Pe Popa Sapca se circula pe trei benzi!

Sâmbătă după amiază, șoferii care au trecut pe strada Popa Șapcă au avut surpriza plăcută de a constata că se circulă foarte bine. Pentru prima dată traficul pe aici se face pe trei beniz, iar nu două ca în trecut. PrimarulNicolae Robu a anunțat pe pagina personală de Facebook că de acum încolo, până la finalizarea lucrării, se va circula pe cel puțin două benzi pe Popa Șapcă. “După cum știți, avem în lucru două proiecte mari: lărgirea la 5 benzi a Pasajului Jiul (fost de trei benzi) și lărgirea la patru benzi a Pasajului Popa Șapcă (fost de două benzi). Lucrările merg bine, la ambele. Când vor fi finalizate, coroborat cu un al treilea proiect uriaș, greu – Controlul computerizat al semaforizării –, proiect care își arată deja roadele, Timișoara va fi la un cu totul alt nivel de funcționalitate. Ei bine, astăzi am dat drumul la trafic pe trei benzi – pentru prima oară în istorie pe trei benzi –, dintre care două nou realizate. Vă fac cunoscut că, începând de astăzi, până la finele proiectului, vom avea cel puțin o bandă pe sens funcționale pe strada Popa Șapcă!”, a nunțat Robu pe Facebook.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (octombrie 30th, 2016 at 11:16 )

Sa-i explice cineva si intelectualului de Robu ca poti sa circuli si pe 100 de benzi pe Popa Sapca atata vreme cat prin gaura de sub calea ferata incapape fix acelasi numar de masini pe o singura banda. Cu alte cuvinte, singura diferenta e ca de acum se poate sta la coada pe 3 benzi in loc de una, dar timpul e acelasi.
Robu sa vorbeasca cand termina lucrarea de 18 luni, inceputa acum vreo 4. Adica peste 2-3 ani. Norocul nostru e ca acum exista DNA, ca altfel poate continua tot cu firma cu care a inceput, firma controla probabil de infractorul Fenechiu. Aia ar fi insemnat ca ar fix costa de 10 ori mai mult si se facea in 10 ani.

anteconbega a spus: (octombrie 31st, 2016 at 06:12 )

Se circulă pe trei benzi cam o sută de metri. Mare fâs, mare. Praf în ochi (la propriu) pe strada cu pricina.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Consiliul Județean Timiș ne arată că nu doar la Timișoara se curăță carosabilul. La finalul acestei săptămâni a ajuns la rând drumul care duce spre Aeroportul Internațional Timișoara. S-a dat ”cu mopul” mecanizat pe drumul care duce la principala poartă aeriană din Banat. Administrația județeană a anunțat că s-a intervenit, pe timp de noapte pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a măturat și spălat mecanizat drumul spre Aeroportul Timișoara/VIDEO
Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
Sâmbătă, 25 aprilie,  inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului”  din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus  mândria bănățeană la Bruxelles
Primarul Timişoraei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, le aminteşte “suveraniştilor” intoxicaţi de propaganda Kremlinului că, în timp ce de la Bruxelles România a primt 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale, şcoli sau autostrăzi, din Rusia ne-au venit până acum doar… drone. El spune despre cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre diferenţa dintre Est şi Vest: De la Bruxelles au venit 100 de miliarde de euro, din Rusia… 44 de drone
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.