La ce dracu’ ne mai alegem primar si consiliu local, cand avem Curte de Conturi?

După un început ezitant, ACS Poli a reușit trei meciuri în prima ligă fără înfrângere, urcând pe locul 9 în campionat. În plus, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii. Aproape tras la indigo, HC Poli Timișoara, după un start slab, a câștigat trei meciuri din ultimele patru în Campionatul Național de handbal. Câștigătoare a Cupei României, BC Timișoara începe luni noul sezon cu un meci în competiția pe care a câștigat-o. RCM Saracens a câștigat recent Cupa Regelui și se îndreaptă cu pași apăsați spre un nou titlu de campioană a României. Toate perfomanțele din trecut ale acestor echipe vor fi o frumoasă amintire, la fel cum speranțele de viitor par a fi spulberate. Eventual, cu excepția rugby-ului, unde există și componenta privată în acționariat.

Și asta după ce Curtea de Conturi Timișoara a considerat că asocierea Consiliului Local și a CJT în aceste cluburi n-ar fi nici legală și nici măcar oportună. Atenție, ACS Poli funcționează din 2012, fără ca până acum să se spună că ar fi ceva ilegal la mijloc. Nu mai vorbesc de BC Timișoara, care are același statut de vreo zece ani fără probleme. E drept, pe legea ONG-urilor, nu a sportului. În urmă cu aproape trei săptămâni, primarul Nicolae Robu a reușit să treacă prin CL un proiect privind finanțarea acestor cluburi. Nimeni din primărie însă nu are curajul să semneze alocarea de bani, de frica inspectorilor de la Curtea de Conturi. În aceste condiții, clubul de handbal e într-o situație disperată, iar BC Timișoara va renunța foarte probabil la participarea în FIBA Eurocup, a doua competiție intercluburi ca importanță. Fotbalul supraviețuiește cu banii din televiziune, din vânzarea de bilete sau cu ajutorul puținilor sponsori. E pe linie de plutire, dar nu se mai știe cât timp. Trecând de sport, aceeași Curte de Conturi a găsit drept inoportună chiar și implicarea financiară a primăriei la Asociația Timișoara Capitală Culturală, cea care și-a propus să ne aducă titlul de capitală culturală europeană în 2021. Și nici măcar nu erau bani mulți acolo.

Dacă privești însă dincolo de granițele Timișoarei, se vede lejer cum în prima ligă de fotbal avem o grămadă de echipe bugetate de consiliile locale sau județene: Craiova, Iași, Chiajna, Voluntari, Târgu Mureș, Târgu Jiu. O anchetă GSP din urmă cu câteva luni a relevat faptul că 75% din cluburile din primele două ligi de fotbal sunt subvenționate de la bugetele locale. În alte sporturi avem cazul CSM București, cu echipe de top la handbal, baschet, rugby etc. Dincolo de sport, asociații subvenționate de la bugetele locale care sprijine candidaturile orașelor lor la titlul de capitală europeană avem la Cluj, Arad, sau Iași, Cum e și normal de altfel. Numai la Timișoara nu se poate!!!

Da, se poate iniția o discuție dacă intră în atribuțiile autorităților locale să sprijine sportul în general și fotbalul în special. Cu observația că rezultatul acestei discuții ar fi că fotbalul românesc ar intra în colaps fără acest ajutor. Asta, în condițiile în care prea puțini oameni de afaceri mai investesc în fotbal. Nu mai spun că cei mai mulți dintre investitori (Becali, Marian Iancu, Nețoiu, Niculae. Borcea, Adamescu, Pinalti etc.) au fost sau sunt după gratii. Putem ajunge totuși la concluzia că autoritățile locale nu mai trebuie să investească în fotbal și sport. Dar momentan legea permite acest lucru, ba chiar au apărut facilități ca inclusiv salariile sportivilor să fie achitate de la buget. Iar CL Timișoara a decis să sprijine sportul. Numai că legea se aplică peste tot, cu excepția Timișoarei. Iar asta e deja strigător la cer! Fiindcă aceeași legislație în domeniu trebuie să guverneze și la Voluntari, și la Timișoara. Da, știu, la Voluntari e primar Pandele, soțul doamnei Firea de la PSD, și el poate face ce vrea mușchii lui. Așa cum pe vremuri sponsoriza o echipă din alt județ, Unirea Urziceni.

Dacă înainte încă mai aveam îndoieli, după ce s-a pus problema finanțării Asociației Timișoara Culturală, lucrurile mi se par deja clare. Și anume, Curtea de Conturi Timiș e folosită ca o măciucă politică de către PSD. Mai mult, când de la probleme de legalitate, se vorbește de oportunitate, mâine-poimâine ne putem aștepta ca aceeași Curte de Conturi să spună că nu trebuia asfaltată strada x,. ci strada y, și nu trotuarul z, ci trotuarul v. Și atunci la ce nevoie mai avem de primar, consiliu local (care potrivit legii pot să se pronunțe la aspecte de oportunitate), când toată treaba lor o pot face inspectorii Curții de Conturi? Oricum, cei mai mulți dintre ei au legături mari cu primăria de când au primit case moca de la municipalitate.

P.S. Aterizat dintr-o realitate paralelă, președintele PSD Timișoara, Sebastian Răducanu (acționar al unui club de baschet), spune că ar trebui ajutate de la bugetul local doar cluburile private. Înainte de-a spune astfel de lucruri, poate Răducanu trebuia să-i întrebe pe Ciuhandu și Ostaficiuc de ce dau cu subsemnatul la DNA.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

ari a spus: (septembrie 22nd, 2015 at 10:27 )

Si la Baia Mare se poate la doua echipe de handbal,ambele participante in Liga Campionilor.
Eu consider ca daca in toate aceste orase nu sunt probleme ci doar in Timisoara este clar ca este o problema doar la Curtea de Conturi de aici.
Si pot fi doar doua probleme;una politic si cealalta ca toti acesti functionari sunt niste incompetenti numiti doar pe pile acolo care nu stiu sa citeasca o lege.Este hazliu ca unii spun ca este ok si apoi vin altii si spun ca nu bine.Ar trebui ca jurnalisti sa verificati lista angajatilor, verificati ce facultati au terminat,ce examene au dat ca sa intre in aceasta institutie etc.

koks a spus: (septembrie 22nd, 2015 at 12:31 )

Ce simplu este sa se politizeze modul de functionare a administratiei publice locale? Si ce convenabil?
Stimate jurnalist, imi permit sa-ti spun eu de ce este necesara Curtea De Conturi.
Uite, pentru ca Primarii disfunctionale, precum ceea din Timisoara si nu numai sa respecte prevederile legale din materia finantelor publice locale si pt ca primari precum cel al Timisoarei sa nu angajeze bugetul in mod discretionar, iresponsabil, fara a urmarii interesul public local(care nu rezida din competii fotbalistice organizate in mod profesioniost de Liga Profesionista de Fotbal).
Pe de alta parte, articolul tau este neavenit dat fiind faptul ca potrivit regulamentelor sportive europene, in sportul de performanta provesionist, la nivel european se interzice imixtiunea statului si a autoritatilor locale. Poate cunosti notiunea de fair play financiar pe care UEFA si alte foruri europene din alte sporturi au statuat-o prin regulamenterle lor tocmai pentru a evita discriminari financiare si a realiza un echilibru sfinanciar sportiv. Altminteri s-ar creea o discrepanta evidenta intre cluburile(care potrivit Ligii profesionoiste trebuie organizate sub forma SRL) finantate din bugetele statului si cele care se chinuie din finatari private.
Faptul ca in Romania investitorii privati sun hoati este alta discutie.
De altfel, solutia pentru performanta in sportul profesionist nicidecum nu poat consta din finanatarea de stat, ci din ceea privata.

yxsman a spus: (septembrie 22nd, 2015 at 14:07 )

Nimic nu misca la Curte fara ordinul lui Ionel Stefan Dinozaurul. Chiar daca cea care a facut auditul cu Poli e o gagica fainuta care a lucrat inainate vreme la auditul ISJ Timis. Fata executa, ca ordinul nu se executa. Ionel are interesele lui, primeste premii speciale pentru fiecare membru eliminat din tabara politica adversa.

lisetchi a spus: (septembrie 22nd, 2015 at 15:26 )

mi-e teama ca articolul politizeaza o problema juridica (da, stiu ca e tentant). Nu spun ca nu pot sa existe si interese politice la mijloc, dar a aborda problema strict politic (cu alte cuvinte, pur emotional), fara o minima referire la politica europeana in domeniu (finantarea sportului privat din bani publici), respectiv, la cadrul legal in vigoare in Romania (cu citarea legii si articolelor in discutie) nu e chiar o proba de deontologie. Si nici utilizarea ca argument a faptului ca in alte orase se poate (stim cu totii cam cit este legea de efectiva in tara noastra).

blue a spus: (septembrie 22nd, 2015 at 23:40 )

Rolul Primariei e altul in comunitate, nu sa se ocupe de fotbal. Faptul ca nu se gasesc investitori seriosi in fotbal, spune totul despre acest domeniu. Pute rau …
Si nu cred ca trebuie sa ne intereseze ce e la Chiajna, Craiova sa Voluntari. Nu mai bine ne uitam cum e la Muenchen, Barcelona, Londra sau Milano?

@blue a spus: (septembrie 23rd, 2015 at 01:13 )

la londra sunt alti cetateni

Folică Petrică a spus: (septembrie 23rd, 2015 at 05:03 )

Iubiţi timişoreni, tovarăşii au promovat legi interpretabile pentru ca administraţiile locale să fie subordonate unui Comitet Central. Avem o democraţie/economie de piaţă aflată sub controlul tovarăşilor. Cine conduce Curtea de Conturi? Nicolae Văcăroiu şi iubitul nostru senator de Timiş Ilie Sârbu. Noi alegem pe cine dorim, dar banul tot ei îl distribuie, numai în interes tovărăşesc. În anul 2015 consiliul local Timişoara are doar rol decorativ.

koks a spus: (septembrie 23rd, 2015 at 14:27 )

Domnule Folica, din commentul dvs. se deduce ca nu aveti nicio consideratie fata de statul de drept si ordinea juridica. Afara de aspectl politic, tin sa va anunt ca, Curtea de Conturi este o instituie ce dainuie dinaintea Romaniei mari. De fapt ceea ce va deranjeaza din postura de consilier local si nu numai nu este activitatea curtii ci faptul ca nu o puteti controla astfel incat sa nu va urecheze nimeni atunci cand angajati bugetul in tot felul de achiztii in interesul public cum ar fi palmieri, tei impletiti, vaporete pe asfalt ca pe canalul bega nu pot naviga inca etc.
Va sugerez sa nu-i recomandati dl. primar sa vizioneze seria planeta maimutelor ca poate ne trezim cu vreo 200 de cimpanzei si uranguntani care se puricesc falnicprin prunii si nucii de pa marginea drumurilor din oras, asta asa fara curte sau alte autoritati care sa va domoleasca putin.

pt.lisetski,koks si altii a spus: (septembrie 24th, 2015 at 14:30 )

Personal am o intrebare pt. toti filozofii astia care se vor mari europeni – Timisoara este ,sau nu in Romania? Asta explica totul….

Folică Petrică a spus: (septembrie 25th, 2015 at 03:05 )

Dl.KOKS, La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a hotărât unirea Transilvaniei şi a celorlalte teritorii locuite de românii din Ungaria cu patria-mama, România. Vedeţi vreo asemănare între legea de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţii de Conturi promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24.01.1864 şi Curtea de Conturi înfiinţată în 1991, condusă de tovarăşii Nicolae Văcăroiu şi Ilie Sârbu?

Druckerul din Mehala a spus: (septembrie 25th, 2015 at 18:04 )

Bine zis…f,tui…Referendum local …nu ne comanda m,iticii .

Druckerul din Mehala a spus: (septembrie 25th, 2015 at 18:07 )

Folica Petrica…gresesti…Banatul a fost anexat in 3 August 1919 romaniei…f,tui .

@Druckerul din Mehala a spus: (septembrie 27th, 2015 at 14:25 )

din pacate.

@blue- lasa ne a spus: (septembrie 27th, 2015 at 14:34 )

Chiajna, Craiova sau Voluntari, dealtfel si Tg. Mures nu fac parte din romania si nu au aceeasi legislatie? oare noi traim in München, Barcelona sau Londra? cind treci prin oras ai impresia asta?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice

O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Aproape 44 de milioane de lei din fondul la dispoziția consiliului județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș pe anul 2026 au fost repartizate miercuri, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare a Consiliului Județean Timiș. Cei mai mulți bani au fost trimiși către Lugoj, 1,8 milioane de lei, iar Timișoara nu va beneficia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru comunități provenite de la bugetul de stat și cele pentru drumuri din cotele de TVA
Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei
Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO
În județul Timiș rata șomajului la finalul lunii martie a ajuns la 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Numărul șomerilor înregistrați este mai mic cu 182 de persoane, iar 599 de șomeri înregistați au fost încadrați în muncă. La începutul anului 2026 rata șomajului era 1,08%. Rata șomajului este de 1,26% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomajul este în scădere în Timiș
SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.