„Leii din Banat” pleacă la Baia Mare, unde miercuri vor juca returul din primul tur al Cupei României la baschet masculin. Cu câteva accidentări în lot, bănăţenii îşi doresc doar să joace un baschet bun şi se vor baza şi pe rezerve, cu atât mai mult cu cât meciul tur s-a încheiat cu un avantaj de 27 de puncte pentru violeţi, care sunt ca şi calificaţi (96-69).
Alexandru Albu, Mihai Ursan și Cristian Mocrițchi, adică juniorii echipei, vor avea ocazia să strângă minute importante, care îi vor ajuta la dezvoltarea lor ulterioară „sub panou”. „Avem unele probleme medicale în lot și încă nu știm formula în care vom juca. Ne luptăm și cu rotația scurtă, însă ne dorim să arătăm un baschet bun. Știm că avem un avantaj mare din tur, dar nu vreau ca acesta să influențeze negativ motivarea și evoluția noastră”, a spus tehnicianul Nenad Mandic, pentru site-ul oficial al clubului. Partida Olimpic Baia Mare – BC SCM Timişoara se joacă miercuri, 5 octombrie, de la ora 18, iar câștigătoarei acestei „duble” din primul tur merge la turneul final al Cupei României, F8, care se va disputa pentru prima dată în istorie cu opt echipe participante.
Comentarii prin facebook