Gata. E deja oficial. Platforma politică a Uniunii Social Liberale e gata. Aproape gata, a dat asigurări copreşedintele Crin Antonescu cu ocazia unei întâlniri cu aleşii liberali din Argeş. De acum înainte nu vom mai auzi numai „Jos Boc!” la Antena 3 şi Realitatea TV, ci printre aceste sfinte strigăte „haka” de luptă social-liberală vom mai auzi şi câte o prioritate a viitoarei structuri politice pentru când va ajunge ea la Palatul Victoria. Se lucrează, mai sunt câteva zile de finisări, apoi totul va fi aşternut pe hârtie şi se va aştepta momentul prielnic pentru comunicarea acestui document marelui public consumator de strategii politice şi tot soiul de proiecţii. Deşi de atâta vreme populaţia acestei ţări vrea să afle când le măreşte USL-ul salariile doborâte de Boc, când vor exploda bugetele de investiţii şi pensii în noua formulă guvernamentală, Crin Antonescu spune că USL nu va lansa un program de guvernare, ci doar o platformă, dar că şi pentru dânsa mai trebuie să avem puţintică răbdare până ce se sting subiecte precum nenorocirea din Japonia, războiul din Libia şi divorţul familiei Columbeanu, de unde trag concluzia că ruperea vrajei iubirii dintre Pepe şi Oana Zăvoranu nu este, totuşi, un subiect care să diminueze interesul cetăţenilor României pentru platforma USL.
Eu nu sunt convins că insinuările copreşedintelui USL Crin Antonescu sunt în totalitate adevărate, cum că poporul român ar fi atât de dobitoc încât ar agrea o scenă lacrimogenă din Japonia, o ştire violentă din Libia sau o telenovelă de prost gust cu Monica şi Iri în locul unor repere ideatice de mare impact, desprinse analitic din platforma politică a Uniunii. Chiar cred că se exagerează, dar dacă totuşi managementul comunicării social-liberale cere nesuprapunerea acestor subiecte arzătoare cu momentul lansării platformei, s-ar putea ca românii să mai aibă mult şi bine de aşteptat. În primul rând, necazul japonezilor nu trece aşa, cu una cu două, războiul din Libia ar putea pune USL în situaţia de a câştiga alegerile din 2012 fără să-şi mai facă vreodată publica platforma, iar drama Columbeanu… nu subestimaţi, stimaţi liberali, pricepuţi pesedişti, capacitatea televiziunilor de a transforma acest subiect în isterie naţională.
Prin urmare, mai bine s-ar gândi USL-ul la un Plan B, o soluţie de mijloc prin care să facă atractivă platforma social-liberală în faţa unei concurenţe atât de pretenţioase. Nenorocire este şi în România, nu numai în Japonia. Se poate arăta abil cum USL va fi nevoită să aplice cotă diferenţiată la impozitul pe profit tocmai din cauza faptului că actuala putere nu mai are absolut nicio orientare în guvernare din cauza războiului intern dintre aripile Băsescu-Boc-Udrea şi aripa Blaga. Ceea ce, să recunoaştem, este ceva cutremurător, o nenorocire din punctul de vedere al întârzierii creşterii durabile. Mai la sentiment, Uniunea ar putea demonta în subsolul platformei acuzaţia adusă preşedintelui fondator al Partidului Conservator, prof. dr. Dan Voiculescu, „Felix” pentru cunoscători, cum că domnia sa şi-a turnat verişoara, unchiul şi mătuşa la Securitate, când de fapt totul a fost o înscenare mai mizerabilă decât aşa-zisa demascare a Monicăi Columbeanu de către mama sa, care din Bacău fiind, i-a afirmat pe suport digital lui Irinel că fiică-sa nu este capabilă să-i dea o creştere sănătoasă, durabilă, nepoatei, adică minorei Irina. Simplu. Nu ştiu ce rating va avea, cât de bună e soluţia asta, dar e mai bine decât nimic. Ceva trebuie găsit, nu poţi ţine poporul atâta timp numai cu „Jos Baconschi!”, mai trebuie şi-o platformă să te ungă la suflet!
Comentarii prin facebook