The Exploited nu mai vine la Rock la Mures

Veste tristă pentru fani. Trupa The Exploited a anunțat, pe pagina de Facebook, că anulează două concerte: unul la Manchester, celălalt la Periam Port. Wattie Buchan este grav bolnav, iar medicii i-au interzis să mai urce pe scenă în perioada următoare.

Formaţia britanică The Exploited nu mai vine la festivalul Rock la Mureș. Trupa a făcut anunțul pe Facebook: „Ne pare rău că trebuie să vă spunem asta, dar următoarele două concerte au fost anulate: cel din 3 iunie, de la Manchester North West Calling, și cel din 16 iunie, de la Periam. Wattie a fost sfătuit de medici să nu urce pe scenă, din cauza stării lui de sănătate, care s-a înrăutățit. El va fi internat, timp de patru sau cinci săptămâni, într-o clinică din Londra, în încercarea de a-și rezolva problemele de sănătate. Ne pare nespus de rău că trebuie să anulăm aceste concerte, dar sperăm că veți înțelege motivele care au dus la această decizie”. The Exploied, trupă formată în 1979, la Edinburgh, a mai urcat pe scena de la Rock la Mureș în 2006. Ediția din acest an a festivalul va avea loc în zilele de 16 și 17 iunie, trupele confirmate fiind Implant pentru Refuz, Jamaram, Atari Teenage Riot, Hamatom, Jinjer, Basska şi Haos. Biletele costă 75 lei.

Wattie Buchan, solistul The Exploited, a fost internat, pe 7 aprilie, într-un spital din Belgia. Scoțienii erau în turneul „The Casualties and Code Red” și au explicat, tot pe Facebook, că Wattie „are o gravă afecțiune cardiacă și a fost la un pas de moarte”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

SCM-Poltehnicai

Meci cu miză pentru handbaliştii lui Poli la Bucureşti

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara sunt în București, deja, pentru meciul programat mâine (miercuri), de la ora 17,30 cu CSM București. Partida poate fi văzută și la televizor, fiind transmisă de TVR HD. Violeții se antrenează în această după amiază, iar mâine forțează obținerea unui rezultat pozitiv, care i-ar apropia de locul al doilea ce duce spre finala mică.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci cu miză pentru handbaliştii lui Poli la Bucureşti
CCIAT

Social vezi arhiva Social

parcari ilegale

Peste o mie de amenzi pentru șoferii care parchează în locuri nepermise și blochează tramvaie, curți și ambulanțe

În Timișoara, în ceea ce privește autovehiculele care staționează neregulamentar, cele mai multe probleme le pun conducătorii auto care își parchează mașinile foarte aproape de liniile de rulare a tramvaielor. Astfel de situații sunt întâlnite cel mai frecvent în Piața Traian și str. Gheorghe Adam.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de amenzi pentru șoferii care parchează în locuri nepermise și blochează tramvaie, curți și ambulanțe

Economic vezi arhiva Economic

Raport Analize Imobiliare: Prețurile locuințelor se află la un nivel similar celui din 2010

În primul trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale s-au apreciat cu 0,8% față de ultimele trei luni din 2018, potrivit celui mai nou recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare. Nivelul actual al prețurilor solicitate de către vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune (mai ales în 2008).
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raport Analize Imobiliare: Prețurile locuințelor se află la un nivel similar celui din 2010

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara sunt în București, deja, pentru meciul programat mâine (miercuri), de la ora 17,30 cu CSM București. Partida poate fi văzută și la televizor, fiind transmisă de TVR HD. Violeții se antrenează în această după amiază, iar mâine forțează obținerea unui rezultat pozitiv, care i-ar apropia de locul al doilea ce duce spre finala mică.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci cu miză pentru handbaliştii lui Poli la Bucureşti
Marți, 23 aprilie 2019, în intervalul 18:00 - 21:00, la Sala Polivalentă de la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara), are loc Atelierul de Antreprenoriat Future Makers. Evenimentul este organizat împreună cu Societatea Antreprenorială Studențească din UPT și Universitatea Politehnica Timișoara. Participarea este gratuită.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Future Makers vine la UPT cu premii de 20.000 de euro
Vine Paștele ortodox, iar centrele temporare de sacrificare a mieilor au fost deschise. Unde sunt acestea? Puteți vedea în acest material. În plus, președintele Comisiei de Agricultură din Consiliului Județean Timiș, medicul veterinar Narcis Bobic, face câteva precizări pe care crescătorii de animale sunt obligați să le respecte și este indicat să se țină cont de ele și de către cumpărător, pentru propria siguranță.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție unde sacrificați mieii! Lista centrelor temporare din judeţul Timiș
Reprezentanții Societății Timișoara revin cu o nouă solicitare pe adresa președintelui Klaus Iohannis privind retragerea decorațiilor persoanelor condamnate sau a celor care au făcut poliție politică. Ei prezintă şi o listă cu 17 persoane cărora ar trebui să li se retragă decoraţiilor, la loc de frunte fiind fostul premier Adrian Năstase.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara îi solicită din nou lui Iohannis retragerea decorațiilor celor condamnați și turnătorilor la Securitate
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com