Vin ploile! Trei zile cu vijelii si grindina

Vremea se strică din nou. Meteorologii au emis o informare care acoperă întreaga țară: vor cădea averse și va bate vântul, iar pe alocuri va cădea și grindina. În zona de vest, ploile se vor restrânge începând de joi.

Informarea meteo e valabilă în perioada 24 mai, ora 15 – 27 mai, ora 23. Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În după-amiaza zilei de miercuri (24 mai) și în noaptea de miercuri spre joi (24/25 mai), astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. În vestul țării, instabilitatea se va accentua de joi după-amiază: vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, intensificări de vânt, descărcări electrice și căderi de grindină. Local, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și, izolat, 40 l/mp. De joi, vremea se va ameliora, iar astfel de fenomene vor mai fi posibile doar la deal și munte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole

aeroportul-timisoara-700x280-01

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

La Botoșani, pentru ultimul bal. SCM Poli Timișoara încearcă să se califice în semifinalele Cupei

SCM Poli Timișoara este pe val. Victorie după victorie în campionat și calificare în sferturile de finală ale Cupei României, acolo unde mâine alb-violeții vor să mai facă un pas spre accederea în careul de ași. După un început nefast de sezon, Poli și-a arătat adevărata valoare pe semicercul românesc. A strâns cinci victorii la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Botoșani, pentru ultimul bal. SCM Poli Timișoara încearcă să se califice în semifinalele Cupei
iulius-mall-timisoara-craciun_728x90

Social vezi arhiva Social

Revoluţia română a fost comemorată la Timişoara în cadrul Galei Libertatea 89. Primul ministru maghiar, Viktor Orban, la ceremonie

Evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara, care au declanşat Revoluţia Română şi căderea regimului comunist sunt sărbătorite în aceste zile, de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, printr-o serie de evenimente. Sâmbătă, la Centrul Regional de Afaceri, în cadrul Galei Libertatea 89, la Timişoara s-au aflat o serie de personalităţi de prim rang, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revoluţia română a fost comemorată la Timişoara în cadrul Galei Libertatea 89. Primul ministru maghiar, Viktor Orban, la ceremonie