Strada Pestalozzi, inchisa pe sest! Atentie, soferi: traficul este deviat / FOTO

Șoferii care au avut drum miercuri, 19 august, în zona Bd. Coposu – str. Pestalozzi au avut parte de o surpriză cât se poate de neplăcută. Fără vreun anunț oficial, strada Pestalozzi a fost închisă, pentru lucrări de asfaltare programate să dureze toată ziua.

strade pestalozzi4

Pe strada Pestalozzi, „frezarea” asfaltului, pe margini, a început încă de săptămâna trecută. S-a lucrat în ritm de melc, fără progrese evidente și fără ca șoferii care parcurg regulat această rută să înțeleagă de ce e nevoie de o lucrare de reabilitare. Asta, până miercuri, când, spre stupoarea generală, strada a fost închisă, de la intersecția cu Ofcea, iar mașinile erau direcționate, de un muncitor, să facă la dreapta! Strada Pestalozzi era proaspăt decopertată integral, pe ambele sensuri de mers, și se turna asfalt. Închiderea ei nu a fost însă anunțată de primărie, așa cum ar fi fost firesc! „Circulația autovehiculelor pe strada Pestalozzi va fi oprită miercuri, 19 august, pe ambele sensuri, pentru efectuarea lucrării de asfaltare”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al municipalității. În zonă circulă totuși ceva, în afară de mașinile conduse de „șoferi kamikaze”, care vin peste strada decopertată, pe sensul dinspre Fabrica de Bere. „Linia Expresului 8 nu va fi afectată de această lucrare”, mai spune Pintilie. Aceasta nu a putut preciza însă de ce închiderea străzii nu a fost anunțată. Asfaltarea este executată de SDM.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

flo a spus: (august 19th, 2015 at 15:44 )

Na asta e romanul…daca e inchis strada…el se baga ca doar e Zorro si e dreptul lui…doar e cetatean european!

flo a spus: (august 19th, 2015 at 15:48 )

Si pana la urma mare lucru…nimeni nu vede faptul ca se asfalteaza toata strada cap coada si nu se peticeste….dar na asta nu e important…important e ca s-a oprit circulatia fara sa anunte la ziar!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

În piețele Doina și 700 se vor face reparații

Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”

Recent, a avut loc etapa interjudețeană de Fotbal fete – U8 ani – „Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Timiș, Caraș-Severin și Alba au creat un spectacol fotbalistic impresionant, oferind momente memorabile pe terenurile de joc ale bazei sportive „Mircea Chivu” din Reșița. Judeţul Timiş a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei

Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), afirmă că cea mai bună formulă pentru Timişoara şi Timiş ar fi ca Dominic Fritz să ajungă din nou primar, iar Alfred Simonis să devină preşedinte al Consiliului Judeţean. În privinţa lui Simonis, Ganţ a vorbit în nume propriu, nu al FDGR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ: Pentru mine echipa câştigătoare pentru Timişoara şi Timiş este Dominic Fritz – Alfred Simonis
Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere
Recent, a avut loc etapa interjudețeană de Fotbal fete – U8 ani – „Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Timiș, Caraș-Severin și Alba au creat un spectacol fotbalistic impresionant, oferind momente memorabile pe terenurile de joc ale bazei sportive „Mircea Chivu” din Reșița. Judeţul Timiş a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”
La Timișoara urmează să fie deschise primele programe de masterat în domeniul tineretului. Primul astfel de program de studii universitare, ce vizează pregătirea academică de înaltă calitate pentru cei care doresc să urmeze o carieră în sectorul tineretului, va demara în anul 2025. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Fundația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara va oferi un masterat în domeniul tineretului
Atleții Politehnicii Timișoara au fost la înălțime și la Campionatul Național de alergare montană, distanță scurtă și verticală. Au urcat pe podium în ambele probe ale concursului de la Câmpulung Moldovenesc unde au câștigat medaliile de argint. La doar o săptămână după ce au cucerit medalii la Campionatul Național de semimaraton (21,2 km), care s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalii de argint obținute de atleții Politehnicii Timișoara, la Naţionalele de alergare montană
Intuiţie, noroc, informaţii, ponturi? Sau câte puţin din fiecare. Cert este faptul că actualul primar al comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, nu-şi pune problema zilei de mâine dacă nu va mai câştiga un mandat. Şi asta fiindcă în ultimii ani, el a câştigat la pariurin sportive de aproape şase ori mai mulţi bani decât din salariu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (9). Primarul candidat din Giarmata, Claudiu Mihălceanu, câştiguri din pariuri de şase ori mai mari decât venitul din salarii!
Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Top