Stadion plin meci de meci si nu ne mai rugam de nimeni

600-700 de spectatori ai Politehnicii Timișoara ar trebui să vină două-trei meciuri pe lună la stadion pentru ca clubul de ligă secundă să fie pe zero cu „investiția” în stadionul „Dan Păltinișanu”. Pentru celălalt club, Poli Timișoara din Liga 1, ar fi suficiente 400-500 de spectatori pentru a nu ieși în pierdere din această „afacere”. Asta spune o simplă aritmetică exersată în urma deciziei consiliului județean, proprietarul stadionului, de a pune o chirie minimală de 20.000 de lei, plus TVA, pentru o lună de folosință a stadionului. Nu mi-e foarte clară chestiunea cu dreptul exclusiv au ba pentru acest imobil, dacă se pot face înțelegeri între cluburi pentru o asumare comună a acestor costuri de închiriere sau dacă doar câștigătorul licitației de pe final de august va beneficia de acest tarif, celuilalt club rămnându-i să achite 21.000 de lei pe eveniment, conform actualelor grile ale CJ.

Pare absurd și chiar revoltător pentru unii să vezi cum proprietarul stadionului ține de preț tocmai în fața unei echipe al cărei fondator este și în fața alteia iubite de suporteri, contribuabili, la urma urmelor. Cu atât mai mult cu cât vreme de doi ani ACS Poli s-a bucurat de folosință gratuită. E cazul să-i înjurăm pe cei de la CJ pentru asta sau adrisantul ocărilor îl găsim în altă parte? Legislația modificată a făcut ca o unitate administrativă cum este CJ trebuie să stabiliească un preț de închiriere al unui imobil din proprietate astfel încât să-și scoată minimal costurile de întreținere (salariile angajaților și altele). Asta face ca 20.000 de lei pe lună să fie o sumă mare? Dar 21.000 de două ori pe lună?

Nu știu câți oameni lucrează la gazon, la curățarea vestiarelor și rearanjarea tribunelor, dar, în buna datină a costurilor la stat, 20.000 lei ar putea să nu fie o sumă din care să le iasă un profit obraznic celor de la CJ, ci doar o măsură de precauție ca, pe viitor, Curtea de Conturi să nu-i mai acuze că finanțează mascat entități sportive. La prima licitație pentru stadion nu s-a prezentat nimeni, poate și pentru că se mai aștepta de la CJ să scadă suma de pornire. Ceea ce s-a și întâmplat. Din acest motiv s-a ajuns la discuția de acum, cu plata a 21.000 pe eveniment, adică dublu. Pe viitor însă, un club sau o asociere între cluburi ar putea plăti 20.000 de lei lunar, nu 42.000, iar conducerea CJ ia în calcul scăderea tarifului „pe eveniment”, astfel încât să se ajungă cam tot pe acolo, indiferent că vei fi câștigător de licitație pe termen lung sau te vrei chiriaș de ocazie.

E adevărat că Timișoara și Timișul ar putea susține aceste cheltuieli pentru echipele sale, ca o contribuție minimală la dezvoltarea sportului, ca să nu mai vorbim că scopul unui stadion tocmai acesta este, să joace cineva pe el, nu să-l țină CJTca muzeu. Numai că nimeni nu mișcă nimic legislativ pentru ieșirea din aceste situații, iar parlamentarilor de Timiș li s-a reproșat în dese rânduri acest lucru. Druckeria (patroana Politehnicii Timișoara), atât de implicată în tot felul de acțiuni civice, ar putea să pună presiune „stradală”, împreună cu alte galerii din țară, pe un Legislativ obtuz și prea interesat de viitoarele alegeri parlamentare, pentru o clarificare pe toate palierele a relației între administrațiile locale și entitățile sportive. Dar și pentru un regim al sponsorizărilor mult mai atractiv decât cel din prezent. Și n-ar fi rău să o facă, căci nu se știe în ce context chiar ASU ar putea beneficia de ajutor din partea autorităților locale.

Până ca Druckeria să provoace o dezbatere publică pe această temă, tot tifosul și contribuabilul vor stabili dacă acest cost, al chiriei pe stadion, este mare sau nu. Dacă ACS-ului îi va fi foarte dificil să creeze o emulație în jurul echipei, fiindu-i tot mai greu să adune câteva mii de suporteri (altfel decât prin venirea Stelei, a Craiovei sau a lui Dinamo), măcar ASU Politehnica poate umple etapă de etapă un stadion considerat până de demult „acasă”. Chiar nu-mi pun problema ca Druckeria și echipa suporterilor să nu poată aduce 25.000 de timișoreni meci de meci pe „Dan Păltinișanu”, dacă și-ar propune mai mult decât supraviețuirea în liga secundă. La o socoată sumară, cu atâta lume pe stadion vor încasa peste 200.000 de lei pe meci, vreun milion de euro pe sezon și, indiscutabil, buget de promovare și chiar de menținere pe prima scenă. Cu tot cu chiria absurdă impusă de CJ Timiș.

P.S. Cred că ar fi momentul ca Druckeria și ASU Politehnica să-și clarifice din interior ce vor de la fotbal. Vor să ducă echipa la vârful primei divizii, cum (din când în când) era pe vremuri, sau se mulțumesc cu formula clubului exclusivist și plăcerile de moment ale unor deplasări facile? Convingerea mea că echipa suporterilor va reuși să adune 25.000 de spectatori meci de meci are suport doar dacă decidenții vor alege fotbalul și-apoi distracția.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Marcel a spus: (august 6th, 2016 at 11:35 )

Intrebarea este de ce ACSASU Politehnica foloseste instalatia de reclame a clubului ACS Poli? Pentru ca este proprietatea ACS Poli si nu a Consiliului Judetean!

against modern football a spus: (august 6th, 2016 at 12:00 )

Faceți oraşul de râs,chiar nu vă e ruşine?

mortadella a spus: (august 6th, 2016 at 12:00 )

Tot o dati cu echipa iubita de public.Mergeti pe DP si numarati acum cati spectatori sunt la meciul cu Chindia.E iubita de o mare parte din fosta galerie,dar de aici si pana a spune ca este echipa suporterilor e cale lunga.

Emilian a spus: (august 6th, 2016 at 12:23 )

D-le Grindeanu ! Nu uitati un lucru , ft multi iubitori ai fotbalului se vor prezenta in curand la urne (dec – nov ) si s ar putea sa si aduca aminte si de DP si sa nu uitam ca , CJ este si n CD al lui ACS POLI. Apropos , d-le primar Robu , ne promiteati ca din acest an competitional vom juca fara prefixul ACS , sau ati uitat sa anuntati FRF pt schimbarea denumirii . Poli Iasi nu a uitat , fiindca nici iarna nu i ca vara nici Miculas ca Prunea !

dark a spus: (august 6th, 2016 at 12:23 )

oare se plateste chirie pe instalatia de panouri publicitare…ca de injurat tot injurati recasu….??????????

INO a spus: (august 6th, 2016 at 12:25 )

NOW!NU ESTE NORMAL SĂ VI LA STADION DOAR CA SĂ FI PREZENT!!ÎN PRIMUL RÂND TREBUIE SĂ SE JOACE FOTBAL NU ȚURCA IAR DUPĂ ACEEA ȘI LA STADION TREBUIE SĂ SE CONSIDERE CĂCI CINE VINE AR BEA O BERE AR MÂNCA UN MITITEL O ÎNGHEȚATĂ SAR PUTEA BUCURA DE UN SHOPING VALOROS ȘI ASTA COMBINAT CU PLĂCEREA DE A VEDEA FOTBAL DE PRIMĂ CLASĂ!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (august 6th, 2016 at 13:06 )

Implicarea majora a celor din druckeria este doar sa injure pe cei care nu impartasesc ” inaltele valori morale ” cu care defileaza peste tot.

antirob a spus: (august 6th, 2016 at 13:07 )

un al articol de rahat in nota obisnuita.Pai ma bipedule, echipa suporterilor este sustinuta de suporteri inclusiv financiar.Stii ce buget avem ( apropo, avem nevoie de 3000 de bilete vandute pt a suporta costul inchirierii, da’ asta-i alta problema)? Tu te auzi vorbind , „sa alegem fotbalul” ? adica sa-l aducem pe CR7 d’aficea, sau cum? Obiectivul nostru este ramanerea in div B, conform bugetului.Si binenteles cresterea numarului de spectatori de la meci la meci.

Emilian a spus: (august 6th, 2016 at 13:40 )

D-le Grindeanu ,pt suma pt care inchiriati DP , facilitati acordati „VOTANTILOR „? Un suc, o bere la pahar , o inghetata , un covrig , arahide , etc ! Dar nu la preturile care se percep la trib. Oficiala de 8 lei pt un pahar de Coca-Cola , Fanta fara bonn fiscal la o cantit de 150 ml . apropos d-le Tobu , v ati interesat cu cat se vand bauturile nealcolice la TO, fiindca se fac sub „NASUL FIN ” al Dvs , sau sunteti doar servit la „botul cabalinelor ” si nu v a intereseaza ????

timisoara a spus: (august 6th, 2016 at 16:17 )

corect MARCEL . instalatia de reclame a fost platita de CASA RUSU .eu asa stiu

Înainte, Politehnica a spus: (august 6th, 2016 at 20:43 )

1. Pentru instalația de reclame se plătește chirie.
2. Tehnic vorbind, AC Recaș e în insolvență deci nu prea decide singură ce face cu ceea ce are în proprietate.
3. N-am avut mulți spectatori (2500), dar tot sunt mai mulți decât adunați voi la AC Recaș.
4. 25.000 pe meci nu avem cum să adunăm în Liga a II-a. Dacă strângem o medie de 7500 ar fi foarte bine:
5. Da, ne-ar place să aducem jucători mai buni sau măcar să-i plătim pe cei actuali suficient de mult încât să n-aibă o altă meserie (da, ați înțeles bine, ei au alt job pe lângă cel de fotbalist – și asta pentru că noi nu avem un buget suficient de mare încât să ne permitem salarii de nivelul Ligii a II-a)
6. Până să schimbăm legislația națională ar trebui să ne schimbăm atitudinea față de conducerea politică locală astfel încât să nu ne fugărească orice eventual sponsor (Ruie Mobu!)
7.

+-+ a spus: (august 7th, 2016 at 12:56 )

aSSu nu strange 25.000 de spectatori in tot turul….

INO a spus: (august 7th, 2016 at 20:50 )

NOW!AM ZIS EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE ALEXA VA ANTRENA A S A TG MUREȘ!!SIGUR VA AVEA REZULTATELE DE LA POLI GUGULANUL !!SSSSS LINIȘTE !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

pentru milogii asu a spus: (august 8th, 2016 at 14:04 )

”Ieri, 6 august, clubul ACS POLI a oferit clubului ASU POLITEHNICA dreptul de utilizare gratuită a mai multor bunuri ale sale: instalația de publicitate electronică, casele de bilete, mașina pentru intervenții medicale și diverse mărunțișuri aflate în sarcina echipelor gazdă. La rândul său, clubul ASU Politehnica Timișoara, chiriaș al stadionului ”Dan Păltinișanu” pentru ziua de ieri, a permis continuitatea deținerii vestiarului „gazde” clubului ACS Poli, astfel încât jucătorii săi să nu aibă disconfortul de mutare repetată a lucrurilor dintr-un loc în altul”, se arată în comunicatul semnat de Nicolae Robu și postat chiar pe site-ul oficial al lui ACS Poli.

cu ASSu inainte a spus: (august 8th, 2016 at 14:11 )

asta e valoare ASSu max 1500 spectatori dintre care 399 copii adusi de parintii frustrati

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top