A venit apa caldă. Colterm a terminat revizia în unele zone

Revizia anuală făcută de Colterm s-a încheiat după câteva ore în unele zone din partea de nord a Timișoarei. Restul imobilelor vor primi din nou apă caldă, treptat, până cel târziu vineri, 24 august.
colterm
Mai mult de jumătate din zonele în care Colterm a început revizia tehnică anuală au apă caldă de luni seară. Deși reviziile tehnice petru zona de nord a orașului erau planificate pentru intervalul 20-24 august, mare parte au fost finalizate în câteva ore. Astfel, după efctuarea probelor de presiune pe rețeaua de transport, a fost reluată furnizarea apei calde la imobilele situate în zonele:

  • Detunata – PT 17 și 17A
  • Policlinicii – PT 8A, 8B și 8C
  • Tipografilor – PT 19, 20, 21, 22, 23
  • Calea Aradului – PT 25
  • Circumvalațiunii – PT 31, 34, 44, 46, 47, 47A, 48, 48A, 48B, 48C, 49, 49A
  • Calea Lugojului și Dorobanți – PT 71, 72, 73, 74, 74A, 75

„Se va interveni pentru remedierea defecțiunilor constatate și în celelalte zone rămase fără apă caldă, urmând ca și acestea să fie puse în funcțiune, etapizat, pe măsura finalizării lucrărilor. Vom reveni cu informări zilnice despre zonele în care lucrările vor fi finalizate și se va relua furnizarea apei calde. Amintim că la reluarea furnizării apei calde este posibil ca turbiditatea apei să aibă valori crescute față de cele normale, pentru o scurtă perioadă de timp”, a transmis Ofelia Herghelegiu, purtătorul de cuvânt al Colterm.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”

Măsurile fiscale adoptate în penultima zi a anului prin „ordonanța trenuleț” afectează majoritatea categoriilor sociale, însă din nou cel mai greu încercat este mediul antreprenorial, afirmă Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timișoara, într-o analiză la sânge privind aşa-zisa “ordonanţă trenuleţ”. Printre efectele negative ale ordonanţei ar putea fi inclusiv emigrarea tinerilor specialişti, spune Drăgan. Florin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua

După două victorii în calificări şi încă una pe tabloul principal, pentru timişoreanca Anca Todoni a venit şi momentul primei înfrângeri. Aşadar, în turul 2, sportiva din Banat a pierdut în faţa cehoaicei Lidia Noskova, favorita 12 a turneului WTA Brisbane 500. Prima manşă nu a avut isoric, Noskova dominând categoric şi impunându-se în mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Primul accident cu victimă din noul an, între Ghilad și Gad

O femeie de 48 de ani a condus un autoturism pe DJ195 dinspre Ghilad spre Gad, iar la un moment dat, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă intrând într-un canal de pe marginea drumului. În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul accident cu victimă din noul an, între Ghilad și Gad
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Rus Savitar de o firmă chineză

Consiliul Concurenței a anunțat că a autorizat tranzacția prin care societatea Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd. intenționează să preia, prin intermediul mai multor societăți vehicul, aflate în curs de înființare, compania timișeană Rus-Savitar SA. Tranzacția va fi agreată prin semnarea unui contract de vânzare – cumpărare de acțiuni, la momentul autorizării, contractul nefiind semnat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Rus Savitar de o firmă chineză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După două victorii în calificări şi încă una pe tabloul principal, pentru timişoreanca Anca Todoni a venit şi momentul primei înfrângeri. Aşadar, în turul 2, sportiva din Banat a pierdut în faţa cehoaicei Lidia Noskova, favorita 12 a turneului WTA Brisbane 500. Prima manşă nu a avut isoric, Noskova dominând categoric şi impunându-se în mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua
La ora zero a noului an, barierele din punctul de trecere a frontierei de la Cenad, singurul pe care Timișul îl are cu Ungaria, deci cu spațul de liberă trecere Schengen, au fost ridicate, iar orice șofer poate trece liber spre Europa de Vest. Imediat după momentul important, printr-o ceremonie scurtă, polițiștii de frontieră din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barierele la granița cu Ungaria au fost ridicate. Cenadul nu mai apare pe harta traficului de frontieră
Naționala de rugby a României se va reuni pe 2 ianuarie, la București pentru a pregăti participarea la Campionatul European de Rugby ce va debuta la sfârșitul lunii ianuarie. Stejarii se vor deplasa apoi, pe 3 ianuarie, în Franța, pentru un cantonament de două săptămâni care va avea la Soustons. Pentru această perioadă de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara dă aproape o echipă întreagă la naţională! 14 jucători merg în primul cantonament al Stejarilor
A mai trecut un an peste noi, un an greu, cu război la frontiere, cu crize interne aproape fără precedent. Să sperăm cu toţii că va veni un an mai bun, în care să uităm toate relele de până acum. Redacţia de Banat vă mulțumeşte pentru că ați fost alături de noi şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, 2025! An nou fericit!
Momente de panică în ultima zi din 2024 pe strada Nicolae Tableș din Timișoara, situată în zona Torontalului-Calea Aradului, după izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al unui bloc de locuințe. Pompierii salvatori s-au deplasat cu mai multe autospeciale și au stins rapid focul, care s-a produs într-o bucătărie, limitând pagubele. Mai mult de 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la un bloc de locuințe din zona Torontalului-Aradului. Peste 20 de persoane s-au autoevacuat
Neatenţia a mai produs un accident rutier soldat cu victime. La data de 31 decembrie, în jurul orei 13:30, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Pișchia înspre localitatea Fibiș, pe DJ 691, iar la un moment dat, a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se. În urma coliziunii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav şi în ultima zi a anului
Consiliul Concurenței a anunțat că a autorizat tranzacția prin care societatea Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd. intenționează să preia, prin intermediul mai multor societăți vehicul, aflate în curs de înființare, compania timișeană Rus-Savitar SA. Tranzacția va fi agreată prin semnarea unui contract de vânzare – cumpărare de acțiuni, la momentul autorizării, contractul nefiind semnat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Rus Savitar de o firmă chineză
Top