Selfie-uri nocturne cu presedintele Iohannis, in parcare la Universitatea de Vest

Președintele României, Klaus Iohannis, și-a încheiat vizita la Timișoara în ritm de… rock! Înaltul demnitar și-a făcut apariția, pe seară, la Universitatea de Vest, dar nu pentru a intra în vreun amfiteatru, ci pentru a asista la un concert. S-a întâmplat la UniVibes, în timp ce pe scenă erau Robin and The Backstabbers.

kwi-la-univibes1

Studenții de la Universitatea de Vest au intrat în noul an academic printr-un festival de o zi. UniVibes a adus în spațiile UVT trei scene pentru diferite genuri muzicale, pe care au urcat artiști precum Graham Candy, The Qemists, Robin and The Backstabbers, Infected Rain sau Methadone Skies. În timpul concertului lui Robin and the Backstabbers, desfășurat în parcarea UVT din fața bibliotecii, în zonă a ajuns și președintele Klaus Iohannis, alături de primarul Nicolae Robu. Iohannis a stat în mijlocul studenților preț de aproape două cântece și a fost personajul principal în zeci de selfie-uri făcute de tineri. Președintele României și-a început vizita la Timișoara luni dimineață, tot la Universitatea de Vest, dar în Aula Magna. El a participat la o dezbatere pe tema educației, răspunzând mai multor întrebări adresate de studenți.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

OLaie a spus: (octombrie 4th, 2016 at 06:11 )

Cu maimuta din stanga presedintelui nu s-a pozat nimeni?

Deki a spus: (octombrie 4th, 2016 at 08:54 )

Un presedinte care, pana acum cel putin, se comporta in conformitate cu fisa postului. Sunt curios daca il va tine pana la alegeri si se va abtine sa interfereze cu viata de partid. Spun asta deoarece, in momentul in care va intra in troaca de porci, nimeni nu il va mai deosebi de restul guitatorilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac planuri cu firma constructoare, spune viceprimarul, dar va fi și o întâlnire cu locuitorii din Fabric. ”Planificăm în aceste zile, împreună cu PORR, constructorul care a câștigat licitația, etapele șantierului, astfel încât lucrările pe cei aproape 60.000 mp, pe 15...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni de Biroul Politic Național al PNL pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. El a fost propus liderilor PNL chiar de către premierul Ilie Bolojan. Lungul interimat exercitat de premierul Ilie Bolojan în fruntea Ministerului Educaţiei este aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia Mare a învins în runda a patra a returului Ligii Naționale pe SCM Poli. Alb-violeții, cei mai bine plătiți oameni din clubul Primăriei au fost dezamăgitori în fața unei echipe medii a campionatului. Portarul Makaria, de la gazde, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii de la Pesa, achiziționate de România, cu fonduri europene. Acestea se adaugă curselor care vor fi efectuate cu graniturile Alstom Coradia. În urma contractului respectiv, un număr de 62 de trenuri realizate de cei de la Pesa Bydgoszcz vor ajunge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni de Biroul Politic Național al PNL pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. El a fost propus liderilor PNL chiar de către premierul Ilie Bolojan. Lungul interimat exercitat de premierul Ilie Bolojan în fruntea Ministerului Educaţiei este aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava
Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac planuri cu firma constructoare, spune viceprimarul, dar va fi și o întâlnire cu locuitorii din Fabric. ”Planificăm în aceste zile, împreună cu PORR, constructorul care a câștigat licitația, etapele șantierului, astfel încât lucrările pe cei aproape 60.000 mp, pe 15...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara, Primăria a semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile cu Agenția de Dezvoltare Regională Vest pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16, de pe strada București nr. 11. În urma investiției, sălile de clasă vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în cadrul unei singure UAT, așa cum a sugerat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Primarii celor două comune, ambii liberali, au fost prezenți luni în plenul CJT, pentru a-și anunța intenția. Simonis spune că prin această procedură ar putea fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea
Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și autostrada A1 în acordul de parteneriat pe care instituția îl are cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR pentru realizarea proiectului“ Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la reţeaua primară) A1-Timişoara – Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire
Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus Schein, fost longeviv conducător al fotbalului polist, la vârsta de 88 de ani. Această veste vine după șocul anunțului morții profesorului Viorel Șerban. Tadeus Schein s-a născut la Cernăuți, oraș aflat, pe atunci în granițele României. Familia sa s-a refugiat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica
Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în 2026 să susțină educația ecologică timpurie prin campania educațională “Sete de Carte”, destinată elevilor din clasele II-IV. “Sete de carte” este un program recurent, îndrăgit de publicul tânăr, ce facilitează accesul gratuit al elevilor la activități educaționale de calitate, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți
În weekend-ul care s-a încheiat, la Sibiu a avut loc Congresul USR, unde s-au votat unele schimbări ale statutului paridului, fiind introduse condiţii de performanţă pentru filialele judeţene. Astfel, primul criteriu de performanţă este rezultatele alegerilor locale şi naţionale. De asemenea, s-a decis deschiderea partidului către “persoanele valoroase din societate”. Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, concluzie după Congresul USR: “Punem partidul pe o fundație mult mai serioasă”
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia Mare a învins în runda a patra a returului Ligii Naționale pe SCM Poli. Alb-violeții, cei mai bine plătiți oameni din clubul Primăriei au fost dezamăgitori în fața unei echipe medii a campionatului. Portarul Makaria, de la gazde, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.