Partidul Facebook s-a intors impotriva lui Iohannis pe motiv de Antene

Declarația nefericită a președintelui Klaus Iohannis legată de acțiunea ANAF la trustul Intact a produs o adevărată furtună în rândul foștilor săi susținători de pe Facebook. De ieri după-amiază, Iohannis a pierdut aproape 11.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook, anunță paginademedia.

iohannis

„În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive admnistrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puțin nepotrivită, dacă nu discutabilă”, este afirmația președintelui Klaus Iohannis care a produs taifunul în rândul foștilor susținători. De la acea declarație, aproape 11.000 de internauți și-au retras like-urile de pe pagina de Facebook a președintelui. Iar revolta e departe de-a lua sfârșit. Afirmațiile lui Iohannis i-au adus peste 3.000 de comentarii negative, în condițiile în care cei care îi admnistrează pagina nu mai prididesc cu ștergerea lor. Cei mai mulți îi reproșează lui Iohannis faptul că incită la nerespectarea legii. Foarte mulți îi amintesc și de atacurile furibunde la care a fost supus de către Antena 3 în timpul campaniei electorale din 2014, atunci când a avut sprijinul masiv al așa-zisului Partid Facebook.

Printre cei mai aprigi critici ai lui Iohannis se numără artistul Tudor Chirilă, care a fost unul dintre ei mai mari susținători ai președintelui. „Președintele Iohannis consideră că atunci când trebuie recuperați (de mai bine de un an) banii statului, acțiunea ANAF (recuperatorul) este pripită. Când ANAF – care nu a fost în stare să recupereze zecile de milioane de euro devalizați în diversele dosare de corupție – face un pas în această direcție, Președintele României afirmă că libertatea de exprimare riscă să fie «suprimată» de o «banală chestiune administrative». Trebuie să fii prost sau angajat Antena 3 încât să nu recunoști/realizezi că ANAF a procedat absolut legal în chestiunea recuperării, la fel cum trebuie să fii din nou prost încât să nu observi că libertatea de exprimare nu are nicio legătură cu recuperarea unui prejudiciu și nici licența de emisie cu sediul (…) Nu, domnule Iohannis, Barack Obama n-o să facă niciodată o declarație de susținere a CNN în ipoteza în care Ted Turner ar înfunda pușcăria condamnat pentru corupție. Oare dacă nu mi-aș plăti TVA-ul către ANAF timp de vreo cinci ani și m-aș afla în fața unei executări (consecință a unei sentințe judecătorești definitive) aș beneficia de susținerea dumneavoastră pentru această «banală chestiune administrative»? Domnul Iohannis a făcut astăzi exact ceea ce i-a reproșat lui Băsescu. Amestecul în bunul mers al instituțiilor statului. Singura diferență e tabăra”, a postat Chirilă pe Facebook. „Ieri regele alb (care era deja gri) s-a înnegrit și el. Eșichierul politic a devenit astfel unanim: negrele joacă cu negrele. No hope”, a scris și cunoscutul scriitor Mircea Cărtărescu, alt fost mare susținător al lui Iohannis.

iohannis

Alte comentarii ale foștilor susținători ai lui Iohannis:
Bogdan Budeș: „Domnule președinte, mi-ați trădat toată încrederea, toată sinceritatea și toate speranțele pe care le-am avut în noiembrie 2014. Eram acolo, în Piața Universității, printre cei care cântau de bucurie. Nu vă cutremură rușinea pentru declarația de azi când vă gândiți la seara aia? Vă sâțcâe vreun pic rușinea? Cu maximă dezamăgire, un votant înșelat.”
Sergiu Martin: „Pentru prima oară pot spune sincer că începe să îmi pară rău că v-am votat. Cum să atacați ANAF-ul și să luați apărarea manipulatorilor și mincinoșilor de la Antena3?! Doar perfidul de Tăriceanu a mai avut tupeul să facă declarații similare celei făcute de dvs – aici nu vorbim de libertatea de exprimare, domnule Președinte, ci de libertatea și respectarea justiției!”
Marius Ursu: „Vă mulțumesc în numele zecilor de mii de români din Diaspora pentru flegma aplicată astăzi. Ne-ati demonstrat că nu degeaba am stat la cozi infernale să vă votăm, riscând joburi, sănătate și sume de bani. Să ne anunțați când să întoarcem și obrazul celălalt, atunci când veți călca în studiourile Grivco.”
Călin Vălean: „Pentru prima dată îmi pare rău că v-am votat. E grav ca un președinte să nu înțeleagă că ANAF nu a îngrădit dreptul la libera exprimare ci doar i-a rugat frumos să emită din altă parte.”
Vlad Andrei: „Ăștia de la A3 v-au făcut vânzător de copii si azi veniți cu declarația asta?! Incredibil… pa pa 2019.”
Natalie Ester: „E păcat să vă fie mai frică de Antene decât de oamenii cinstiți și inteligenți. Suntem mult mai periculoși decât jigodiile alea vândute. Reparați-vă greșeala. Urgent.”
Dan Popa: „D-le Iohannis, prin lovitura dată astăzi ANAF-ului, ați dat o lovitură mortală statului de drept și Justiției. Prin aceasta, v-ați îndepărtat și mai mult de cel de-al doilea mandat. Vă spune asta cineva care v-a susținut întru totul, până astăzi, încasând lovituri din toate părțile pentru asta. Sunteți o mare deziluzie pentru diaspora, cea care, până la urmă, v-a dat acest mandat. Ei bine, noi v-am urcat pe tron și tot noi vă vom da jos!”.
Iakab Tiberiu: „De azi înainte pentru mine veți fi un nimeni la fel ca și restul politicienilor de 2 bani din țara aceasta. Ar trebui să vă fie rușine pentru că lumea v-a votat cu speranța că veți schinba ceva ca până la urmă să vă dați arama pe față și să se vadă faptul că sunteți exact ca și restul dobitocilor care au stat la cârma țării în ultimii 26 de ani. Vă repet, ați devenit un nimeni.”
Cezar Constantin: „Stimate Klaus Iohannis. Nu ți-e rușine? Ți-ai dat măsura, cu toate că nu era greu de ghicit cine ești, după episoadele Grivco și după consilieri ca Mihalache. Cum dormi noaptea si cum te uiți la cei apropiați după ce Antena3 și mizerabilii pe care-i speli acum ți-au terfelit familia și te-au târât în noroi ca ultimii securisti? Acum nu mai mănânci copii?Acum nu mai vinzi copii pentru organe? Acum nu mai esti omul lui Soros? Acum nu mai vinzi Ardealul la unguri? Acum nu mai ai 6 case din bani furați? Antena3 conduce România!”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ethan a spus: (februarie 18th, 2016 at 17:46 )

Te-ai gasit si tu sa vorbesti, acum … Lasa ca-ti vine bilantul – by the way nu vrei o aliniere for budget reasons ce zici ? Or even better abuzeaza 🙁 si 🙂 tu institutia – casa masa ce vrei just get rid of yu ! Nok 🙂

M'uie klausy a spus: (februarie 18th, 2016 at 17:51 )

Ino si a retras like ul? E prea slab ca s o faca, ar ramane fara parte din buget.
Gunoaiele securistice nu puteau sa ambaleze un pielea pulii mai bine decat in staniol pnl, iar cei cu oarece credibilitate in media sa l vanda ca pe un veritabil „mai bun ca basescu”.
Cum s au dus jeguri ca ponta si antonescu se duce si prostanacu asta – ginere de securist.
Mai scutiti-ma cu naivitatea politica, voi ziaristii. Ii inteleg pe cei multi dar voi dispareti la rubrica meteo. Mai ales ino.

Fan a spus: (februarie 18th, 2016 at 17:58 )

Adevarul, e nene, ca meleoanee alea explicite 🙂 nici nu conteaza asa de mult vis a vis de pierderea a cateva luni bune prin lincezeala care pune stapinire pe miscarea politica in cautarea unei oferte electorale … !

Sandy a spus: (februarie 18th, 2016 at 19:48 )

Da, se iau toți de cur și sar în ajutorul Antenelor, care aparțin unui infractor notoriu, condamnat la pușcărie, dar niciunul dintre „prea-stimabilii” cioclii politici, în frunte cu Iohannis, nu dă vreun semn că le-ar păsa de starea în care se află Televiziunea Română, ajunsă la insolvență. Mai are România nevoie de un post național de televiziune? Oricum, e jalnică „grija” acestor gunoaie care inundă Parlamentul și a lui Iohannis (porcăit până la extrem de Antene în timpul campaniei de la prezidențiale) pentru sediile Intact, confiscate de ANAF după cum scrie și legea. Îi iau cu toții apărarea jegului național, Varanului infect și hoț, pentru că și ei sunt la fel. Chiar și Iohannis. Acesta din urmă va fi președinte de un singur mandat, pentru că nu-l va mai vota nimeni a doua oară. N-ar fi însă exclus să ajungă chiar el candidatul USL, pentru că în România este posibil absolut orice, și-atunci îl vor vota toți neisprăviții, asistații sociali de prin Moldova, toți spălații pe creier. Și, desigur, toți PSD-iștii, adunați sub aceeași umbrelă în structura lor de crimă organizată.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO

Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă la Trofeul Râșnov și și-a consolidat fotoliul de lider în clasamentul Categoriei I din Campionatul Național de Viteză în Coastă cu două etape înainte de final. Deși nu era considerat favorit pe traseul de la poalele Cetății Râșnov, atât din cauza mașinii, care nu e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026

Economic vezi arhiva Economic

Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut duminică doi bărbați, de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhărit de doi tineri pentru telefon și… o sută de lei
Italienii de la Ferrero ar urma să cumpere la Timișoara o locație deja construită și nu un teren, așa cum se discuta inițial. Pentru noua fabrică, locația vizată ar fi o unitate deja existentă, ridicată de un cunoscut operator de spații logistice, care construise acel spațiu pentru o companie din domeniul comunicațiilor, dar care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vom avea Nutella de Șag? Ferrero vizează achiziția unor hale în comuna de lângă Timișoara.
Pentru prima dată, arbitrii din cadrul CJA Timiș au primit un set complet și unitar de echipament, achiziționat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor AJF Timiș, fără niciun cost pentru cavalerii fluierului. Fiecare set este compus din două tricouri de arbitru, pantaloni și jambiere, marca Joma, același model de echipament utilizat și la nivelul Ligii 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră în fotbalul timișean! AJF Timiș s-a îngrijit de garderoba arbitrilor/FOTO
Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești
Finalizarea celei mai dificile etape a lucrărilor de realizare a lotului lipsă din autostrada dintre Lugoj și Deva, cel de la Margina, se apropie de final. Excavațiile pentru galeriile tunelului lung, unul dintre cele două de pe traseu, au ajuns la ultimii metri. În paralel, continuă etapele următoare pentru conturarea galeriilor, are loc execuția radierului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția lotului Margina – Holdea din A1 merge înainte. Pe galeriile tunelului lung ”luminița” e aproape/Foto
Piața din Mehala a fost, pentru încă un an, gazda Rod Festival, zona atipică devenind spațiu de artă și creație. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul și-a continuat menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.