Mii de credincioși au luat cu asalt Catedrala Mitropolitană, pentru a vedea moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Oamenii au așteptat ore bune pentru a participa la procesiunea religioasă. Cu o întârziere de o oră, moaștele au fost scoase din biserică. Bănățenii sunt așteptați să se închine la sfânta raclă până miercuri seară.
A murit Corneliu Vadim Tudor!
Șoc în politica românească: președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a încetat din viață luni după-amiază! Politicianul în vârstă de 65 de ani a murit în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde fusese internat după ce i s-a făcut rău.
Primaria ar putea cumpara totusi Colegiul Banatean, suma tranzactiei e insa necunoscuta
Primăria plătește, în continuare, chirie pentru clădirile în care își desfășoară activitatea Colegiul Național Bănățean. Municipalitatea nu s-a înțeles cu Ordinul Călugăriţelor de Notre Dame asupra prețului pentru acest ansamblu imobiliar. Primarul Nicolae Robu spune însă că tranzacția ar putea fi perfectată.
Targul mesterilor populari, la Muzeul Satului Banatean
Oale tradiționale, țesături, tot felul de unelte, dar și de-ale gurii, numai bune să te lingi pe degete. Pe toate le veți putea găsi, la sfârșitul săptămânii, la Târgul Meșterilor Populari, organizat la Muzeul Satului Bănățean.
Ati primit e-mailuri de la ANAF? Mare grija ce raspundeti!
Firmele din toată țara sunt sfătuite să fie foarte atente la e-mailurile pe care le primesc și în care li se cer diverse date. Avertismentul vine după ce, sub sigla ANAF, mai multor companii li s-au solicitat informații confidențiale.
La Moisil, anul scolar a inceput cu o… nereusita personala a viceprimarului Diaconu / FOTO
Printre sute de elevi, părinți sau bunici, la Liceul „Grigore Moisil” s-a dat oficial startul unui nou an școlar. Din păcate, reabilitarea unuia dintre corpurile liceului, cel de pe strada Doja, încă nu e gata. Viceprimarul Dan Diaconu spune totuși că, peste câteva săptămâni, micuții din clasele 0 și I se vor muta în spațiul proaspăt amenajat.
Robu nu crede ca va ajunge pe urmele lui Ciuhandu la DNA
Primarul Nicolae Robu nu crede că ar putea ajunge în situația fostului edil Gheorghe Ciuhandu, pus sub urmărire penală, luni, într-un dosar care vizează finanțarea lui Poli Timișoara, în perioada Marian Iancu. Este vorba despre un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, din ultimul mandat al lui Ciuhandu.
A sunat clopotelul la Colegiul National Banatean, printre viitori… ministri sau presedinti / FOTO
Viitori președinți, miniștri sau primari, dar și… potențiali câștigători ai Premiului Nobel – cu toții s-au aflat, luni, în curtea Colegiului Naţional Bănăţean, la deschiderea anului școlar. La fel ca în 2014, la festivitate au asistat primarul Nicolae Robu, președintele CJ, Titu Bojin, rectorul UVT, Marilen Pirtea, dar și consilieri locali și județeni.
Plai X s-ar putea sa fi fost ultima editie! „Parintii” festivalului au anuntat ca se retrag
Festivalul Plai nu va mai niciodată la fel. Ba mai mult, se poate chiar să nu mai fie deloc! Luni, după încheierea ediție cu numărul 10, fondatorii lui și-au anunțat retragerea din proiect! Ei și-au oferit însă sprijinul celor care vor decide eventual să meargă mai departe.
Poli, in zodia lui 1-0 cu Florin Marin pe banca tehnica
Victoriile cu 1-0 sunt specialitatea casei la Poli Timişoara. Cu Florin Marin pe banca tehnică, echipa timişoreană a câştigat trei jocuri, toate cu 1-0. Noul antrenor a rezolvat problemele din defensiva lui Poli, dar echipa se chinuie la fel de mult în atac ca pe vremea lui Dan Alexa.
Pe motiv de Poli, fostul primar Ciuhandu a dat cu subsemnatul la DNA! Cojocari are conturile blocate
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu este acuzat de DNA de abuz în serviciu în dosarul finanțării echipei Poli Timișoara. Alături de el au mai fost audiați la DNA secretarul primăriei, Ioan Cojocari, și șefa Direcției Economice, Smaranda Haracicu. UPDATE: Procurorii au instituit sechestru asupra unui imobil al lui Ciuhandu și au blocat conturile secretarului Cojocari.
La pas prin Viena, in culorile toamnei / FOTO
Probabil că nu există timişorean pasionat de călătorii care să nu fi ajuns măcar o dată în Viena. Iar cei care nu au ajuns probabil că nu o dată au urmărit fascinaţi imagini filmate în maiestuoasa capitală austriacă, admirând aerul imperial şi dorindu-şi să fie parte din povestea vieneză, măcar pentru o vreme.
Inaltarea Sfintei Cruci, zi de post negru pentru toti credinciosii
Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, este singura cu post aspru şi rugăciune care apare atât în calendarul ortodox şi greco-catolic, cât şi în cel latin. Ea aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, crucea devenind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat luni întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Orțișoara (p), Jebel (p), orele 9 – 15; Pietroasa Mare, Dobrești, orele 8 – 19; Lugoj – Bl. Zona Timișorii C1-C6, D1-5, orele 8 – 16; Giulvăz, Cebza, Macedonia, Petroman, orele 8 – 16.