Atat de aproape si totusi departe de medalii! Timisoara pierde dramatic la Turda

Decisivul pentru calificarea în semifinalele campionatului de handbal a fost imprevizibil cu multe răsturnări de scor. Turda a dominat prima parte, Poli a stat în meci datorită lui Lasica şi apoi a revenit cu Vaidasigan în prim-plan, un jucător care merita mai mult. Finalul a fost de infarct, iar gazdele s-au impus la un gol, după ce Adomnicăi, fost jucător al Timişoarei a marcat golurile decisive pentru ardeleni, 24-23.

Potaissa Turda a depășit, la limită, gruparea bănățeană, scor 24-23, în partida a treia a sferturilor de finală. Disputa a avut două părți diferite: prima în care Poli a fost condusă în câteva rânduri și la 3 goluri și a doua în care violeții au evoluat excelent în apărare și a fost bătăioasă în ofensivă. Un rol important l-au avut și intervențiile lui Savic, în poartă. Repriza a doua a fost de poveste! Aproape 13 minute fără gol pentru ardeleni au repus Timișoara în joc, cu egalare în minutul 40 (16-16) și la conducere în mijlocul reprizei (18-16). Turda a revenit la rândul ei, a egalat la 19 și apoi a forțat Politehnica să alerge după egalare. Cu aproximativ jumătate de minut înainte de final, Adomnicăi a marcat golul victoriei. Timișorenii n-au mai putut echilibra situația, pentru că, la un fault la mijlocul terenului, gazdele nu au eliberat mingea, Fenici a încercat să intre în posesia ei, dar a primit cartonaș roșu pentru împingere… Ultima aruncare de la 9 metri nu a mai modificat tabela de marcaj, astfel că Turda merge mai departe, iar Timișoara rămâne în grupa locurilor 5-8.

Marcatorii Politehnicii în jocul decisiv: Lasica 8, Lazarov 5, Vaidasigan 4, Fenici 3, Milosevic 1, Marjanovic 1, Neamțu 1.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (aprilie 13th, 2017 at 21:41 )

echipe slabe, atit la handbal cit si la baschet, practic inscrise doar sa participe … apuci un playoff, dupa care clachezi intr-un mod lamentabil la primul adversar, dar ce te poti astepta cind managerul sportului timisorean este unul pe nume tzoanca …
jucatori slabi atit la baschet, in afara de jeremic, cit si la handbal cu aceiasi exceptie … vesnicul fenici, in rest colonia ex-yugoslava submediocra, poate doar marjanovic fiind peste ceilalti.
Sportul timisorean este abonat ca romania la olimpiada … important este sa participi … lasa ba ca poate iese ceva … si te miri in continuare (oare char se mira???) ca nu vine nimeni la sala (sa nu intram la alta discutie cu sala, ca nu mai are rost… )

Poli 21 a spus: (aprilie 13th, 2017 at 21:52 )

Mai americanule (sorYn) cine te pune sa comentezi despre lucruri la care nu te pricepi ? Nu ar fi mai bine sa stai in banca ta si sa faci ceva util , de ex. sa taci.

csm 2017 a spus: (aprilie 13th, 2017 at 23:16 )

Soryne ai perfecta dreptate,dar unii se mulțumesc pe lumea aceasta cu f.f. puțin,atâta pot ei.Se te învingă o echipa din Turda și tu sa porți numele acestui oraș nu este rusine mai mare.

soryn a spus: (aprilie 14th, 2017 at 11:21 )

poli 21, tu ai un fix si ala sint eu … iti explic in primul rind chestia cu Y, ca este a n-a oara cind te agiti cu americanule (deja ii rasuflata ideea), si incerc sa iti explic la nivelul tau de capacitate de intelegere la nivel de gimnaziu (ai grija ca vine evalurea), sorin nu am reusit sa scriu, ca numele era dat deja asa ca am scris cu Y (ai inteles pina acuma… ok)… mai departe mediocritatea ta (mediocru=lipsit de inteligenta, cultura ori spirit, fara valoare -dex-, daca nu stii ce-i dex, cauta pe goagal) face doar sa apreciezi mediocritatea sportului timisorean… in rest e ultima oara cind te mai bag in seama ca observ ca practic cersesti atentie, probabil ca parintii sau familia te cam neglijeaza …
Iti doresc sarbatori fericite si sa ai parte de lumina in viata ta !!!

Kirk a spus: (aprilie 14th, 2017 at 14:46 )

Probabil ca ne simtim cam frustrati dupa eliminarea asta trista…la inceputul sezonului conducatorii ne asigurau ca lotul e mai bun decat cel de anul trecut, probabil, dar nu la interi unde, in acest sezon am avut probleme mereu…apoi problema nervozitatii excesive pe banca tehnica trebuie rezolvata pentru sezonul urmator, devenim tinta subiectiva sau obiectiva a unor arbitri si oficiali; trebuie o analiza serioasa si sa pregatim exemplar sezonul urmator, asa vor veni si spectatorii la meciuri! Hai Poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi

Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fundaș maghiar pentru liniștea apărării! Nou transfer la Poli

În încercarea de a-și betona apărarea, la alb-violeți a mai venit un fundaș cu experiență. András Huszti a semnat cu Politehnica Timișoara. András (25 ani) s-a născut pe 29 ianuarie 2001, la Pécs, în Ungaria. E fundaș central și vine de la CSA Steaua. A crescut la Pécs MFC, Kozármisleny, Illés Akadémia și Haladás. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundaș maghiar pentru liniștea apărării! Nou transfer la Poli
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a inaugurat la Lugoj noul Centru de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități. Este o investiție de peste șase milioane de lei de care vor beneficia 90 de persoane. Valoarea totală a investiției depășește 6,2 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean Timiș și fonduri PNRR. “Unele investiții se măsoară în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Lugoj a fost inaugurat un nou Centru de Zi pentru adulții cu dizabilități, în valoare de peste șase milioane de lei
Conducerea Primăriei Timișoara va cere aprobarea Consiliului Local pentru alocarea a 4,3 milioane de lei, din bugetul local, ca și cofinanțare pentru un proiect care va însemna transformarea clădirii cunoscute ca și “Școala Mică”, din cartierul Plopi, într-o grădiniță. Suma Primăriei va completa finanțarea oferită prin Programul Regional Vest, care este de peste șapte milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere aprobarea CLT pentru cofinanțarea reabilitării din fonduri europene a Școlii Mici din cartierul Plopi
Timp de un an de zile, specialiștii din cadrul Muzeului Național al Banatului și cei de la Universitatea de Vest Timișoara vor lucra pentru a oferi publicului o experiență tactilă cu totul inedită. Vizitatorii vor putea simți cu mâinile zece exponate, artefacte din preistorie, ceva ceea ce în mod normal nu se poate întâmpla. Aceasta,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece artefacte din colecția Muzeului Banatului Timișoara vor fi reproduse 3D pentru a deveni accesibile publicului larg, într-o experiență inedită
De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Top