În prima sesiune a bacalaureatului din acest an la Făget era deja vacanță. Aproape vacanță. Din cei 143 de subiecți examinați, 96 au luat bacalaureatul și i-a pupat mama acasă. Procent destul de bun, 67%, iar orașul se putea mândri cu un viitor de argint, dacă nu unul de aur. Numai că bucuria celor 96 nu a durat mult. Zece dintre camerele de luat vederi „plantate” (și atât de hulite de părinții copiilor mai sfioși și sensibili la stres) au observat că în tot atâtea săli de clasă din 13 s-a copiat cu larga complicitate a profesorului supraveghetor. Ce a urmat se cunoaște: 67 dintre cei 96 de elevi promovați au devenit suspecți și subiecți ai unei plângeri penale făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, alături de 42 de dascăli. Ministerul Educației a luat și el măsuri, însă după „triere” doar nouă profesori au fost sancționați cu desfacerea contractului de muncă, ceilalți trezindu-se cu salariile tăiate o perioadă de timp, ca pe vremea lui Boc. Și la elevi sita a mai cernut. Doar 30 au rămas pedepsiți cu eliminarea din examen.
Dar lucrurile s-au dezvoltat și într-o altă direcție. Părinții și elevii nu s-au dus acasă să-și ascundă rușinea de vecini, ci au luat, „bărbătește”, calea luptei în justiție cu „asupritorul”. Așa s-a ajuns la o grămadă de procese pentru salvarea frauduloșilor, căci deasupra noastră a tuturor încă mai stă un model de fraudă intelectuală, premierul Victor Ponta, poate și vicepremierul Gabriel Oprea. Ca să nu am vorbe, recunosc din start că păcatul copierii în școală l-am încercat și eu. Nu la bacalaureat, dar de-a lungul anilor, da. Nu fac pe diamantul șlefuit când vorbesc de această practică, care dacă nu făcută din nevoie, era o activitate aproape teribilistă în școlile noastre. Copiai, deci nu erai tocilar și deja căpătai o altfel de aură în clasă. Iar când am fost prins, poate că o clipă am negat evidența, dar finalmente luam drumul coridorului să-mi ling rănile. Niciodată nu am contestat la vreun for școlar de orice fel faptul că un profesor m-a scos din examen.
Ce se întâmplă acum însă e șmecheria românească dusă în stadii artistice. După ce pe cameră se vede clar cum copiii fac schimb de fițuici, cum profesorii le ridică de pe jos și le pun pe masă, cum aceiași dascăli le spun copiilor să copieze mai cu surdină, tu, ca părinte, te înfierbânți și fugi repede la avocat să te judeci cu cine, dacă nu cu bunul simț? Așa ajung instanțele pline de cauze al căror sens este dat tocmai de indulgența cu care au fost tratate până acum de justiție. Așa ajunge în sălile de tribunal fiecare șofer care știe foarte bine că mergea cu 90 km pe oră în localitate când i s-a luat carnetul. Dar bunul simț nu îl ține acasă, spășit, ci îl trimite „la cremenal” să-și recupereze permisul de conducere. Cei ce pierd licitațiile (și știu bine de ce le-au pierdut) își fac o „meserie” din a contesta câștigătorul, doar-doar pică ceva la negocieri. Și exemplele ar putea continua pentru că societatea românească e plină de vinovați sau de persoane de reacredință încurajate de tot felul de chichițe legale.
De ce? Pentru că s-a dat senzația că se poate și așa. Că numai fraierul nu abuzează de „bunătatea” unui astfel de sistem. Din acest motiv, o primă victorie a ministerului în justiție, zilele trecute, pentru confirmarea procesului-verbal sancționator de la Făget este una importantă pentru readucerea lucrurilor în normal. Ca și părinții, și elevii să afle că șmecheria pierde teren până și în țara asta. Puțin, dar îl pierde. Că lipsa de chef de studiu nu poate fi compensată cu tupeul părintelui, iar ulterior competiția universitară pe dosare nu stă în indulgența profesorilor de la vreun liceu periferic fie și din punct de vedere geografic. Că mitul salariilor mici din învățământ nu poate ține de scuză pentru a nu-ți face treaba de supraveghetor la bacalaureat. Chit că dr. Ponta e premier și se pregătește să vină altul, nici el mai breaz.
Comentarii prin facebook