Fara gaz, in Calea Sagului – Dambovita – Fratelia – Chisoda

Delgaz Grid a înlocuit conductele şi branşamentele pe o lungime de peste 8,5 kilometri pe mai multe străzi din Timișoara, iar acum va cupla una dintre noile conducte la sistemul de distribuție. Din acest motiv, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marți, 11 aprilie, pe 13 străzi.

Alimentarea cu gaze naturale fi oprită marți, 11 aprilie, începând cu ora 9, pe Calea Șagului, str. Gavril Musicescu, Intrarea Plantelor, Hărniciei, Viitorului, Intrarea Sabinei, Victor Hugo, Ana Ipătescu, Chișodei, Fratelia, Intrarea Castanilor, Intrarea Iederei și Intrarea Onoarei. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 19. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la numerele de telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265-200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Societatea Colterm a anunțat că a pornit deja și cel de-al doilea cazan de abur de la CET Sud

Compania de termoficare anunță că a pornit și al doilea cazan de abur de la CET Sud, odată cu sporirea cantității de energie termică furnizată beneficiarilor pe fondul scăderii temperaturilor exterioare. Unul dintre cazanele de la CET Sud a fost pornit în 24 octombrie, urmat de turbina pe aburi. De luni a fost pornit şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Colterm a anunțat că a pornit deja și cel de-al doilea cazan de abur de la CET Sud
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a fost din nou un reper important pe harta scrimei mondiale. Cupa Floreta a atras atenţia

Clubul ACS Floreta Timișoara, alături de Federația Română de Scrimă, a organizat în acest weekend cea de-a VIII-a ediție a Cupei Floreta, un circuit European de scrimă, arma floretă, care a adus împreună peste 320 de sportivi din mai mult de 10 țări. Desfășurat la complexul sportiv Banu Sport din Timișoara pe parcursul celor două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost din nou un reper important pe harta scrimei mondiale. Cupa Floreta a atras atenţia
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România
Echipa Festivalului Rod s-a întors după gratii la începutul toamnei, cu proiecția filmului „Crulic. Drumul spre dincolo”, care prezintă povestea cetățeanului român Claudiu Crulic, decedat după ce a intrat în greva foamei, într-o închisoare din Polonia. Proiecția a fost însoțită de o sesiune foto realizată de Soltesz Theophil, cu imagini ce explorează viața de zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Festivalului Rod a ajuns din nou la Penitenciarul de pe Popa Șapcă/Foto
Cu ajutorul fondurilor europene, peste 3.000 de studenți din Timișoara și Reșița vor beneficia de condiții educaționale mai în urma unor investiții ce vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. 13 laboratoare și două spații deschise vor fi modernizate, trei masterate noi vor fi introduse în programă, iar peste 1.000 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADR Vest a semnat două noi contracte de finanțare. Trei milioane de lei vor susține sistemul universitar din Timișoara și Reșița
Un număr de șapte spații comerciale aflate în cartierele istorice Cetate și Fabric, sunt scoase la licitație de Primăria Timișoara pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă 5 ani. Procedura va avea loc în data de 28 noiembrie 2024, ora 10:00, în sala de licitații a Primăriei Timișoara, C.D. Loga,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șapte spații din cartierele istorice sunt scoase la licitație de Primăria Timișoara, în vederea închirierii
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul formulat de DNA împotriva sentinţei de achitare a deputatului PNL de Timiş Cosmin Şandru. Acesta a fost acuzat de procurorii anticorupţie de dare de mită în urma unui făcut de deputatul AUR Ciprian Titi Stoica. La trei ani de la deschiderea dosarului, Cosmin Şandru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul PNL Cosmin Şandru, achitat definitiv la ÎCCJ
Sala Multifuncțională de la Palatul Administrativ Timișoara găzduiește ceremonia de depunere a jurământului noilor consilieri județeni și a președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Ceremonia are loc în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu. Ședința este condusă de cel mai în vârstă consilier județean, social-democratul Nicu Bădina. Imediat după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noii consilieri județeni și președintele administrației din Timiș depun jurământul/FOTO
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că succesul Maiei Sandu la alegerile preztidenţiale din Moldova înseamnă şi o importantă victorie pentru Europa. El aşteaptă acum ca Moldova, sub  conducerea Maiei Sandu, să-şi construiască un viitor aliniat valorilor europene. Raoul Trifan a felicitat-o pe Maia Sandu după uriaşa victorie împotriva Alexandr Stoianoglu, candidat susţinut de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, după triumful Maiei Sandu: “O victorie importantă pentru Moldova și pentru Europa!”
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul consilierei judeţene PNL Mihaela “Bubu” Calescu. Aceasta ar fi exercitat simultan funcţia de consilier judeţean cu cea de director sau administrator la mai multe societăţi. Mihaela “Bubu” Calescu este ultima pe o listă care cuprinde mai mulţi consilieri judeţeni şi locali PNL, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliera judeţeană PNL Mihaela “Bubu” Calescu găsită de ANI în stare de incompatibilitate
Top