Vaporasele vor putea circula cu maximum 12 km/h pe Bega. O sa avem si regulament de navigatie

Mai e de așteptat până ca vaporașele să poată circula pe Bega, dar, în sfârșit, primăria a reușit să întocmească un regulament de navigație și semnalizare pe canal. El trebuie aprobat atât de CL Timișoara, cât și de Ministerul Transporturilor.

Proiectul care va ajunge pe ordinea de zi a viitorului plen al CL va reglementa circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Navigația va fi supravegheată și dirijată de Oficiul de Căpitănie Timișoara, din cadrul Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin a Autorității Navale Române, aflată sub subordonarea Ministerului Transporturilor. Pe Bega vor putea circula ambarcațiuni de agrement și nave fluviale cu o lungime maximă de 65 de metri și o lăține de cel mult 8,2 metri. Va fi permisă și navigația vaselor cu propulsie, dar pescajul acestora nu trebuie să depășească 1,2 metri, pentru a nu provoca valuri. În caz de vânt sau furtună puternică este interzisă trecerea ambarcațiunilor pe sub poduri, navigația fiind interzisă în caz de ceață densă, care provoacă lipsă totală de vizibilitate.

Viteza maximă admisă pe canal va fi de 12 km/h, pentru navele de pasageri, respectiv 10 km/h pentru remorchere și împingătoare. Pe sub poduri, viteza maximă admisă este de 5 km/h. Șalupele și ambarcațiunile cu motor vor putea circula cu viteze mai mari, dar numai dacă nu produc valuri care care să producă degradări malurilor și digurilor și numai pe un anumit sector, înspre aval. Sectoarele cu restricții de viteză vor fi marcate pe malul stâng cu un semnal corespunzător care va fi luminat pe timpul nopții cu o lumină albă. Regulamentul are și prevederi legate de protecția mediului, fiind interzise aruncarea sau deversarea în calea navigabilă a uleiurilor uzate, a apei menajere, a mărfurilor, a gunoaielor menajere si altor reziduuri. În caz de deversare accidentală, căpitanul sau cârmaciul navei trebuie să anunțe imediat căpitania. Conform regulamentului, va fi interzis și pescuitul, pe porțiunea dintre Uzina de Apă și Podul Modoș.

Primăria Timișoara are 7 vaporașe, pe care a plătit aproximativ două milioane de euro. Momentan, ele nu pot face decât plimbări de agrement, deoarece, pentru a putea fi integrate în sistemul de transport în comun, trebuie să fie înființată și Administrația Căii Navigabile. „Având în vedere că nu este înființată administrația de cale navigabilă, se impune transmiterea unei solicitări de înființare a unei regii autonome în subordinea Ministerului Transporturilor ca administrație de cale navigabilă a Canalului Bega, pe sectorul Timișoara – frontiera cu Serbia, având în vedere că planul de semnalizare, care este parte integrantă din regulamentul de navigație, este supus avizării și aprobării ulterioare de către autoritate”, se arată într-un proiect de hotărâre care va ajunge pe mesele consilierilor locali.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Digilistul a spus: (aprilie 17th, 2017 at 12:15 )

Probabil spre disperarea „specialistilor timisoreni in navigatie” pe BEGA vor putea naviga vapoare SI DE 65 METRI LUNGIME !!!

INO a spus: (aprilie 17th, 2017 at 13:11 )

BOY’S!SĂ FIE CLAR ȘI ÎN ADEVĂR CĂCI VAPORAȘELE VOR CIRCULA PE BEGA!AICI ESTE BANAT NU OLT!VA FI CEVA FRUMOS ȘI APRECIAT DE TOATĂ LUMEA!!ȘI DE CE NU DUPĂ O CURĂȚIRE PERFECTĂ A CANALULUI BEGA VAPORAȘELE SĂ AJUNGĂ CÂT MAI DEPARTE CHIAR DINCOLO DE SÎNMIHAIUL ROMÂN !BRAVO BĂNĂȚENILOR ĂSTA ESTE UN LUCRU FRUMOS ȘI ÎMBOGĂȚEȘTE ASPECTUL ORAȘULUI ȘI IMAGINI SALE TURISTICE DE NECONTESTAT!YES!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate

Se anunță vremuri grele la Pădurea Verde. Nimic nou, pentru că fiecare sezon a fost de chin. Spre deosebire de alte campionate, când se începea măcar bine, acum Dumbrăvița a scos doar un punct în primele două partide, în care a jucat cu o nou-promovată și o… rechemată! Echipa bănățeană a cedat cu 1-0 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.