de la TNTm.

Francisco Alfonsin si Ada Navrot in spectacolul Noul locatar (copyright Mihaela Marin)

Festivalul Dramaturgiei Românești are loc în perioada 15-22 aprilie și le propune timișorenilor mai multe spectacole, selectate de teatrologul Oana Borș și programate astfel:

Miercuri, 15 aprilie, ora 17, Casa Armatei – „Sfântul din Sfântu Gheorghe” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe
Miercuri, 15 aprilie, ora 19:30, Sala Mare a TNTm – „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, un spectacol de Mihai Măniuțiu, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiul Secuiesc
Miercuri, 15 aprilie, ora 21, Sala 2 – „Organic” de Saviana Stănescu, regia Andrei Măjeri, Teatrul Național București
Duminică, 19 aprilie, ora 17, Studio Uțu – „Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj
Duminică, 19 aprilie, ora 19, Sala Mare a TNTm – „Cel care închide noaptea”, un spectacol de Nona Ciobanu, Teatrul Maghiar Cluj
Duminică, 19 aprilie, ora 21, Sala 2 – „În trafic”, un spectacol de Alina Nelega, Teatrul Național Târgu-Mureș
Luni, 20 aprilie, ora 17, Studio Uțu – „Amintiri din epoca de școală” de Mihaela Michailov, Asociația ADO București
Luni, 20 aprilie, ora 18, Sala Mare a TNTm – „Noul locatar” de Eugène Ionesco, regia Tompa Gábor, Teatrul Nottara, București
Luni, 20 aprilie, ora 20, Sala 2 – „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, București
Marți, 21 aprilie, ora 17, Studio Uțu – „În parc”, un spectacol de Radu Iacoban, Godot Café-Teatru, București
Marți, 21 aprilie, ora 19, Sala Mare a TNTm – „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, regia Luminița Țâcu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
Marți, 21 aprilie, ora 21, Sala 2 – „De vânzare / For sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon, București
Miercuri, 22 aprilie, ora 17, Casa Armatei – „Produse domestice” de Xandra Popescu, regia Ioana Păun, WASP, București
Miercuri, 22 aprilie, ora 19, Sala 2 – „Viză de clown” de Saviana Stănescu, regia Alexandru Mihail, Teatrul Odeon, București

BalazsAttilaPhoto_0060_resize

Prima parte a FEST-FDR se încheie miercuri, 22 aprilie, cu un concert extraordinar Subcarpați + Orchestra, pe scena mare a TNTm. În luna iunie, în timpul modulului FEST vor fi programate încă două spectacole ale FDR: „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, după „Moromeții”, regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT, și „Medio Monte”, un performance pe textul lui Marin Ilea și manifesto-ul artistului plastic Mircea Bochiș, în regia Mihaelei Panainte și scenografia lui Helmut Stürmer. Mai multe informații despre spectacolele FDR găsiți aici. Biletele pentru spectacole au fost puse deja în vânzare la agențiile Teatrului Național, pe str. Mărășești nr. 2 și în Parcul Civic, de marți până duminică, între orele 11 și 19, sau online.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.