Dobra explica de ce Robu se opune polivalentei de la Giroc: Nu e facuta de el

Lucrurile sunt cam clare. Sala polivalentă de 16.000 de locuri se face în Giroc, nu în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, duce la București ultimele documente solicitate de Compania Națională de Investiții și, dacă totul merge bine, în toamnă am putea avea un constructor pentru mult așteptata polivalentă.

Disputa pe locul în care va fi construită sala polivalentă de 16.000 de locuri, anunțată acum o lună de președintele CJ Timiș, Călin Dobra, continuă. Primarul Nicolae Robu susține că o astfel de investiție la Giroc nu este oportună, iar zona stadionului „Dan Păltinișanu” este mult mai potrivită. Edilul a dat drumul pe Facebook și unui sondaj în care îi întreabă pe timișoreni unde și-ar dori să fie construită sala. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, spune însă că lucrurile stau cu totul altfel. „Am primit de la CNI ultimele solicitări legate de documentație, plec la București cu actele. do doc pt cpompletarea ei. CNI a solicitat 6,5 ha pentru această investiție. Amplasamentul propus de PMT nu se pretează de niciun fel pentru realizarea unei astfel de investiții. Am aglomera foarte mult zona și am crea un blocaj extraordinar de mare (…) Locația este în Giroc, care face parte din Polul de Creștere Timișoara. Când discutăm de fonduri accesate de PMT, acel pol e bun, dar când vorbim de amplasamentul unei investiții la giroc, nu e bun. Investiția e făcută pentru timișeni, nu e făcută de Călin Dobra sau Nicolae Robu. Nu înțeleg de ce primarul se opune unei astfel de investiții, este foarte vehement, a lansat și un sondaj pe Facebook. Cred că vehemența este dată de faptul că proiectul nu va realizat de dânsul, iar ce nu e făcut de el nu e binevenit”, a declarat, luni, Dobra.

Conform acestuia, terenul propus de primărie are foarte mult probleme, fiind parțial pășune și având linii de tramvai care trebuie dezafectate. Întrebat când ar putea începe construcția efectivă, Călin Dobra spune că lucrurile ar intra în linie dreaptă în această toamnă. „Dacă punem la dispoziție toate actele, se va demara studiul de fezabilitate, urmat de proiectare + execuție. În toamnă s-ar putea da drumul la licitația pentru proiectare și execuție. Nu voi renunța la o astfel de investiție, au fost cei de la CNI la fața locului, terenul se pretează la o astel de investiție”, afirmă șeful CJ. Decizia finală va aparține CNI, care va finanța investiția și o va preda la cheie beneficiarului, în acest caz CJ Timiș. „Am înțeles că primarul Robu vrea să scoată artileria grea. Îl rog s-o folosească când explică, de exemplu, modul în care se atribuie terenurile de casă către angajații și subordonații săi. Este o tehnică veche aceea de a masca un scandal prin provocarea unui nou scandal”, a conchis Călin Dobra.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 19:11 )

BIneînțeles că Robu nu se gândește la binele Timișoarei atunci când se apucă să facă și el ceva. El se gândește doar la propria sa imagine, cât de bine va da el în ochii lumii, cât de mult s-ar putea bate cu cărămida-n piept și așa mai departe. Deja cunoaște toată lumea „marfa”. În interiorul acestui individ este un mare gol, un hău imens și întunecat, și-atunci se exhibă cum poate și cât poate de mult. Absolut toate inițiativele sale (de obicei, executate prost, după „sondajele” lui de pomină de pe FB) au în centrul principal imaginea sa: vrea să fie cu tot dinadinsul în centrul atenției, caută atenția și narcisismul individului nu mai are limite. Din păcate, Robu este deja un caz patologic. Ar trebui tras pe dreapta de psihiatrii care i-ar putea pune un diagnostic pe măsură.

Noni a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 19:41 )

Normal ca PSD vrea la Giroc ca acolo au ei terenuri si interese economice. Firesc este sa se faca sala Polivalenta in zona stadionului in Timisoara nu in nu stiu ce comuna vecina.

Cristi Brancovan a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 19:42 )

Cum sa se faca sala lui Robu in Giroc sau Mosnita sau mai stiu eu unde vrea Dobra?

Stanciu a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 20:01 )

In Torontal in locul lui Cioca, (terenul de joaca al shmecherilor cu avione) este si mai potrivita sala asta. Aproape de centura, aeroport ;i centrul orasului.

INO a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 20:08 )

BOY’S!GRINDEANU ESTE DE AL LOCULUI!DUPĂ DEMISIE VREA SĂ SE LAUDE ȘI EL PRINTRE LOCALNICII DIN ZONĂ CU O SALĂ!!OARE NU VREA SĂ O NUMIȚI GRINDEANU!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Poli 21 a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 20:34 )

Acest ron cred ca a fumat cam multe ierburi inainte de a se usura pe site.Comentariul idiot nu are nici o legatura cu subiectul aflat in discutie, dar incearca sa explici asta unui dobitoc.

Spaima Girocului-Zona de case a spus: (aprilie 3rd, 2017 at 21:32 )

Dobra, politicianul cu 3 facultăți: Educatie, Fizica si Sport…Prietene, in loc sa te ocupi de lucruri care deja se fac si eventual sa le sprijini, mai bine te-ai ocupa de Centura Sud si un racord serios A1-Timisoara ca daca vi de la Arad sau din țările occidentale, ai impresia ca o sa cobori la Caracal, nu spre Capitala CE 2021…Lasă gargara !!!

Andrei a spus: (aprilie 4th, 2017 at 07:27 )

@Poli21 – ai senzatia ca daca nu folosesti insulte nu te faci bine auzit?
Este neaparat necesar sa insulti pentru a iti face auzita parerea?
Si, din punctul meu de vedere, Ron chiar a atins…subiectul subiectului!!!

anteconbega a spus: (aprilie 4th, 2017 at 08:29 )

Ne pune domnu’ Dobra maxi-taxi la dispoziţe, cu preţ redus, ca să ajungem la meci, sau ne pune la îndemână autobuse de linie din Mehala, Circumvalaţiunii, Ronaţ, Calea Lipovei, Matei Basarab sau Mircea cel Bătrân ca să ajungem la Sala lu’ Ionel din comuna Giroc? Pe distinsul politician lugojan l-a scăpat pe guriţă motivul ridicării unei asemenea săli de sport uriaşă, în condiţiile în care la meciurile de volei, baschet, handbal, cu excepţia unor derbiuri sau meciuri de kickboxing , în sala Olimpia dacă vin două-trei sute de spectatori. Dl Dobra crede că e nevoie de o asemenea măgăoie pentru diferite alte „evenimente”, nu neapărat sportive… Amintirea lansării lui Victor Ponta pe un stadion în care şi-au găsit loc 40 000 de bolşevici sudici şi estici este încă vie în mintea îmbâcsită a candidatului la doctorat sportiv…

Roco Sifredi a spus: (aprilie 4th, 2017 at 09:50 )

Intrebarea e vreti sa fie intr-o zona cat de cat centrala sau vreti sa fie la dracu’n praznic?

Cornel a spus: (aprilie 7th, 2017 at 05:13 )

Cat de romani sunteti.Va recunosc, inainte sa faceti ceva, nu discutati, in schimb va porcaiti bine. Parca ati fi olteni.Bravos Natiune!

COSTEL a spus: (octombrie 29th, 2017 at 10:57 )

Locul potrivit pentru sala polivalenta pentru toti banatenii este la GIROC. Timisoara este supra aglumerata si au sali si stadioane.Mult succes si datii drumul la sala polivalenta in GIROC !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.