Atenție cum vă planificați să plătiți factura de curent electric! Toate Punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 30 noiembrie, și marți, 1 decembrie, zile libere legale.
În celalalte zile, Punctele Enel vor funcţiona după programul obişnuit. În 27 noiembrie și 2 decembrie, acestea sunt deschise între orele 8 și 16. Clienţii Enel Energie care vor să-şi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată: în magazinele care au afişată sigla Pay Point sau Payzone, benzinăriile OMV, prin Westaco, automatele de încasare ROBO ale BRD Groupe Societe Generale, BNA ale Unicredit Ţiriac, Rompay, bancomatele BCR, BRD, CEC Bank, ING Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Piraeus Bank Romania, Bancpost, Banca Transilvania, Garanti Bank, RIB – Romanian International Bank, Raiffeisen Bank, debit direct, Internet banking. Pentru a afla informații despre consumul de energie, facturile și plățile efectuate, clienții Enel Energie şi Enel Energie Muntenia pot apela gratuit InfoEnel la telefon 0800 07 08 09 sau pot accesa pagina de web, secțiunea My Enel. În perioada în care nu este prevăzut program cu publicul nu se vor face preavizări sau deconectări. Serviciul Telecitire va fi funcţional.
Comentarii prin facebook