Cand Mircovici, Stragea, Covaci si Andea intra in „sevraj”

Patru parlamentari de Timiș și mai mulți amici ai lor gândesc și în vacanță. În loc să se răcorească și să se relaxeze ca-n restul anului, ei muncesc tocmai în concediu. Astfel că a apărut o inițiativă legislativă de modificare a Statutului aleșilor locali de pe urma cărora primarii, consilierii și președinții de CJ să nu mai tremure că-și pierd funcțiile în care au fost votați de popor. Noua versiune a legii face ca alesul să-și piardă scaunul numai dacă pedeapsa este la închisoare cu executare, dar bănuiesc că cei patru aleși PSD(+minorități) se gândesc deja cum să modifice pe viitor legea astfel ca un primar să poată administra comunitatea chiar de după gratii. Cei patru parlamentari de Timiș, că altfel nu le pot spune, sunt Stragea, Covaci, Andea și Mircovici, ultimul într-o cauză pro domo.

Expunere de motive. Punctul unu. Ai noștri hoți trebuie votați încă o dată! Primarii aduc voturi și, dacă au furat pentru noi, de ce să nu îi susținem și noi pe ei, la urma urmelor, pentru un scor mai bun la alegeri? Articolul doi: dacă tot au câștigat mandatele în 2012 și au trecut la noi cu ordonanța aia de căcat a nesimțirii aleșilor locali, în 2015, de ce să-i pierdem, ca fraierii? De ce să pierdem un primar după ce PSD i-a dat bani de la guvern? Doar pentru că boul s-a lăsat prins la furat? Paragraful trei: unde e instituția avertismentului? Păi de unde să știe primarul că în țara asta pentru furat se ia pușcărie? Nu merge așa, întâi îl avertizezi și apoi, dacă mai continuă să fure neatent, îl pui să plătească cu capul și cu funcția. Paranteză: și-apoi, pomanagiii ăia de votează la sate PSD pentru ajutor social și altele pe care le-o mai promis primarul ce-o să facă acum? Nu e cumva o risipă de resurse umane și electorale? Rezoluție: noi, grupurile și găștile PSD din Parlamentul României, propunem un vot „pentru” această nouă aroganță legislativă, c-așa vrea mușchiul nostru de cocalari și cui nu-i place să vină să ni-l sugă. Ha-ha-ha-ha, ce zici, măi Mircovici, a ieșit bine?

„Expunerea de motive” de mai sus nu putea fi rostită în fața electoratului, așa cum, probabil, a fost gândită în capul fiecăruia dintre inițiatori. Pentru aceasta a apărut și expunerea oficială. Cum ar veni, zic inițiatorii, „o condamnare cu suspendare presupune că cel care a săvârşit fapta poate fi recuperat”. Altă explicație de parlamentar mare gânditor este aceea că pușcăriașul cu suspendare „nu este violator, nu este vreun infractor periculos”, plus că „noi trebuie să avem grijă şi de factorul uman, iar comunitatea locală care l-a votat este cea care decide dacă îi mai dă o a doua şansă, după ce îşi termină mandatul”. Gata, e limpede. Ca să fii periculos trebuie să violezi pe cineva, iar dacă poporul te-ar mai vrea primar, el trebuie să decidă, nu magistratul. Că șmenuiești ceva din bugetul local nu e niciun pericol, doar violul. Ba chiar aș zice că mai periculos pentru un partid e ca aleșii să nu fure, că ajunge clasa politică formată numai din partide ca PSD în pragul falimentului (momentan doar din punct de vedere contabil).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (august 22nd, 2015 at 10:58 )

vorba cuiva”m-am saturat de lichele ,vreau o canalie”

tom si jerry a spus: (august 22nd, 2015 at 21:19 )

oamenii cinstiti nu mai vor in politica romaneasca. calitatea proasta a electoratului, coruptia din institutiile statului si cei care fac jocurile in clasa politica sunt argumente coplesitoare pentru a spune nu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.