Comercianți ambulanți din Timișoara au fost „arși” la buzunare de polițiștii locali. Vânzătorii „de pe trotuar” creează un aspect inestetic orașului și vând tot felul de… lucruri, de multe ori inutile…
Polițiștii locali au aplicat luna aceasta 158 de amenzi celor depistați vânzând diverse produse, de la obiecte uzate la bunuri a căror proveniență nu au putut-o justifica, precum îmbrăcăminte, electronice, flori, seturi de tacâmuri, parfumuri etc. Comerțul ambulant, neautorizat, este reclamat de cetățenii care locuiesc sau trec prin zonele în care este întâlnit. Oamenii sunt deranjați de aspectul inestetic conferit orașului de vânzătorii ambulanți și de mizeria pe care o fac în jurul lor. Mai mult, comercianții care își obțin toate documentele pentru a desfășura activități comerciale sunt nemulțumiți că astfel de vânzători le fac concurență neloială. Zonele în care au fost întâlnite cele mai multe cazuri de acest gen sunt în apropierea Piețelor Badea Cârțan, pe Bdul Regele Carol – în apropierea Pieței Iosefin, pe str. Mureș, în apropierea Pieței Doina, pe str. Sf. Ioan, în apropierea Pieței 700.
Vânzătorii ambulanți, cu taraba pe trotuar, amendați de polițiștii locali

Comentarii prin facebook