Premiera teatru-dans, ca prin vis, la Teatrul National, Pal Frenak revine la Timisoara

Încă un spectacol inedit pe scena Teatrului Național Timișoara. De această dată, este vorba despre un road-movie „întors”, în regia artistului franco-maghiar Pál Frenak, aflat la a doua colaborare cu artiștii timișoreni. „Prin vis” va avea premiera pe 2 decembrie.

pal frenak

„Prin vis” nu este decât o sumă de povești care se articulează în jurul unei mașini. Sau un vis într-un vis într-un vis într-un vis. O mașină care funcționează ca o insulă în necunoscut, ca un punct care fixează spațiul și timpul aflate în continuă mișcare. Noul spectacol de teatru-dans pe care Naționalul timișorean îl propune publicului său poartă semnătura artistului franco-maghiar Pál Frenak, aflat în dublă ipostază de coregraf și regizor. Din distribuție fac parte Cătălin Ursu, Alina Ilea, Mara Opriș, Laura Avarvari, Colin Buzoianu, Daniela Bostan, Luminița Tulgara, Călin Stanciu Jr., Raul Lăzărescu și Ionuț Iova. Echipa de creație este completată de Mátyás Varga, autorul textelor, Philippe Martini (ilustrație video) și Gilles Gauvin (ilustrație muzicală). Premiera este programată miercuri, 2 decembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național, fiind urmată de o a doua reprezentație joi, 3 decembrie, de la aceeași oră. Biletele pentru premieră sunt deja epuizate, dar puteți cumpăra încă locuri pentru al doilea spectacol, de la agențiile Teatrului Național, de pe str. Mărășești nr. 2 și din Parcul Civic, d marți până duminică, orele 11-19, sau online. Pál Frenak este unul dintre cei mai cunoscuți coregrafi și dansatori europeni. În anii 90, el a fost primul artist străin invitat la Timișoara cu un spectacol de dans contemporan. Ulterior, între Pál Frenak și TNTm s-a construit o colaborare fructuoasă care a dus la crearea primului spectacol de teatru-dans al Naționalului, „sWitch”, dar și la prezența în edițiile FEST-FDR a unora dintre cele mai tulburătoare spectacole de dans contemporan din Europa.
Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare

În Sala Mare a Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc ieri sesiunea de instruire bilunară a arbitrilor și observatorilor de arbitri din cadrul CJA Timiș, un moment important dedicat atât pregătirii profesionale, cât și dezvoltării arbitrajului județean. Unul dintre punctele centrale ale întâlnirii a fost predarea sistemelor de comunicare pentru arbitri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zona ultracentrală a Timișoarei rămâne cea mai scumpă din punct imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 30 aprilie, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, şi echipa de proiect din Primăria Ghiroda, au participat la o întâlnire de lucru în Ungaria, cu partenerii din Bihartorda, în cadrul proiectului „Mobility in Green”. Proiectul este finanțat prin programul Interreg România-Ungaria, prin care Ghiroda beneficiază de investiții în mobilitate sustenabilă. Valoarea totală a propioectului ester...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegaţie a Primăriei Ghiroda, întâlnire de lucru în Ungaria cu partenerii maghiari ai proiectului „Mobility in Green”
La UVT va fi inaugurat un nou spațiu de coworking Universitatea de Vest Timișoara inaugurează un nou spațiu practic pentru comunitatea academică și studențească, dar și pentru mediul de afaceri local. Noul Hub Cowork va oferi comunității un cadru primitor pentru întâlnirile profesionale și educaționale, dedicat activităților practice și dezvoltării, pentru învățarea bazată pe activități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va fi inaugurat un nou spațiu de coworking
Clădirea Casei Austria din cadrul Spitalului Județean Timișoara va trece printr-o transformare importantă urmând să fie modernizată în urma unui proiect cu finanțare europeană și de la bugetul județului. Aceasta urmează fie reabilitată, renovată și dotată. Valoarea investiției va fi de peste 50 de milioane de lei. În ultima ședință de plen a Consiliului Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul modernizării Casa Austria merge înainte. CJ Timiș acoperă mare parte dintre cheltuieli
Maternitatea Odobescu, parte a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, oferă servicii medicale complete pentru mamă și nou-născut, de la monitorizarea sarcinii și naștere, până la îngrijire specializată în neonatologie. Unul dintre punctele forte ale maternității îl reprezintă Secția de neonatologie, unde sunt asigurate îngrijiri la cel mai înalt nivel pentru toate categoriile de nou-născuți....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
În Sala Mare a Senatului din cadrul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara a avut loc ieri sesiunea de instruire bilunară a arbitrilor și observatorilor de arbitri din cadrul CJA Timiș, un moment important dedicat atât pregătirii profesionale, cât și dezvoltării arbitrajului județean. Unul dintre punctele centrale ale întâlnirii a fost predarea sistemelor de comunicare pentru arbitri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă în „cavalerii fluierului”! Din acest weekend, arbitrii ce oficiază la Liga 4 vor avea sisteme moderne de comunicare
Asociația Poli organizează, pe data de 9 mai, Crosul Caritabil, un eveniment dedicat sprijinirii animalelor aflate în nevoie. Sub mesajul „Alergăm pentru cei care nu pot spune ce au nevoie”, evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea timișoreană într-o acțiune simplă, dar cu impact real: fiecare pas parcurs se transformă în ajutor pentru animalele salvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Poli ne invită să alergăm pentru animalele salvate și îngrijite de organizație
Începutul lunii mai aduce în Iulius Town „o lume a copiilor”, unde cei mici sunt invitați să descopere exponate gigant din era preistorică, piese de teatru interactiv și să pășească în lumea artelor imersive. În parcarea VIP UBC 0, „Expoziția de Dinozauri și Plante Carnivore” este deschisă pentru toți curioșii, MINA Museum of Immersive New...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Minivacanță la Iulius Town: Expoziția Dinozaurilor și Plantelor Carnivore, spectacole interactive la MINA și teatru pentru copii
Timișorenii sunt invitați să pedaleze din nou pe pista de pe malul Begăi până la Zrenjanin. În perioada 2–3 mai 2026, punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete va fi redeschis pentru cicliști și iubitorii de mișcare în aer liber. Programul de funcționare va fi între orele 08:00 și 20:00. Traversarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide din nou punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete aflată pe malul Begăi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.