Finul „Alcoolutei” de Craiova, in razboi cu Timisoara

În România nu e un lucru chiar neobișnuit ca, atunci când un om face ceva, să sară doi care să-i dea în cap. Că e mult mai fain să stai pe margine și să cârcotești, decât să pui mâna la treabă. La o scară mai mare, la fel se întâmplă și când se inițiază un proiect de infrastructură. Aici, „tălpile” vin în general din zona politică. Pe de o parte din invidie politică, fiindcă unii politicieni nu suportă ca alții să facă ce nu au reușit ei. Așa că mai bine să nu se facă nimic, decât să facă alții! Pe de altă parte, mai sunt unii care pun piedici din motive foarte pragmatice. Adică, atunci când e purcoiul de bani e aproape, trebuie să mănânce și gura lor ceva. Tocmai de aceea, la noi, autostrăzile au costat de trei ori mai mult decât în orice altă țară. Fiindcă pe unde trecea autostrada trebuia să câștige toată clientela politică din zona. De la cei care vindeau terenul, apoi alții care vindeau pământ, mai vin firmele cu descărcări arheologice, cei care închiriază utilaje și tot așa. Normal că factura se umfla ca să câștige toată lumea. Când zic „toată lumea” nu mă refer chiar la toți amărâții, ci la cei care, cu o parte din câștig, se duc la ori la partid, dar mai ales la cutărică politicianul.

Adrian Pascuta director OTIMMC

Trec peste acest poate prea lung preambul, dar trebuia explicat contextul, și o să ajung la fapte. Se știe, noul președinte al CJ Timiș, Sorin Grindeanu, s-a apucat să facă și practic ceea ce multă lume până acum făcea din vorbe. Și anume, lărgirea la patru benzi a drumului care leagă Timișoara de descărcarea pe autostradă de la Giarmata. Un drum de peste 13 km, fiindcă așa au vrut Gheorghe Ciuhandu și Constantin Ostaficiuc, ca autostrada să fie foarte departe de Timișoara, ca să câștige și mafia imobiliară ceva. (Asta spre deosebire de Arad, unde primarul Falcă a făcut din autostradă șosea de centură.) Ce timișorean zdravăn la cap, indiferent de simpatiile politice, nu ar saluta un astfel de demers, cunoscut fiind traficul infernal prin Dumbrăvița? Ei bine, chiar dacă vi se pare greu de crezut, există și astfel de specimene bizare. Sau cel puțin unul. Se numește Adrian Pășcuță, consilier județean PNL (ex-PRM), apropiat al primarului Nicolae Robu, dar infinit mai apropiat de celebra Olguța Vasilescu (zisă și „Alcooluța”), primăriță a Craiovei, care-i este și nașă. Deh, rețelele vadimiste nu mor, ci doar se transformă. Păcuță este și șef de deconcentrată, după plecarea PNL de la guvernare fiind păstrat tocmai datorită insistențelor „Alcooluței” pe lângă liderii PSD Timiș.

Ei bine, acest liberal de rit nou s-a împotrivit pe față proiectului amintit, manipulând și câteva zeci de oameni din Dumbrăvița cu tot felul de argumente false. Și oamenii, se știe bine, lejer pot fi manipulați. Ce argumente a avut Pășcuță împotriva unui proiect extrem de benefic, făcut cu bani europeni? Primul a fost că traficul greu va zgudui casele din Dumbrăvița. Fals! Mașinile de tonaj vor merge cu restricții exact ca până acum. Ba chiar mai puțin, fiindcă la Dumbrăvița va fi montat și un cântar pentru mașinile cu tonaj mare. Doi: poluare și zgomot. Fals! Poluarea e mult mai mare când mașinile sunt blocate în trafic, circulă foarte încet, apar nervi, claxoane, etc. decât dacă traficul ar fi fluidizat pe patru benzi. Trei: copiilor le va fi mai greu să treacă strada. Fals! Și acum în fața școlii sunt trei benzi, deci mai apare una. În rest, pentru opt-zece pași în plus la trecerea drumului, nu cred că vor fi probleme. Fiindcă rămâne același regim de viteză, vor fi aceleași treceri de pietoni sau chiar mai multe. Prin urmare, ce e de preferat? Un trafic greoi ca acum sau o fluidizare a acestuia? În paranteză fie spus, oficial, în acte, Pășcuță are adresa în Timișoara, strada Timocului, dar a organizat dezbateri publice în Dumbrăvița, dezbateri îndreptate împotriva timișorenilor care vor să ajungă mai repede la autostradă.

Ar mai fi multe de spus despre argumentele stupide ale lui Pășcuță, dar poate plictisesc. Revin însă la cele scrise mai sus. În ce categorie de „cârtitori” poate fi pus liberalul? A politicienilor supărați că alte partide fac ce n-au făcut ei? Sau a celor care văd bani plutind deasupra străzii lor și vrea ca și gura lor să mănânce ceva? Cei care-l cunosc pe bunul prieten al lui Ionuț Nasleu bagă mâna în foc pentru ultima variantă. Că altfel am intra în teoria conspirației dacă am crede varianta că nașa „Alcooluța” i-a dat ordin să f..tă Timișoara. Ceea ce Pășcuță a și încercat să facă.
Acest text este un pamflet și trebuie considerat ca atare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (septembrie 1st, 2016 at 18:47 )

Io nu stiu cum pot fi oltenii asa p,rosti…f,tui , aici in Banat parca is mai destepti , dar sa pui stampila pe * Alcooluta * si dupa ce a furat o gramada , asta le intrece pe toate .

ADI a spus: (septembrie 2nd, 2016 at 00:15 )

CE MACABRU PENELIST! UNUL CARE PUTE A GRUPURI DE INTERESE DE LA 10 KILOMETRII. ROBULE,ASTIA SANT OAMENII TAI DE BINE? PNL DUPA PNTCD.

Vadim a spus: (septembrie 2nd, 2016 at 07:18 )

Riberalul Pascuta?!? Ha, mor de ras acia, în răcoarea cadoului. 🙂

Marcel a spus: (septembrie 2nd, 2016 at 11:45 )

Excelent, bravo! Avantajele a 4 benzi prin Dumbravita, asa cum le-ai prezentat, domnule, sunt de netagaduit. Auzi la ei, ca vom avea zgomot si trafic si vibratii. Numai un prost, nu ma feresc de cuvantul asta, ar putea crede asa ceva. Pai cum sa fie mai multe vibratii, de exemplu, daca trec mai multe masini? De cand masini in plus = vibratii, zgomot si poluare in plus?

Incredibil ca in 2016 lumea nu poate pricepe adevarul asta simplu: mai multe masini inseamna mai putine vibratii, mai putin zgomot, mai putin praf!

anteconbega a spus: (septembrie 2nd, 2016 at 13:21 )

Pare-se ca Marcel are dreptate.

4044 a spus: (septembrie 4th, 2016 at 04:54 )

Grindeanu promitea centura inainte de alegerile trecute.Acum ne abureste cu 4 benzi.Prefer centura.

DUMITRU a spus: (septembrie 4th, 2016 at 09:50 )

TOTUSI, CENTURA A FOST ÎN APANAJUL PNL VREME DE DOI ANI. DOI ANI INTREGI ROBU PUTEA SA AIBE INTERVENTII FERME PE LINIE DE PARTID LA MINISTRII TRANSPORTURILOR PNL, RELU FENECHIU ȘI RAMONA MANESCU. NU A FACUT-O, SAU A FACUT-O ÎN STILUL PROPRIU. O INTAMPLARE REALA DOAR.

ACUM VREO TREI ANI CINEVA DIN PRIMARIA TIMISOARA SUNA PE MINISTRII MANESCU. O FI FOST ROBU? NU DRAGILOR, A FOST O DOAMNA-DOMNISOARA GREBLA, CARE A AVUT O ANUMITA ATITUDINE CHIAR ȘI VIZAVI DE MINISTRII MANESCU.

1.APELUL TREBUIA SA FIE DAT DIRECT DE CATRE ROBU SAU, DACA CHIAR DOREA REZOLVAREA PROBLEMEI CENTURII, AR FI TREBUIT SA FACA PRESSING LA MINISTRII FENECHIU ȘI MANESCU ÎN PERIOADA ÎN CARE SE TRASA DEJA LINIILE DE FORTA ALE MASTERPLANULUI;

2.E JIGNITOR TOTUSI SA-TI PUI PUPILA SA SUNE UN MINISTRU.

ASTEA SUNT REALITATILE, DE AIA AM AJUNS UNDE SUNTEM.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO

Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus

CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Noiembrie aduce patru weekend-uri cu oferte speciale la Iulius Town Timișoara, unde brandurile pregătesc reduceri de până la 70% la colecțiile de sezon. În plus, în fiecare zi de vineri din această lună, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un Mystery Box cu produse beauty, accesorii și alte surprize. Campania începe vinerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Primăria Giarmata îi invită pe locuitorii comunei la o acţiune de plantat pomi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cartierul Primăverii. Pentru această acţiune, Primăria Giarmata a pregătit totul, zona este trasată, gropile sunt săpate, iar puieții sunt puși la dispoziție de Lions Club Timișoara. “Acum e nevoie de echipa cea mai importantă! Voi. Haideți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acţiune voluntară de plantat pomi, sâmbătă, la Giarmata
Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.