Zi fierbinte în vestul României! Meteorologii au emis o avertizare tip cod galben pentru șapte județe, inclusiv Timiș. Vineri, temperaturile pot ajunge și la 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Avertizarea de cod galben vizează județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Hunedoara, Alba și Caraș-Severin. Conform acesteia, vremea va fi caniculară în după-amiaza de vineri, când temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Valori maxime de temperatură în jurul a 35 de grade şi disconfort termic ridicat vor fi pe arii restrânse şi în restul Transilvaniei şi în Maramureş. Meteorologii spun că valori maxime de 35 de grade vor fi atinse și în după-amiaza zilei de sâmbătă, 19 septembrie, dar pe arii mai restrânse.
Comentarii prin facebook