USR-ul lui Nicusor Dan strange semnaturi si la Timisoara

Mult mai târziu decât în alte orașe mari, s-a format și la Timișoara un grup de susținere a Uniunii Salvați România (USR), partid înființat la nivel național pe modelul USB al lui Nicușor Dan.

usr

Primele semnături pentru alegerile parlamentare au fost strânse abia luni în Piața Operei. Potrivit unui comunicat de presă al Grupului de inițiativă USR, timișorenii au fost foarte deschiși față de acest proiect, unii oferindu-se să ajute mai mult decât prin semnături. „Campania a început bine, vom continua strângerea de semnături prin echipe mobile. Sperăm ca Primăria Timișoara să aprobe amplasarea punctelor fixe pentru strângerea de semnături unde îi așteptăm pe timișoreni să ne susțină în număr cât mai mare”, spune Luminița Dolângă, coordonatorul campaniei de strângere de semnături pentru USR. Ea a mai spus că, pentru a atrage mai mulți timișoreni în acest proiect, Grupul de inițiativă a organizat și o cafenea politică. La prima întâlnire au venit 50 de timișoreni, cei mai mulți dintre ei fiind tineri.

Citește și: USR accepta unii politicieni, dar ii tine pe tusa doi ani! Filiala Timis, infiintata pana in 15 septembrie

La începutul lunii august, președintele USR, Nicușor Dan, a venit prima dată la Timișoara. „Aducem în spațiul public oameni care nu au mai făcut politică până acum și care au dovedit în cariera profesională că au ceva în spate (…) Suntem în contact cu persoane care au candidat ca independenți la algerile locale din iunie 2016. Peste 5.000 de persoane din țară ne-au scris că sunt interesate, dar am respins mai mult de jumătate, pentru că erau traseiști și oportuniști”, spunea Dan. Conform declarațiilor acestuia, după 15 septembrie, USR ar trebui să aibă în Timiș o filială complet funcțională.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

rodica a spus: (septembrie 13th, 2016 at 21:58 )

E un inceput; o sa-i caut si eu sa semnez.

Mircea a spus: (septembrie 13th, 2016 at 22:25 )

Se pune tara in miscare. Foarte bine!

Vlad a spus: (septembrie 13th, 2016 at 22:45 )

Ma bucur ca mesajul lui Nicusor a ajuns si la timisoreni. Poate ca e momentul sa nu mai votam aceleasi partide vechi si corupte…

ana a spus: (septembrie 13th, 2016 at 23:21 )

Prabusirea dramatica a PNL-ului in Bucuresti pe care ati sesizat-o in articolul din 7 septembrie se poate replica si aici in Timisoara. USR si Nicusor Dan sunt o alternativa reala la mizeria politica care a dominat tara timp de 26 ani.

tiberiu a spus: (septembrie 13th, 2016 at 23:45 )

USR este, in acest moment, singura sansa pentru Romania.

Ionut a spus: (septembrie 14th, 2016 at 00:14 )

Omg…..naivi mai sunt unii….inca un partid satelit al partidelor mari sau al serviciilor…ce ma distreaza astia cu denumirile lor pompoase:)))) gen Romania Unita,Uniunea Salvati Romania etc.

Ionut a spus: (septembrie 14th, 2016 at 00:15 )

Niste ciocoi:))

calin a spus: (septembrie 14th, 2016 at 01:01 )

Nu cred ca este satelitul altora ci din contra incearca sa arate oamenilor ca exista si o politica transparenta.

Mircea a spus: (septembrie 14th, 2016 at 07:14 )

Se trezeste natiunea. Foarte bine!

silviu a spus: (septembrie 14th, 2016 at 08:14 )

Era si cazul sa apara acest proiect si in Timisoara!
La alegerile locale nu am avut sansa bucurestenilor de a putea vota cu acesti oameni noi veniti in politica.
Ma bucur ca s-a mobilizat si Timisoara, are de acum USR, macar la alegerile de peste 3 luni am cu cine vota!

sebi a spus: (septembrie 14th, 2016 at 08:22 )

Stimati domni editori de la debanat.ro, va rog sa faceti un articol in care sa ne dati detalii despre cum putem noi ceilalti sa ne implicam si noi in acest proiect. Am mai multi prieteni cu care am vorbit de ceva vreme si vrem sa ne implicam, dar nu stim cum.

Ne place acest USR ! Sper sa reuseasca sa se organizeze repede, ca demult era nevoie de el!

sebi a spus: (septembrie 14th, 2016 at 08:29 )

M-am intalnit cu oamenii de la USR in piata Operei si am semnat pentru participarea la alegeri. Mi-a placut ce ati realizat la Bucuresti, sper sa reusiti si la Timisoara. Mult succes!

zsolt a spus: (septembrie 14th, 2016 at 09:39 )

Ce bine ca e si in Timisoara USR.

Mariana a spus: (septembrie 14th, 2016 at 09:48 )

Cu un PSD compromis moral si definitiv in Timsioara.
Cu un PNL degradat vizibil, vezi cine e Popoviciu.
Timisoara, orasul revolutiei cu cine sa voteze masiv ?
Asa m-as bucura sa vad cum acest USR le ia fata la toate ramurile FSN, cei mai in varsta un pic stiu despre ce vorbesc, sa terminam odata cu traseisti si alte scursuri care ne tin (di)scursuri.
Desteapta-te romane!

Sorin Iarca a spus: (septembrie 14th, 2016 at 09:53 )

E bine ca au reusit sa infiinteze organizatia locala, ceea ce multa lume astepta. Dar inca nu stie lumea cum sa intre in contact cu ei.

anteconbega a spus: (septembrie 14th, 2016 at 16:26 )

Mister… Care sunt numele din organizaţia locală? Numai să nu fie bicicliştii oengişti si soroşişti, că treaba e deja fezandată şi N. Dan devine inutil în Banat. Dra Julia, continuaţi articolul cu temperament profi: organizaţie, organizaţie, dar să o ştim şi noi. Că doar organizaţionul USR Timiş nu o fi condus de Daniel, Biciclistul Zâmbăreţ!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 

Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
Primăria Timișoara propune achiziționarea clădirilor tabulare rămase după demolarea construcțiilor și anexelor ilegale de pe Bulevardul Pârvan în vederea valorificarii și dezvoltării zonei pentru sport și agrement. Proiectul face parte din extinderea Coridorului de Agrement Urban Bega și va fi supus aprobării Consiliului Local. Municipalitatea a finalizat eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea propune achiziţionarea clădirilor tabulare după eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan
În urma negocierilor purtate de Comisia de negociere cu terții, municipalitatea propune achiziționarea unui imobil și a terenului aferent de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 30. Valoarea de achiziție a imobilului și a terenului aferent este de aproximativ 690.000 de euro. Inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara de a asigura o cantină modernă pentru elevii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să achiziţioneze o clădire de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 pentru extinderea infrastructurii școlare
Se caută proiectant care să realizeze serviciile de proiectare pentru modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pe SEAP. Intervențiile pe care Primăria Timișoara propun îmbunătățirea fluidității traficului, creșterea siguranței pietonilor în intersecții și crearea de noi conexiuni în zonă. Strada Mureș ar urma să fie prelungită până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din zonă a ajuns in etapa găsirii unui proiectant
Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
Consiliul Județean Timiș a demarat deja acțiunile în vedera readucerii la viață a Vilei Internațional, edificiul în care a funcționat, pe bulevardul Loga din Timișoara fosta casă de oaspeți a cuplului Ceaușescu. Administrația județeană, care deținea clădirea, recuperată de curând de la omul de afaceri local Ovidiu Tender, a prezentat primele imagini, iar schimbările nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta Vila Internațional, lăsată acum în paragină. Arhitecții au finalizat documentația în vederea renovării
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.