37 de oferte, pentru deszapezirea soselelor din vestul Romaniei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunțat care sunt firmele care au depus oferte pentru contractele de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă pentru perioada 2016/2020. E pentru prima dată când contractele se vor face pe patru ani. Suma totală maximă a acestora este de 1,65 miliarde de lei, fără TVA.

deszz

Spre deosebire de sezoanele precedente, CNADNR vrea să încheie contracte de întreținere pe timp de iarnă pe timp de patru ani, pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care, la începutul sezonului rece, să nu există firme care să facă deszăpezirea. Procedura de atribuire a demarat în luna mai, dar nu a fost încă finalizată. Abia pe 19 iulie, la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au fost deschise ofertele depuse pentru cele opt contracte care urmează să fie atribuite în raza de competență a instituției. În total, sunt 37 de oferte. La nivel național, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a primit 192 de oferte pentru deszăpezirea în următorii patru ani. Contractele au o valoare maximă de 1,65 miliarde lei (366 milioane euro) fără TVA, potrivit companiei de stat./p>

Iată cine sunt ofertanții pentru zona de competență a DRDP Timișoara:

  • Lot 1 – S.D.N Arad
    Asocierea S.C. Eurosped SRL – SC Sprinter Beniamin SRL
    SC Diferit SRL
    Tredeco Holding SRL
    Asocierea Elf Road SRL – Eco Bau – Parc SRL
    Asocierea S.C. Riposta Trans SRL – SC Athos Com SRL
    Inteco Holding SRL
    Trameco SA
  • Lot 2 – S.D.N. Caransebeş
    Asocierea S.C. Riposta Trans SRL – SC Athos Com SRL
    SC Eurosped SRL
    SC Diferit SRL
  • Lot 3 – S.D.N. Deva
    Asocierea SC Giga Rena SRL – SC Instal Ros SRL
    SC Diferit SRL
    Asocierea SC Drupo SRL – SC Route Center Construct SRL
    Asocierea SC Athos Com SRL – SC Riposta Trans SRL
    SC Trameco SA
  • Lot 4 – S.D.N. Orşova
    Nord Vest Infrastructura și Servicii SRL
    SC Ardelean Company Nord Vest SRL
    SC Route Center Construct SRL
    SC Diferit SRL
    SC Trameco SA
  • Lot 5 – S.D.N. Timişoara
    Asocierea SC Athos Com SRL – SC Riposta Trans SRL
    Asocierea SC Giga Rena SRL – SC Instal Ros SRL
    SC Diferit SRL
    SC Trameco SA
  • Lot 6 – Autostrada A1, km 292+455 – km 391+874, Cunţa – Ilia
    Asocierea SC Giga Rena SRL – SC Instal Ros SRL
    SC Diferit SRL
    SC Hidroconstrucția SA
    Tredeco Holding SRL
  • Lot 7 – Autostrada A1, km 391+874 – km 494+236 Ilia – Remetea Mare şi Autostrada A6, km 0+000 – km 10+518 VO lugoj – şi Ţipari
    Asocierea SC Giga Rena SRL – SC Instal Ros SRL
    Tredeco Holding SRL
    Inteco Holding SRL
    SC Diferit SRL
  • Lot 8 – Autostrada A1, km 494+236 – km 584+818 Remetea Mare – Nădlac şi Autostrada A11, km 0+000 – km 2+300 Arad – DN 7
    Tredeco Holding SRL
    Inteco Holding SRL
    Asocierea Elf Road SRL – Eco Bau-Parc SRL
    SC Diferit SRL
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.