Toamna la Istanbul: trei zile la intalnirea a doua continente / FOTO

Locul unde se întâlnesc două continente: Europa şi Asia, dar şi două istorii şi culturi: cea grecească, iar mai apoi cea turcească. Acesta este fascinantul Istanbul – sau Constantinopole, sau Byzantium -, un oraş cosmopolit, punct de întâlnire al Apusului cu Orientul.

istanbul5

Începutul lunii septembrie, când se aprind culorile toamnei, este perioada perfectă pentru o escapadă de neuitat în care să vizităm cele mai impresionante monumente ale civilizaţiilor ce şi-au pus amprenta asupra acestui incredibil oraş. Agenţia de turism Ultramarin a pregătit un city-break la Istanbul în perioada 3 – 6 septembrie, cu zbor din Belgrad şi însoţitor de grup documentat. Se ajunge la Istanbul în jurul prânzului, aşa că rămâne întreaga după-amiază pentru o primă impresie despre oraş: se va face o plimbare cu însoţitorul de grup la Marele Bazar, care atrage turiști din toata lumea și sute de mii de vizitatori pe zi și unde puteți descoperi comercianți de antichități, bijutieri, tăbăcari sau vânzători de covoare. Marele Bazar sau Bazarul Vechi e o construcţie uluitoare, un labirint de alei acoperite, prin care se înşiruie peste 4.000 de magazine – un orăşel în miniatură, făcut numai din prăvălii. Acestea sunt grupate în funcţie de profilul lor: magazinele de bijuterii într-o anumită zonă a bazarului, magazinele de covoare în alta, argintăria la un loc, mătăsurile, dulciurile, pielăria, încălţămintea – toate au zone bine delimitate. Nu vă rămâne decât să negociaţi cu vânzătorii, pentru care târguiala e un aspect obligatoriu al comerţului, indiferent cât de mare sau de mică este valoarea achizţiei.

În cea de a doua zi veți vizita Moscheea Albastră, aflată faţă în faţă cu Catedrala Sfânta Sofia. Frumoasa moschee a fost construită între anii 1609 și 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I, în stilul islamic, clasic otoman, şi este unul dintre cele mai impresionante monumente din lume. Este unica moschee din Turcia construită cu şase minarete. În centrul curţii interioare există o fântână pentru abluţiune cu şase coloane de marmură. Interiorul moscheei este invadat de lumina venită de la cele 260 de ferestre. Datorită plăcilor albastre ce decorează pereţii interiori, moscheea este cunoscută drept Moscheea Albastra. Pentru decorarea interiorului a fost nevoie de fix 21.043 de plăci. Catedrala Sf. Sofia, una dintre cele mai mari minuni ale arhitecturii, a fost construită în forma sa actuală în anul 536 de Împăratul Iustinian.

Agenţia de turism Ultramarin vă recomandă ca în ziua a treia să nu rataţi o croazieră pe Bosfor. Veți vizita Spice Bazaar (Egyptian Bazaar), bazarul de mirodenii. Aerul de aici este plin de arome ispititoare ale diverselor condimente – scorțișoară, chimen, șofran, mentă, cimbru etc. Veţi găsi numeroase magazine unde se vând condimente, fructe, legume, flori sau delicii turcești. În continuare veţi face o excursie tradiţională cu barca de-a lungul ţărmului și veți putea admira un mozaic încântător de vile din lemn, palate de marmură, cetăţi şi mici sate de pescari. Veţi trece și pe lângă magnificul Palat Dolmabahce şi apoi pe lângă parcurile și pavilioanele imperiale ale palatului Yildiz. Mai jos de primul pod al Bosforului se trece pe lângă localitatea Ortakoy, unde sunt înşirate galerii de artă moderne, magazine de cadouri, baruri, restaurante şi piaţa de vechituri de duminică. După prânz se va vizita Palatul Topkapi, simbol al Imperiului Otoman, care se află între Cornul de Aur şi Marea Marmara, oferind o panoramă superbă asupra Strâmtorii Bosfor. Apoi veți face o oprire pentru vizitarea Moscheii Suleymaniye, construită de Suleyman Magnificul între anii 1550 și 1589. Opţional puteţi participa la o seară turcească cu cină şi spectacol tradiţional.

O excursie unică, de neratat, o excursie ca un vânt cald de toamna, în care Agenţia de turism Ultramarin vă invită cu drag. Detaliile acestei călătorii le găsiţi aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.