Minibuzele electrice tot n-au voie prin oras! Vor face ture doar prin Cetate si prin parcuri

Celebrele minibuze electrice ale Primăriei Timișoara tot nu pot fi înmatriculate ca niște mașini obișnuite, așa că vor circula doar prin Cetate și, eventual, prin parcuri. Asta deși, în toamna trecută, RATT stabilise și trasee prin oraș, iar Nicolae Robu anunțase că mașinuțele sunt înmatriculate pe primărie.

minibuze1

Cele două minibuze electrice au fost cumpărate de Primăria Timișoara în vara lui 2014, din Ungaria, contra sumei de 30.000 de euro. Teoretic, ele ar fi trebuit să facă tururi pentru turiști, însă municipalitatea a constatat că vehiculele nu puteau fi înmatriculate. Ele au stat timp de mai multe luni în garajele RATT, iar apoi au fost trimise, printr-o hotărâre de consiliu local, în Parcul Copiilor și la Grădina Zoologică, unde puteau circula în voie, fără numere de înmatriculare. Ulterior însă, în toamna anului trecut, primarul Nicolae Robu a anunțat că minibuzele vor ieși prin oraș. „În momentul în care s-au schimbat setările și au ajuns apte să circule până la viteza de 50 de kilometri pe oră, am anunțat că pot fi folosite”, declara, în septembrie 2015, Robu. RATT stabilise și trasee, anunțând că minibuzele urma să plece din stația de la Catedrala Mitropolitană, la un interval de o oră și jumătate. „S-a făcut protocolul de predare-primire între Direcția de Patrimoniu a Primăriei Timișoara și RATT. S-au acordat numerele de înregistrare din partea primăriei”, transmiteau cei de la Biroul de Relații Publice și Comunicare de la regia de transport.

robu-din-minibuz

Jumătate de an mai târziu, primarul Nicolae Robu anunță însă că minibuzele nu vor ieși pe străzile din Timișoara! „Nu pot fi înmatriculate pentru a putea circula pe drumurile publice, în oraș. Vor fi folosite în centrul istoric, în Parcul Copiilor, la grădina zoologică, la Muzeul Satului (…) Erau cu înmatriculare pe primărie, dar nu reușim să le înmatriculăm în circulație ca mijloace obișnuite, pentru că legislația din România este aberantă. Este stupid, că aceste vehicule, în Ungaria, țară membră a UE, sunt înmatriculate (…) Nu permit normele RAR, sunt niște ciudățenii din acestea absurd pur și simplu. Prima dată era vorba că nu circulă decât cu 25 km/h. Nu este adevărat, ele erau doar setate așa, merg cu până la 50 km/h. Când am făcut inaugurarea lor, am mers cu vreo 45 km/h”, a declarat, vineri, edilul.

Teoretic, minibuzele sunt înmatriculate pe primărie, cu numere galbene, dar Robu nu vrea să le dea drumul pe stradă. „Nu vreau să-mi asum riscul unor dispoziții în acest sens. Doamne ferește, se întâmplă un accident din cauza nu știu cui, cineva pățește ceva și atunci răspunde cel care și-a asumat riscul de a le pune în circulație pe drumurile publice”, explică edilul. Pe unde vor circula totuși? „Vor fi folosite, înainte nu aveam condiții, acum avem. În centrul istoric vor putea fi folosite fără nicio problemă. Vor fi folosite la Grădina Zoologică, poate inclusiv în Parcul Botanic, dar cu certitudine în Parcul Copiilor”, a conchis Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.