Dacă aveți bilete de vacanță în Antalya, n-ar trebui să aveți probleme să ajungeți acolo. Cel puțin, nu din punctul de vedere al transportului. Aeroportul Timișoara anunță că nu a primit niciun fel de informații despre modificarea orarului de zbor.
Deși situația din Turcia este încă foarte complicată, iar informațiile, contradictorii, Aeroportul Internaţional Timişoara anunță că, până în acest moment nu a primit informaţii referitoare la schimbări în programul zborurilor charter de vacanţă ce operează spre şi dinspre destinaţia Turcia, respectiv Antalya şi Bodrum. Astfel, sâmbătă, cursa Antalya – Timișoara a aterizat la ora stabilită în programul zborurilor, iar cea pe ruta Timișoara – Antalya pleacă, la rândul lui, la ora obișnuită. „Pentru informaţii suplimentare referitoare la cursele charter menţionate, recomandăm turiştilor să contacteze agenţii de turism de la care au achiziţionat pachetele turistice”, transmit cei de la AIT. În această vară, de la Timișoara, spre Antalya sunt cinci curse pe săptămână: luni , miercuri, joi (două curse) și sâmbătă. Charterele spre Bodrum pleacă în fiecare joi.
Comentarii prin facebook