Alin Nica: Nu ma pot ridica la standardul impus in filiala de Alin Popoviciu, dar mergem inainte

Alin Nica a pierdut competiția pentru președinția PNL Timiș și nu-și dorește funcția de secretar general. El spune că acum este momentul ca echipa care a „câștigat” alegerile de anul trecut să conducă filiala și să-și demonstreze valoarea. Nica afirmă, pe de altă parte, că unii dintre colegii săi se gândesc la varianta de a părăsi partidul, însă nu crede că aceasta este soluția.

A pierdut alegerile pentru președinția PNL Timiș, după ce a obținut 142 de voturi, față de cele 255 ale contracandidatului său, Nicolae Robu. Alin Nica nu vrea să comenteze declarațiile proaspătului lider al filialei, care a reclamat o „lipsă de fair-play”, și susține că sunt lucruri mult mai importante care trebuie rezolvate. „Nu comentez declarațiile lui Nicolae Robu. Eu cred că trebuie să mergem înainte. Trebuie să trecem peste această campanie și să ieșim întăriți. Voi face tot posibilul ca aceia care m-au votat să nu părăsească partidul. Din păcate, unii colegi chiar își pun această problemă. Au fost cinci primari care nu au putut să voteze, pentru că nu și-au plătit cotizațiile. Gândiți-vă că dacă acești primari nici măcar nu au venit la alegeri, nu sunt mulțumiți de domnul Robu. Sunt așa de scârbiți de ce se întâmplă, încât cred că așteaptă primul tren să ne părăsească. Eu sper, cu inteligență și echilibru, să încercăm să construim o opoziție în PNL, să rămânem la fel de critici, dar în interior, și cu siguranță viața ne va aduce și alte auspicii mai favorabile, în care să demonstrăm de ce suntem capabili”, a declarat, pentru deBanat.ro, Nica.

Considerat de prim-vicepreședintele PNL Timiș Marilen Pirtea drept candidatul perfect pentru funcția de secretar general al filialei, Nica nu-și dorește această funcție. „Nu accept poziția de secretar general. Nu sunt interesat decât de o poziție aleasă prin vot. Eu vreau să fiu legitimat de cât mai mulți membri ai PNL și nu aș accepta o poziție numită. Nu mă pot ridica la standardul impus de Alin Popoviciu în filială. De aceea, prefer să-i las pe cei care au învins în alegerile locale de anul trecut, care sunt câștigătorii alegerilor de la CJ, care au câștigat la Timișoara în alegerile parlamentare cu 10 procente în urma PSD, să conducă filiala în continuare și să demonstreze, în alte competiții electorale, de ce sunt în stare”, a explicat acesta. Nica a încercat să explice, cu o urmă de umor, și ce s-a întâmplat cu unii dintre liberalii care, deși fuseseră anunțați că au drept de vot la aceste alegeri, s-au trezit vineri seară că au dispărut de pe listele cu delegați. „Sunt câteva zeci de colegi, și de pe Timișoara, care n-au putut să voteze. Se pare că «like»-urile care mi-au fost date pe Facebook i-au făcut pe unii colegi să piardă dreptul de a vota, deși primiseră SMS-urile de convocare”, a mai spus primarul din Dudeștii Noi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cosimo a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 00:02 )

Din pacate era previzibil… Robu a facut orice sa castige aceste alegeri: angajari, promovari in primarie, directii si regii, pamantul gratis si alte minuni.

victor a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 13:43 )

Cum poti merge inainte cu o echipa de basinosi, fie ei si liberali. Exemplul PSD ului Timis e edificator: a renuntat la basinosii sai iar echipa de conducere e formata acum din baronei avizi de parai!

anteconbega a spus: (aprilie 23rd, 2017 at 14:49 )

Victore, nu esti tu liberal, dar oarece adevăr există.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou

BC CSU Sibiu a realizat cel mai bun meci în deplasare din acest start de sezon, reușind să câștige clar pe terenul celor de la SCM Politehnica Timișoara. Formația sibiană a preluat inițiativa încă din primele minute și nu a mai cedat controlul până la fluierul final, adjudecându-și toate cele patru sferturi ale înfruntării, scor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare

O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.