Multă lume se întreabă de ce asistăm la cea mai ternă campanie electorală din istoria postdecembristă a României, o campanie fără culoare, fără nici cel mai mic zvâc care să te scoată din toropeală. De fapt, multă lume probabil că habar n-are că suntem în campanie electorală, iar peste ceva mai mult de două săptămâni ne vom alege primarii. Și nu doar în Timișoara se întâmplă acest lucru, ci în întreaga țară. Dezbaterile sunt vlăguite, candidații în mare parte sunt resemnați și aproape toți cei implicați parcă abia așteaptă să se termine totul. Nu avem nici gherile urbane, nici lupte stradale între lipitorii de afișe, nici dispute dure, nimic. Nu că mi-ar fi dor de așa ceva sau că aș considera că orașul ar arăta mai atrăgător dacă ar fi împânzit cu panouri, mesh-uri, bannere sau dacă întreaga zi am auzi din megafoane că nu știu care candidat desființează Timpark, iar altul ne face „n-șpe” parcări supraterane și alte „n-șpe” subterane. Așadar, de ce e așa de plicticoasă campania?
Din capul locului trebuie spus că toată lumea știe că legea a venit în avantajul primarilor în funcție,, prin organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin. De fapt, noua lege electorală și de finanțare a campaniei vine și mai mult în ajutorul primarilor. O lege făcută tocmai pentru a avea campanii liniștite, fără dezbateri importante, fără culoare. Un fel de campanie pe șest, pentru ca la alegeri să meargă la vot – dacă se poate – doar membrii de partid și electoratul foarte captiv. Evident, cu toții aduși pe rețele electorale. Și asta fiindcă actuala lege impune cheltuieli foarte mici în campanie. De exemplu, un candidat la primăria unui municipiu precum Timișoara are voie să cheltuiască în jur de 50.000 de lei. Asta însemnând totul, de la afișaj, la publicitate media, închirieri de săli etc. Sunt interzise panourile, mesh-urile, bannerele, corturile, spectacolele, focurile de artificii, mașinile inscripționate, megafoanele și multe, multe altele. Sunt interzise chiar și banalele pixuri inscripționate, brichetele, umbrelele, gălețile, tricourile, șepcile, fularele etc. Adică să fie totul cât mai tern. Am rămas doar cu acele afișe mici de pe panourile numai bune pentru pauzele fiziologice ale patrupedelor. De fapt, cea mai multă treabă în campanie o au contabilii, adică mandatarii financiari ai candidaților care trebuie să jongleze cu aceste restricții. Mai mult, fiindcă tot avem o țară bogată, toți banii cheltuiți sunt decontați de la bugetul statului, cu condiția ca partidul sau candidatul independent să treacă un prag de 3%.
Cică așa nu vor mai fi bani negri în campanie. Cum se va interzice în continuare cumpărarea voturilor la bucată e mai greu de explicat. Ceea ce era interzis și înainte. Sau pungile cu zahăr și făină sau mesele date pentru votanți. Sau chiar achziționarea unor „consultanți” sau cumpărarea „bunăvoinței” unor „analiști” sau ziariști, ca să merg până la capăt. Că tot cu bani negri se face. Evident că partidele mici, care n-au primari în funcție, sau candidații independenți nu prea au vreo șansă cu o astfel de campanie. Numai că, la nivel național, legea se întoarce și în capul liberalilor. Și se întoarce rău de tot. Da, la Timișoara, PSD-iștii se pot considera nedreptățiți, dar la nivel național ei sunt marii câștigători ai acestei legi, culmea făcută de un liberal, Mihai Voicu. O lege care va permanetiza la putere numărul foarte mare de primari PSD-iști. De fapt, probabil numai liberalii nu știu că aceste alegeri deja au fost câștigate de PSD, și încă la o diferență foarte mare. Vestea proastă pentru PNL este că, pe trendul alegerilor locale și al numărului mare de primari în funcție, PSD va câștiga mai mult decât lejer și alegerile parlamentare. Deja e o certitudine, nu un pronostic. Și totul fiindcă niște baroni liberali, primari în funcție, printre ei și Nicolae Robu, au vrut alegeri într-un singur tur de scrutin. Fiindcă interesul personal prima. Iar alți liberali cu creierii trimiși în concediu au dat drumul la o asemenea aberație de lege.
Comentarii prin facebook