Parcul Alpinet a ruginit într-o lună de la inaugurare. Reabilitarea a costat aproape 300.000 de euro / FOTO

Are piatră din Grecia, bănci din Spania, aspersoare din America, cascadă și grădină japoneză. Dar și o stranie culoare roșiatică pe alei și pe unele lucrări de artă. Într-o lună de la redeschidere, Parcul Alpinet a… ruginit deja în anumite zone.
alpinet
Pe 17 iulie, după 10 luni de șantier, Parcul Alpinet a fost deschis oficial de primarul Nicolae Robu, care spunea că n-a mai văzut așa iarbă frumoasă. Amenajarea, realizată de SC Lovrintim SRL, a costat 1,3 milioane de lei. „Parcul Alpinet a fost întotdeauna un parc frumos, dar acum este pur și simplu superb. Putem remarca asta făcând un tur de orizont, începând de la iarba impecabilă. N-am mai văzut așa iarbă în România, pot să spun (…) Continuăm cu toate aranjamentele, cu arbuștii, cu arborii, la ceea ce s-a făcut în jurul fiecărui copac, la bănci, zona japoneză, zona cu râul de munte, cu ghilimele de rigoare. Pergolele au fost refăcute și arată foarte frumos”, declara, entuziasmat, edilul.

Ce s-a făcut în Parcul Alpinet: instalarea unui sistem de irigare computerizat cu senzor de ploaie, refacerea lacului de la colțul japonez și a râului de munte, refacerea jardinierelor din piatră, refacerea pergolelor, plantarea a peste 60 de arbori şi peste 230 arbuşti, în principal răşinoşi, pentru menținerea specificului peisagistic de zonă alpină, crearea peluzelor cu gazon brazdă, montarea a 100 de dale fotovoltaice roșii și verzi, montarea a 34 bănci și 32 coșuri de gunoi.

Parcul Alpinet are grădină japoneză cu pagodă, un colț alpin, cu multe pietre și cascadă, alei cu dale care se „încarcă” de la soare și un sistem de aspersoare care pot fi programate să pornească la oră fixă și pot fi controlate de pe telefonul mobil. Gazonul este din România, piatra este adusă din Grecia, băncile sunt din Spania, iar sistemele inteligente de irigat provin din America. Sună minunat, iar parcul chiar arată îngrijit și e o oază de verdeață de care timișorenii se bucură. Și totuși… Oricine face o plimbare și e atent la detalii nu are cum să nu remarce că unele alei, unele construcții din piatră și chiar unele lucrări de artă, existente în parc de dinainte de reamenajare, au căpătat o culoare roșiatică, ca și cum ar fi stat în apă cu rugină. Adevărul este că exact asta s-a și întâmplat și lucrurile vor continua în același… ton. „Din păcate, asta este situația. Sunt două filtre de fier montate, dar s-a dovedit că nu este de ajuns. Apa din foraje conține foarte mult fier. Problema a fost discutată cu mai mulți specialiști, dar nu există altă variantă pentru irigare”, a declarat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Unii timișoreni spun însă că problema forajelor pentru irigații și a apei cu prea mult fier din anumite arii situate în zona centrală a orașului este cunoscută de multă vreme și că municipalitatea ar fi trebuit să știe asta…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

arpad a spus: (august 24th, 2018 at 14:47 )

pt Brancovan……….pana la BegaBulevard……unde vesnica Terasa Nora o sa.si faca aparitia. ca na, „tra sa manca si gura lor ceva”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

S-a făcut dreptate! România a câștigat la „masa verde” partida cu Kosovo și a terminat grupa cu maximum de puncte, 18

Naţionala de fotbal a României a câştigat meciul cu Kosovo la ”masa verde”, cu 3-0, a anunţat, miercuri, UEFA, într-un comunicat, după ce partida de vineri, din Liga Naţiunilor, a fost abandonată la scorul de 0-0, în min. 90+5, după retragerea oaspeţilor de pe teren. ”Meciul din UEFA Nations League 2025 dintre echipele reprezentative ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a făcut dreptate! România a câștigat la „masa verde” partida cu Kosovo și a terminat grupa cu maximum de puncte, 18
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024

Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost premiat la recenta gală de excelență pentru industria auto Romanian Automotive Forum & Awards 2024, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la București. UPT este singura instituție de învățământ superior premiată în cadrul galei pentru colaborarea fructuoasă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara

Începând de joi, de la ora 10, Expo Mobila Timișoara își deschide porțile atât pentru publicul larg cât și pentru contractorii timișeni care doresc să încheie afaceri cu firmele expozante. Pe perioada de desfășurare a expoziției, vor avea loc importante campanii promoționale iar vizitatorii vor putea admira și testa o multitudine de modele de canapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Naţionala de fotbal a României a câştigat meciul cu Kosovo la ”masa verde”, cu 3-0, a anunţat, miercuri, UEFA, într-un comunicat, după ce partida de vineri, din Liga Naţiunilor, a fost abandonată la scorul de 0-0, în min. 90+5, după retragerea oaspeţilor de pe teren. ”Meciul din UEFA Nations League 2025 dintre echipele reprezentative ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a făcut dreptate! România a câștigat la „masa verde” partida cu Kosovo și a terminat grupa cu maximum de puncte, 18
Sorin Grindeanu și Alfred Simonis, lideri ai filialei PSD Timiș, sunt parte din „Noul Grup de la Monaco”. O investigație recentă arată cum Grindeanu și Simonis au beneficiat de zboruri private de lux, în valoare de zeci de mii de euro, finanțate de românii țepuiți de schema Nordis. Deși, în fața întrebărilor presei, ambii au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cătălin Drulă: Le cer demisia lui Grindeanu și Simonis! Minciuna și sfidarea trebuie să înceteze
Pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara va avea loc modernizarea sistemului de iluminat public, în urma semnării de către primărie a contractului de execuție. Sistemul modern solicitat de municipalitate va permite ajustarea fluxului luminos de pe stradă. Astfel, va fi generată mai multă lumină în zona trecerilor de pietoni sau mai puțină lumină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iluminatul public va fi reabilitat și dotat cu lămpi economice pe 64 de noi străzi și bulevarde din Timișoara
Sala Teatrului Național Timișoara a găzduit, marți seara, ediția a zecea a Galei Premiilor UVT. Evenimentul este organizat anual de Universitatea de Vest pentru a recunoaște meritele și performanțele remarcabile ale membrilor săi. Premiile acordate reflectă rezultatele anuale de excepție ale membrilor comunității academice din UVT din ariile știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest a premiat cei mai merituoși membri ai comunității academice în cadrul galei anuale/FOTO
Finalizarea proiectului prin care Timișoara a primit 44 de autobuze electrice pentru transportul în comun local, respectiv stațiile de încărcare aferente, a fost prelungită cu încă un an. Consilierii locali au aprobat, marți, o hotărâre în acest sens. Trebuie precizat că autobuzele și stațiile de alimentare au fost livrate încă din 2023. mai rămânea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Implementarea proiectului autobuzelor electrice a fost prelungită încă un an
Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost premiat la recenta gală de excelență pentru industria auto Romanian Automotive Forum & Awards 2024, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la București. UPT este singura instituție de învățământ superior premiată în cadrul galei pentru colaborarea fructuoasă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, singura universitate premiată la Romanian Automotive Forum & Awards 2024
Începând de joi, de la ora 10, Expo Mobila Timișoara își deschide porțile atât pentru publicul larg cât și pentru contractorii timișeni care doresc să încheie afaceri cu firmele expozante. Pe perioada de desfășurare a expoziției, vor avea loc importante campanii promoționale iar vizitatorii vor putea admira și testa o multitudine de modele de canapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se deschide cea mai nouă ediție a Expo Mobila Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare și cercetare de la UVT, în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects Psihologie, în intervalul 401-500 la nivel mondial. Anunțul oficial despre includerea în premieră a domeniului Psihologie de la UVT în top Shanghai (ARWU) este un rezultat meritoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara intră în Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects cu domeniul Psihologie
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima ședință de plen de la instaurarea oficială a noului primar și a consilierilor locali, el a primit voturile necesare pentru a rămâne pe funcție. Plen cu ”piper”, marți seara, la Consiliul Local Timișoara. Cu ocazia întâlnirii, conducerea administrativă a primăriei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are primul viceprimar votat, Ruben Lațcău
Top