Poli Timişoara a întâlnit duminică, în cea de-a doua etapă din playout, pe teren propriu, CFR Cluj, cea mai în formă echipă din Liga I în 2016. Cu doi oameni în plus mai bine de 30 de minute, Poli nu a fost capabilă să menţină avantajul de două goluri stabilit încă din prima repriză.
Ce le mai place democratia!
Spiritul civic. Când ceva nu îți convine în comportamentul alesului tău, democratul și civicul din tine te face să-ți taxezi favoritul. L-ai votat cu două mâini, dar îl iei pe Iohannis la palme pentru că e prea alunecos. Îl critici. Ați auzit un pesedist să-și critice preferatul?
Campanie inedita la Colegiul Natinal Banatean: Adopta un catel!
Majoritatea copiilor sunt înnebuniți după animale, iar de multe ori părinții cedează rugăminților și le iau micuților un tovarăș de joacă. Copiii care își doresc un cățel pot face însă și o faptă bună. Elevii de la Colegiul Național Bănățean au dat startul campaniei „Adoptă un cățel de la Danyflor”.
Proconsul isi canta povestea la Timisoara
Fanii trupei Proconsul vor avea parte de o nouă întâlnire cu favoriții lor. Membrii grupului se pregătesc să revină în orașul de pe Bega, unde vor aduce atât melodii mai noi, cât și piese care sunt deja consacrate.