Deși n-are acces la vestiare, Nicolae Robu s-a spălat pe mâini de fotbalul timișorean

Dacă Timișoara vrea sport, să dea bani pentru el, nu să aștepte finanțare de la bugetul local. Afirmația de mai sus nu e oferită publicului de vreun lider al ASU Politehnica, de „Mihalcea”, șeful galeriei alb-violete, de Cristian Brâncovan, eminența aproape cenușie a mișcării suporterilor, ci tocmai de primarul Nicolae Robu, primarul Timișoarei, cel care a promis în 2012 că va duce Poli acolo unde a fost și mai mult decât atât. Nu l-am obligat eu să spună asta, nici tu, cetitorule, nici urmașii noștri, nici urmașii urmașilor noștri, alegătorii din 2036, minunați de câtă limpezime a putut emana astăzi gândul edilului liberal. Nici avocatului Carmen Obârșanu nu i-ar fi ieșit mai bine spunând că iubitorul de sport, dacă vrea fotbal, să se ducă să-și facă unul cu banul lui.

Și-ajungem la conceptul „fotbal fără patroni” avansat de cei de la ASU Politehnica. E etic? Poate. E bine? De ce nu? Dar cât de eficient o fi vom vedea. Problema în sucirea lui Nicolae Robu nu este că după șase ani de la înființarea ACS Poli a ajuns să facă chetă la cutia milei și să invite timișoreanul care vrea fotbal să pună banul jos, dacă vrea ca fotbalul să-l bucure în timpul liber. Nu asta e problema, firește. Ci tonul cu care primarul o spune. E ca și cum până acum numai asta ne-a spus, noi nu l-am crezut și acum ne-a și dovedit-o trufaș. Fotbalul finanțat de primărie a fost stopat în Timișoara prin intervenția Curții de Conturi, apoi a fost confirmată ilegalitatea – îndoielnică, după părerea mea, de vreme ce peste tot se poate în țară – iar acum soluția finală și letală e îmbrățișată cu seninătate de „patronul” ACS Poli, cel care nu a scăpat un prilej să arate cum nimic nu se mișcă în club fără energia domniei sale.

Așa să fie. Nu o dată am vorbit de o lege a naturii și în sportul timișorean. Că mai bine închidem porțile dacă nu putem face performanță, decât să ne umilească oricine prin țară sau chiar acasă, cu jucători nespălați după antrenamente, pe motiv că patronatul îi scoate afară de la vestiare. Declarațiile lui Nicolae Robu ar fi năucitoare dacă nu sunt de un cinism cras. Păi cum să lași fotbalul să fie finanțat de cine vrea, după ce ai făcut echipa și clubul după cum ai vrut tu? Ți-ai făcut jucăria cu bune și rele, iar acum te-ai plictisit de ea și te rățoiești la comunitate că nu o mai vrea?

Un om de afaceri timișorean, dacă s-ar găsi cineva dispus să investească în fotbal, nu va băga bani în ceva măcinat de datorii, de litigii și de un management defectuos. De ce ar face cineva așa ceva acum? Că se supără Robu pe creația lui, iar Dobra de la CJ Timiș face pe scrupulosul cu echipa fondată și de instituția pe care o conduce? Apoi, să ne amintim ce spunea Robu când mai venea câte un „pârlit” de investitor să preia echipa. Că era vorba de Tudose din Buzău, Olăroiu, iar mai apoi a venit ăla cu rețeaua Succes din Gorj. Niciunul nu a atins pretențile marelui om de fotbal cu plete de pe Bega, ca și cum la club ar fi curs numai lapte și miere, iar noi am avea de ales dintr-o mie de variante să ne ducem echipa acolo unde a promis primarul.

Să facem la fel cu toate promisiunile primarului? Vreți stadion? Puneți mâna să vi-l faceți. Vreți transport în comun civilizat? Nu mai stați cu mâna întinsă la buget, ci împrumutați-vă la bănci și băgați un leasing la un tramvai fiecare. Ordine publică? Puneți mâna pe un par și vă faceți dreptate când cineva parchează pe trotuar, dacă asta vreți. Dacă Timișoara vrea sport, să dea bani pentru el, nu să aștepte finanțare de la bugetul local, a spus Nicolae Robu. Ce facem dacă Timișoara de afaceri nu vrea, obișnuită cu blufurile edilului, cu sportul, Alex Velea, Connect-R și toată distracția gratis? OK, lăsăm ca sportul să se ducă dracului. Câte un smartphone tot mai găsim să nu ni se plictisească copiii prin casă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (august 6th, 2018 at 12:40 )

Oare ce cauta dilia pe acest site ??

Marius O. a spus: (august 6th, 2018 at 13:18 )

nu se poate pune semnul egal intre sportul timisorean si fotbal. Fotbalul e o afacere si ar fi bine sa nu se mai bage bani de la buget… doar la juniori, la cluburile de amatori. Daca Poli, oricare ar fi, este un club de amatori, atunci da.. sa se bage ceva bani. Primaria sa bage bani in stadioane, in infrastructura si in cluburile scolare. Fotbal si fotbal, chiar nu mai exista alt sport in timisoara?

Mikanist a spus: (august 6th, 2018 at 15:10 )

Onor primar sunteți un penibil. Oare de ce 3 jucători nu au mai purut juca la Constanța?? Nu au fost legitimați. Alo Birlica??? Tu știi asta? Tu ești președinte și mergi la Constanța cu 3 jucători în excursie. Incredibil. Cit amatorism… Bocșan, golda și contra nu au putut juca pt ca nu au fost legitimati… Uluitor.

Curtea de coruptie a spus: (august 6th, 2018 at 17:37 )

Puneti-o pe Obarsanu sefa sportului!

cetatean a spus: (august 10th, 2018 at 18:49 )

Se pare ca acest ONG a fost o gaina de jumulit pt cei care se dezic de ea,primarie,cjt…,iar acum cand „penele” s-au terminat fac pe inocentii si nu numai atat,mai vin si cu acuze si injurii,scoate-i afara din incinta,pune-i sa plateasca tot,desfiinteaza-i ! Se aseamana cu o practica binecunoscuta in romanica,aia cand golanii o iau pe una la „posta”,isi satisfac fanteziile si nebuniile cu ea,iar la urma nu vrea sa plateasca nici unul,mai mult o scot afara cu piciore in fund! Cam asta se pare ca se intampla din pacate si cu POLI,care nu demult avea tribunele pline si era o bucurie pt cei ce iubesc fotbalul timisorean! Sa le fie RUSINE celor care au adus aceasta echipa in situatia actuala,niste golani !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.