Doar un punct inainte de Inviere! Poli obtine o remiza la Tg. Mures

ASA și Poli, două echipe condamnate parcă de la începutul sezonului, care s-au transformat pe parcursul campionatului. Gazdele, într-o adevărată „mâncătoare” de antrenori, în timp ce oaspeții, în revelația Ligii 1.

Chiar dacă toată lumea se aștepta la un joc slab, tipic de play-off, la fel cum au fost întâlnirile directe din sezonul regulat, meciul a fost peste așteptări, cu multe faze la poartă, chiar dacă golurile s-au lăsat așteptate. Prima parte a fost echilibrată, cu un plus pentru Poli, care a avut ocaziile mai mari, inclusiv o șansă monumentală ratată cu poarta goală de Bărbuț. În partea secundă, violeții au jucat chiar și mai ofensiv, dar Novak, cel mai bun jucător de pe teren, și Popovici nu au găsit cele mai bune finalizări, iar de cealaltă parte, Straton a fost de neînvins. Finalul a fost deschis oricărui rezultat, dar Poli a ratat din nou cât pentru mai multe meciuri. Drăghici și Mailat au fost aproape de gol, dar în cele din urmă tabela a rămas nemodificată, 0-0. Șansă enormă ratată de Poli de a scăpa definitiv de emoțiile retrogradării, în timp ce ASA este prima echipă retrogradată.

ASA Târgu-Mureş: Pap – Velayos, Candrea (76, Bucur), Mureşan (81, Lemnaru), Mendy (63, Dică) – Nicoliţă, Gorobsov, Ferfelea, Sin – Ciolacu, Rus

ACS Poli Timişoara: Straton – Străuţ, Scutaru (46, Bocșan), Cânu, Novak – Bărbuţ, Soljic, Artean, Popovici (76, Mailat) – Croitoru, Henrique (64, Drăghici)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Eu a spus: (aprilie 15th, 2017 at 21:22 )

Bravo baieti! Felicitari!

INO a spus: (aprilie 15th, 2017 at 23:33 )

BOY’S!UN MECI ÎNTRE 2 ECHIPE DE HANDICAPAȚI ȘI ASTA SA VĂZUT!VAI DE POLI!GREȘEALĂ GRAVĂ SCOATEREA LUI HENRIQUE!O PARTIDĂ SLABĂ PARCĂ AR FI VENIT DE DUPĂ PETRECEREA DE PAȘTI!!DEMISIA POPA ȘI NEAGA 2 OAMENI LIPSIȚI DE ȘTIINȚA FOTBALULUI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

teo musante a spus: (aprilie 16th, 2017 at 12:56 )

Domnule editorialist Alin Toader , ce meci ai vazut ? Partea lui Novak a fost bulevard ! De acolo au si venit ocazile adversarilor . E adevarat ca a facut 2-3 curse bune in banda dar terminate cu centrari catastrofale . Pe ce loc l-ai pune pe Straton care de doua ori l-a ‘scos” pe mereu depasitul Novak prin doua parade bune iar in min 80 a iesit excelent si l-a blocat pe Rus . Nu a fost Novak cel mai slab de pe teren {acest „merit” l-a avut indolentul Pedro } dar nici sa declari bazaconii cum ca ar fi fost nr 1 . Acel „Doar egal ” din titlul articolului puteai sa-l pui acum 10 ani cand Poli ataca cu Gigel Bucur si Magera iar in spate ne aparam cu Nibombe si Cisovski .In locul favoritului tau Novak , juca Artiom Karamian . Atunci acest 0-0 la ultima clasata putea fi titrat cu „doar egal ” . Acum aceasta Poli nu are o valoare mai mare decat ASA ci sunt doar mai ambitiosi si determinati si s-a putut profita de degringolada din tabara lor. Un G Muresan , Constantin , Gorobsov sau Ciolacu au o cota mai mare decat omologii lor din tabara noastra . Chiar Nicolita are o experienta si un randament mai bun decat de ex ….Sraut . Sa ramanem modesti si sa ne multumim cu un punct scos afara in conditile in care lotul e stors de vlaga datorita faptului ca e restrans numeric . Secretul salvarii consta in faptul sa nu pierzi pe cat posibil meciuri cu adversarii din subsol . Alea sunt meciuri de 6 puncte . La pauza , in meciul anterior , Pandurii aveau 5 pct avans fata de noi . Finalul ne-a adus un pct peste ei in clasament . Aici sunt meciurile cheie , plus daca poti scoate 3 puncte asa cum ai scos cu Botosaniul . Urmeaza meciuri infernale . I Popa ar trebuii sa se concentreze mai mult pe meciuri si sa lase polemicile din declaratii . Ultimele 2-3 meciuri am facut puncte cu toate ca echipa nu a fost grozav asezata in teren . De ex ieri , consider ca mai util ar fi fost ca Novak sa fie mai in fata iar locul lui sa fi fost luat de Neagu . Ne-am fi aparat mai bine acolo unde Nicolita si Ciolacu au dominat banda . Consider ca mai multe sanse aveam daca incepeam cu Mailat in locul lui Pedro iar varf impins sa fi fost Popovici . Popica a intrat in teren cu 3-4 jucatori care au fost nuli pe faza defensiva { croitoru , popovici , pedro si barbut } . E prea mult pentru un joc in deplasare iar Novak si Straut au fost mereu expusi datorita faptului ca fundasii muresenilor de banda urcau mereu fara sa fie blocati de barbut sau popovici . Bineinteles ca fiecare suporter este si antrenor dar asta e parerea mea pur personala .

teo musante a spus: (aprilie 16th, 2017 at 19:15 )

Bineinteles ca a-ti sters portarea mea pentru ca nu a in „ton” cu inerțiile pe care le scrieți uneori la aceasta rubrica de sport . Sa spui ca Novac a fost cel mai bun de pe teren cand de fapt pe partea lui A fost bulevard ……a demn de marii „specialisti” pe care acest site ai are . Ne mirăm ca sportul a cam murit in Timisoara ? Pai se pare ca ducem lipsa si de ziaristi care se pricep cât de cât . Postati-l mereu pe INO care se pare ca e de-al vostru.

++ a spus: (aprilie 16th, 2017 at 19:17 )

a avut ASU vre-un fotbalist sau jucator de fotbal macar la Oradea?

++ a spus: (aprilie 16th, 2017 at 19:30 )

si apropo de iesirile lui Popa, nu-s in regula. e o mare lupta pentru retrogradare si fiecare jucator e necesar. daca are loc popovici, care in ultimaele 6 meciuri a jucat 1(una) repriza ca lumea atunci are si Pedro loc, ca s-a platit o gramada de bani pentru el. acum ca e aproximativ fizic pregatit trebuie tratat de la egal la egal cu ceilalti. dupa ce se incheie contractul si clubul nu-l mai vrea e de inteles ca pleaca, dar nu inainte, asa ca nabadaile lui Popa sint circ gratuit si de prost gust. jucatorul asta trebuie sa-si aduca contributia la scopul final: evitarea retrogradarii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.