Au chefuit până n-au mai putut, apoi au ajuns la poliției. Doi studenți din Brad plătesc acum teribilismul după o noapte de petrecere. Unul dintre ei s-a „luptat” cu coșurile de gunoi și asta îl va costa scump.
Polițiștii locali aflați în patrulare în Complexul Studențesc în noaptea de marți spre miercuri au dat peste doi tineri aflați în plin… război cu coșurile de gunoi de pe strada Socrates. Unul dintre tineri a fost identificat în persoana lui Alin B., de 21 de ani, cu domiciliul în Brad, Hunedoara, și, pentru că a fost prins chiar în timp ce distrugea coșurile de gunoi, a fost amendat cu 2.000 de lei! Tânărul le-a spus agenților că era supărat deoarece fusese dat afară dintr-un club din zonă. Celălalt tânăr a refuzat să se legitimeze și a fost dus la sediul Poliției Locale. Sergiu V., de 20 de ani, tot din Brad, a fost sancționat pentru refuz de legitimare cu 100 lei și și-a motivat faptele declarând că… era puțin afumat.
Comentarii prin facebook